azi

Sunt intr-o stare de rahat azi. De cand cu Sofia, anumite vesti si intamplari ma afecteaza mult mai mult decat inainte. Ceea ce trecea pe langa urechile sau ochii mei fara sa imi spuna nimic, acum ma face sa plang, pentru ca pot sa empatizez instant cu persoana careia i se intampla.

Si voiam sa spun asta. Cate mame regreta sincer faptul ca au petrecut prea mult timp tinandu-si copilul in brate? Cate mame se uita inapoi la anii copilariei puilor lor si isi spun „cred ca i-am iubit prea mult”? Cate mame isi spun „am petrecut prea mult timp cu copiii mei cand erau mici, era mai bine daca petreceam timpul ala spaland pe jos sau facand mancare”?

Nu stii cand vine un moment in care soarta te forteaza sa te uiti brusc inapoi si sa vezi ce ai facut pana atunci. Indiferent ce ar insemna asta. Iubiti-va copiii. Tineti-i in brate, tineti-i aproape, dormiti cu ei, sarutati-i des, foarte des, alintati-i, spuneti-le ca ii iubiti, spuneti-le povesti, radeti cu ei, jucati-va cu ei, apoi tineti-i inca un pic in brate. Si inca un pic. Si apoi un pic mai mult. Si nu le dati drumul. Sunt ai vostri, ii iubiti, nu mai fugiti de ei in cautarea unui viitor iluzoriu in care va fi mai bine daca acum nu va atasati prea tare de ei si ii cresteti „independenti”. Nu va mai amagiti cu gandul ca nu aveti timp pentru ei din cauza altor lucruri mai importante. Pentru ca EI sunt tot ce-i mai important in viata voastra.

Au fost doua momente in viata mea in care am simit ca daruiesc totul, ca ma pierd pe mine insami intr-o simbioza. Si da, cand faci asta risti sa pierzi totul, risti sa suferi ingrozitor de mult. Si ce daca. M-am regasit, incet-incet, in alta forma, schimbata, dar fundamental tot eu eram. Nu regret nicio secunda. Daca va fi vreodata sa sufar, voi suferi. Atunci, in viitorul ala iluzoriu naspa. Pana atunci, aleg sa continui sa daruiesc totul, sa cred cu ochii inchisi si sa ma bucur de fiecare secunda plina de fericire alaturi de cei carora le daruiesc.

Iubesc din tot sufletul. E ca si cum toata viata m-a pregatit pentru asta. Si dincolo de trairile marunte de zi cu zi, sunt profund fericita si recunoscatoare si nu imi doresc nimic mai mult decat ceea ce am acum. Decat, la un moment dat peste vreo 2 ani, inca un moment de daruire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: