Arhive pe categorii: relatii

Ganduri de dupa un an

Ma gandeam ca, odata cu Sofia, o parte din mine a renascut, sau s-a regenerat, sau poate ca s-a generat de la zero si ea. Partea din mine plina de nesigurante, plina de teama de a nu gresi, plina de teama de a nu mai fi iubita pentru ca a gresit, plina de frica sau lenea de a isi asuma responsabilitati nu exista, sau e redusa la un minim absolut cand e vorba de Sofia. Rabufneste cand si cand, dar nu are nicio sansa in fata valului de incredere pe care mi l-a facut cadou ghemotocul asta mic de om.

Pe bune, e ca si cum in mine creste o alta persoana, odata cu Sofia. Si isi face loc, impinge in stanga si in dreapta, si simt cum se mareste putin cate putin in defavoarea vechilor euri. A fost mai intai dragostea pentru tas-su care m-a scuturat un pic, m-a transformat, m-a purificat intr-o oarecare masura. Apoi a venit navala dragostea pentru puiul asta de noi, m-a umplut toata, m-a facut sa pot sa trec peste vechi frustrari si resentimente si sa o iau de la zero pe drumul catre invatarea si acceptarea afectiunii pure.

De cand e Sofia, parca am devenit, in sfarsit, om mare. Poate ca toate starile alea de dinainte de a se naste, cand realizam ca asta e, ca asta va fi prima schimbare cu adevarat si fundamental ireversibila din viata mea, ma pregateau pentru asta. Pot sa iau cu adevarat decizii, pot sa cladesc cu adevarat ceva, ceva real, ceva al meu. Familia mea. Familia noastra ♥

Probabil ca nu se vede inca la exterior, dar eu simt. Constientizez schimbarea asta in mine, ca si cum mi-as vedea celulele divizandu-se. Poate ca nu va ajunge niciodata foarte vizibila, desi vreau sa cred ca da. Pentru ca acum ma vad prin ochii copilului meu, si prin ochii astia frumosi vreau sa ma vad mai buna, vreau sa fiu mai buna. Vreau sa vad cum creste in mine tot mai mult increderea ca pot fi si buna.

Bai, a fost un an GENIAL. Genial. Si cica asta e cel mai greu. Pai daca atunci cand ne-o fi mai greu, asa o sa ne fie, din punct de vedere afectiv, ce sa zic, keep them coming 😀

Anunțuri

oamenii si povestile lor de dragoste

Azi, pe cand ascultam muzica in incercarea de a ignora aglomeratia obisnuita, m-a lovit o intrebare. De ce sunt oamenii fascinati de povestile de iubire? Majoritatea filmelor, a cartilor si a cantecelor au undeva in prim plan o poveste de dragoste. Si alea care nu se incadreaza sunt cumva neinteresante, chit ca trateaza orice alt teoretic-cel-mai-interesant-subiect-din-lume.

Adica, dupa mii de ani de evolutie si descoperiri, intrebarile si problemele primordiale ale oamenilor au ramas cam aceleasi, doar ca se desfasoara in mereu alt decor. Cele mai frumoase poezii au fost scrise din si despre dragoste, cele mai cunoscute cantece la fel, filme, razboaie, picturi, sculpturi, diverse alte opere de arta, chiar si arhitectonice, la naiba, probabil si becul a fost inventat fiindca nevasta lui Edison se plangea ca o dor ochii de la lucrul la lumina lumanarii. Si atunci? E asta principalul si poate singurul nostru motor? Singurul lucru fara care nu se poate? Sau cum altfel se explica fascinatia asta continua pentru unul dintre cele mai vechi subiecte din lume? Cel mai vechi daca stau bine sa ma gandesc. Cred ca e multa filosofie aici unde ma bag eu si iar reinventez roata, dar na 😀 .

Tin minte ca atunci cand eram mica si citeam o gramada, oricum mai mult decat acum, imi placeau mult de tot cartile lui Jules Verne si Karl May, cu singura exceptie ca nu intelegeam de ce nu se indragostea nimeni de nimeni. Mi se parea o lipsa flagranta, si cum la varsta aia aveam imaginatie bogata si fireste ca ma pricepeam tare la dragoste din alte lecturi de valoare in acest domeniu cum ar fi „Cei trei muschetari” sau „Cavalerii Pardallian” (se explica acolo exact ce si cum e cu dragostea, nu va faceti griji), ma apucam sa repovestesc in mintea mea cartile, bagand de la mine cate un personaj feminin care sa echilibreze balanta.

Si acum, cand sunt un pic mai mare (nu neaparat la minte 😀 ) imi dau seama ca asta e o tendinta naturala a tuturor oamenilor. Adica, nu stiu, da’ voi simtiti la fel? Nu va intra mai bine pe sub piele un cantec de dragoste decat orice alt cantec, nu va identificati mai usor trairile cu cele ale unor personaje care sufera din dragoste? Sau e doar boala tineretii? Sau e doar din cauza ca e cel mai facil sentiment?

Of, prea multe intrebari 😀 ajunge pe seara asta.

Baietii si locurile de parcare

Baietii misto sunt ca si locurile de parcare de la Mall dintr-o sambata seara. Teoretic, stii ca sunt foarte multe si mergi plina de speranta ca vei avea de unde alege. Practic, ajungi acolo doar ca sa constati nu numai ca absolut toate locurile sunt ocupate, si alea bune, si alea rele, si alea de la mama naibii, si alea de pe o raza de jumatate de kilometru in jurul parcarii; dar ca, in plus, in fata ta este un numar considerabil de alte masini care aparent cauta acelasi lucru ca si tine.

Si trebuie sa stai rabdatoare la coada, si sa te uiti din ce in ce mai indignata de cate ori cate o masina din fata ta isi gaseste alesul. Si iti doresti sa fi venit mai devreme, pentru ca si aici, ca si in viata, cu cat ajungi mai tarziu, cu atat e mai rau. Concurenta creste. Si te impacientezi, si te enervezi, si ajungi la concluzia ca te-ai multumi cu orice locsor, oricat de departe, oricat de inghesuit, numai sa ai unde sa lasi naibii masina aia blestemata si sa te duci in treaba ta. Standardele tale scad vertiginos odata cu trecerea timpului. Dar nici macar asa nu gasesti nimic.

Si in cele din urma te resemnezi si incepi sa te gandesti la altceva. Asculti muzica in timp ce dai ture prin parcare. Si brusc remarci un nene mic si chel care se urca cu avant la volanul unui jeep. Chiar in fata ta! Pui frumos semnal si te uiti cu satisfactie la celelalte masini care inteleg ca locul iti apartine de-acum si trec politicoase mai departe. Fiindca aici, spre deosebire de viata sentimentala, oamenii joaca dupa reguli. Si tragi cu multumire de sine concluzia ca nu conteaza ca toate locurile sunt ocupate la un momente dat, nu trebuie sub nicio forma sa iti cobori standardele… atata vreme cat nu astepti la unul singur si ai un pic de rabdare si noroc, un loc de parcare perfect se va elibera la un moment dat intr-o sambata seara la Mall.

Si partea buna, spre deosebire de viata, e ca un loc de parcare nu se ataseaza niciodata emotional de fostul sau ocupant 😀

Sexul, un fast-food emotional?

In ziua de azi, suntem atacati din toate partile de sex. (Nu in adevaratul sens al cuvantului, din pacate 😀 ) Toate revistele, reclamele, filmele, glumele, toate mijloacele de comunicare ne imprima in constient si in subconstient ideea ca sexul, mult si extraordinar de preferinta, este indispensabil unei vieti de succes. Toti oamenii misto fac sex. Daca nu faci sex, mult sex, nu esti implinit. A devenit aproape o datorie fata de societate 😀

Da, bine, exagerez. Dar nu ma pot opri sa ma inteb, care este rolul real al sexului in vietile noastre? Care este adevarata lui importanta? Un bun prieten ma certa la un moment dat ca ma grabesc prea tare. „Cum vrei sa ai o relatie asa cum ti-o doresti, daca tu din prima sari la actiune? Stii ca se presupune ca trebuie sa treci prin perioada aia in care va tineti de mana, vorbiti despre ce muzica va place si ce filme ati mai vazut?” Hm… Si totusi stiu cel putin trei relatii care au inceput asa, „in forta”, si toate au durat mai mult de un an si doua inca mai rezista si acum.

Si atunci? Mai este valabila regula asta 100%? Intr-o lume in care relatiile vin si pleaca cu o viteza din ce in ce mai mare, in care toti jonglam cu gratie printre servici, cumparaturi, viata sociala si restul, mai are cineva timp sa se tina de mana un an cu presupusul lui suflet pereche pentru a ajunge la nivelul dorit de intimitate? Mie mi se pare ca sexul s-a infiltrat cam de multicel in zona de asa zisa „curtare”. E mai bine? E mai rau? E doar o consecinta fireasca a societatii moderne? Libertatea de alegere devine din ce in ce mai mare, vrei sa stii ce mancare prefera, daca iubeste copiii si daca e bun la pat. Si asta inca de la inceput.

In plus, cred ca nevoia de afectiune si intimitate este una dintre cele mai importante pentru multi oameni. Nevoia de a avea pe cineva langa tine cand dormi. Nevoia de a fi pupata de dimineata. Nevoia de pasiune. Dar nu mai avem timpul necesar pentru a cultiva aceste lucruri ca pe vremuri. Si atunci, o luam pe scurtatura. Sexul ne ofera posibilitatea de a avea toate astea la un nivel mult mai superficial, si fara sa necesite o implicare emotionala prealabila prea mare. A ajuns oare sexul fast-food-ul relatiilor noastre?

doua scurte

Ma recuperez 😀 . Nu am chef sa scriu. Dar imi tot vine in minte zilele astea una scurta si desteapta spusa de un prieten de-al meu din liga de peste 30 (binecuvantati fie prietenii din liga de peste 30 ca mult bine aduc la casa omului 😀 ). Ma plangeam eu mai demult ca nu inteleg baietii. Si el mi-a raspuns: „Baietii, nici sa nu incerci. Dar in curand o sa incepi sa cunosti barbati.”

A, si inca una, dar asta de la mine citare. Nu exista baieti nehotarati. Trust me. Daca tu, cu simturile tale fine, il percepi ca nehotarat, inseamna de fapt ca este foarte hotarat, dar nu cu tine 😀 Dupa cum spunea si Robert de Niro in Ronin: „Whenever there is any doubt, there is no doubt.” Si Robert de Niro stie ce spune, zic eu.

Walking on broken glass

Stiti videoclipul asta?

Link (ca nu ma lasa iutubu sa il pun aici 😦 )

Acum, am si eu o intrebare care imi nelinisteste din cand in cand neuronul, altfel ocupat cu activitati mai putin intens cerebrale. In real life, care dintre tipe ar fi de fapt aleasa? Cea comoda, draguta, sociabila, placuta de prieteni, de mama si de rude, care pare sa iti garanteze o viata de liniste si armonie, care aparent intrupeaza toate calitatile femeii perfecte, sau nebuna care te iubeste, care aduce dupa ea pasiune, viata tumultoasa si niciodata foarte sigura? Care risc esti mai degraba dispus sa ti-l asumi, sa obosesti sau sa te plictisesti?

Poker

Ai avut vreodata impresia ca joci poker cu viata? Si ca mai mult, ai o mana atat de buna incat este practic imposibil sa pierzi? Si sa te arunci in joc fara sa te gandesti prea mult, ca de, iti permiti la cartile tale, si sa faci greseala dupa greseala, si sa realizezi cu stupoare la sfarsitul jocului ca s-a ales praful de mana ta cea buna? Cum, cand dracu ai pierdut, te intrebi un pic nedumerit. Hm… parca aveai niste asi pe undeva, dar degeaba iti scuturi manecile, nu mai e nimic acolo. Si cel mai tare e sa te uiti apoi cu atentie la cei din jurul tau si sa realizezi ca nimeni nu a castigat de fapt. (nu stiu daca asa ceva se poate intampla cu adevarat in poker, deoarece cunostintele mele in domeniu se rezuma la capacitatea de a pronunta oarecum corect „full house” si „all in”) Nici cei care au trisat si s-au uitat in cartile adversarului, nici cei care au jucat la cacialma, nici macar cei care au jucat la doua capete. V-au furat banii, oameni buni. 🙂

Ei bine, in cazul asta… ori inveti, ori te lasi de joc si te rezumi la tabinet sau ceva mai putin costisitor. Si acum, fiecare la el acasa, mi-a facut placere sa joc cu voi dar nu mai am credit.

PS: Teoria asta mi-a adus aminte de „Closer”; nu mi-a placut cine stie ce dar apreciez faptul ca e unul din putinele filme realiste despre dragoste pe care le-am vazut. Pentru ca da, cam asa se intampla in majoritatea cazurilor… m-am saturat de comedii romantice optimiste si cliseice care ne prezinta cu nonsalanta acel procent minim de cazuri happy-end-ice. Plus ca am iubit coloana sonora.