Briose, grisine si un exercitiu de sinceritate :D

Se da un status pe facebook.

Se poate inlocui textul cu ceva si mai zen, de genul „zi perfecta intre fete” „cum m-am distrat astazi cu fi-mea” etc. Chestiile uzuale, le-ati mai vazut si la mine de nushcate ori. Multe like-uri, comentarii pozitive, poate ganduri de invidie.

Si acum, povestea din spate 😀

Gravida in 9 luni cu toddler de 2 ani jumate, singure acasa 😀 I-am promis Sofiei ca astazi facem prajituri. Ca avem dimineata noastra intre fete si uite, facem o prajitura buna. Trebuie neaparat sa mentionez din nou ca urasc sa gatesc. Orice. In afara de floricele. Plus ca nici nu ma pricep, mancarea imi iese cel mult comestibila, dar o fac totusi de nevoie si in ideea ca e bine pentru noi sa mancam pe cat posibil chestii facute in casa, fara mizerii in ele. Buuuuun.

Prajitura inseamna, de fapt, briosele pe care le-am mai facut de n ori si despre care stiu sigur ca imi ies chiar bunicele. Dar zic, hai sa le fac cu faina integrala de data asta, sa fie mai sanatoase. Cautand informatii despre treaba asta, gasesc pe net si o reteta, cu potential, de grisine. Zic, daca tot e bal, hai sa facem si grisine in casa, vedem ce iese. Decat sa cumpar porcarii.

Incepem frumos si vesel, coboram impreuna pana la chiosc sa cumparam ce ne lipsea, incep pregatirile pentru grisine, prepar compozitia de briose, le torn in forme cu ajutorul pretios al Sofiei (avand in vedere ca fac treaba asta mai mult pentru ea si amuzamentul ei, ar fi culmea sa nu o las). Mici incidente pe parcurs, de genul – citesc a n-a oara reteta, retin ca trebuie 2 oua, ii spun ca il sparg eu pe primul si ea pe al doilea. Apoi, dupa ce il sparg pe primul, realizez ca eu folosesc doar jumatate din cantitati. Deci nema al doilea ou. Ii explic, se uita la mine cu niste ochi tristi si dezamagiti de imi vine sa intru in pamant :)) Parca mai bine ar urla decat asa. In fine, bag briosele la cuptor, termin aluatul de grisine, arata chiar promitator. Il pun la crescut, curat bucataria un pic si zic, gata, ce simplu a fost.

E deja tarziu, sunt obosita, nu stiu cand a trecut o ora. Sofia nu e. Vrea salata la masa de pranz. Incerc sa o conving ca poate facem maine, imi dau seama ca energia necesara pentru convingere e mai mare decat energia necesara pentru salata. Ne apucam de salata. Trebuie sa dea ea pe razatoare mai intai. Terminam si salata cu un minim de dezastru, pun mancare, curat din nou bucataria, mancam. Apoi, zic, hai sa bagam grisinele la cuptor inainte de somn, cat poa sa dureze. Bai, a durat. Minim juma de ora. Incluzand negocieri la fiecare pas cu piticul ce voia sa ma ajute sa modeleze si ea aluatul in forme. Din pacate, voia in forme de om de zapada, care nu erau compatibile cu modul de preparare. Intr-un final glorios le asez pe toate frumos pe tavi, bag tavile in cuptor, si zic, gata.

Noroc ca imi aduc aminte ca mai trebuia sa pun ceva peste ele. Scot imediat prima tava. In flacari. Nu stiu cum naiba luase foc hartia de copt. Ca eu am cuptor electric. Nimic grav, o trantesc in chiuveta, acum am toata chiuveta si juma de bucatarie pline de bucatele de hartie arsa. Ma ambitionez sa recuperez grisinele vietii, le clatesc pe cat posibil, le pun la loc in tava cu o noua hartie de copt, le dau cu ce mai trebuiau date si le bag in cuptor. Deja fierb de nervi, Sofia e obosita, ma contrazice la fiecare pas, ajung sa tip la ea. Urlete. Iau pauza, merg langa ea, ii explic, imi cer scuze, imi pare rau, hai fugi la baie si apoi asteapta-ma in pat cu ce carte vrei tu ca vin acush. Intr-un final ne intelegem

Deschid larg geamurile si curat a treia oara bucataria. Bag vasele in masina si ii dau drumul. Multumesc geniului care a inventat masina de spalat vase. Din tot sufletul 😀 Stau in picioare de 2 ore deja, ma doare fiecare particica a corpului de la mijlocul spatelui si pana la genunchi, sunt nervoasa si nu mai chef de nimic. Sa il ia naiba de gatit si de cine a mai avut vreodata ideea ca e fun si usor sa faci prajituri.

La final, totusi… Sofia a adormit ca niciodata, in 10 minute de scarpinat si dragalit. Bucataria s-a aerisit si nu mai miroase a hartie arsa, ci a paine proaspata si vanilie. Grisinele sunt (aproximativ) comestibile. Data viitoare sigur le nimeresc mai bine 🙂 Mi-am facut o cafea si am venit sa scriu asta. A fost fun? Asa si-asa. A fost obositor? Pfff, da. As fi preferat sa zac pe canapea la un maraton de seriale? In alta viata, da. As repeta experienta? 😀 Bai, chiar si maine. Nu stiu exact de ce. It’s not what it’s all cracked up to be. Si in niciun caz nu este nici pe departe atat de misto cat se poate vedea dintr-un status pe facebook. Dar cumva, la final, merita de o mie de ori 😀