Arhivele lunare: Februarie 2013

6 luni

Am aproape 6 luni de fericire care dorm cu un picior pe mine. 6 luni si 7 kg. That’s what it takes 🙂

Acum 6 luni era vineri si faceam 30 de ani. Ma dureau burta si spatele si habar nu aveam ce ma asteapta in doar cateva ore. Planificam o petrecere la piscina pentru a doua zi 🙂 De fapt, si cand am plecat pe proprie raspundere acasa de la spital, la ora 12 noaptea, cu membranele fisurate, intrebarea mea catre doctorita a fost „pai si credeti ca e OK daca ma duc maine la piscina?” S-a uitat cu un pic de mila la mine si mi-a spus ceva de genul „mai bine nu” 😀 Dupa alte 3 ore, striga la mine sa imping :))

Acum fac 30 de ani si 6 luni. Nu ma doare nimic, imi e doar un somn ancestral 😀 Am o idee despre ceea ce ma asteapta in cateva ore, dar sunt mereu pregatita pentru ceva nou. Am cel mai dragut entertainer la domiciliu, si la fiecare cateva zile invata cate un truc nou.

Gata cu palavrageala, s-au deschis doi ochisori. Un zambet imens: „Mami, m-am trezit!! Tu ce faci?”. Un gangurit vesel. Doua talpite calde, numai bune de pupat. Un mot inconfundabil. Doua manute care cauta sa ma mangaie pe fata. Zambet dupa zambet, gangurit dupa gangurit. Un cascat mare si ziua e gata sa inceapa.

Am avut multe dimineti speciale de-a lungul vietii. Unele bune, unele rele, unele exceptionale. Dar in perioada asta nu imi mai amintesc cum pot exista dimineti fara ochisori. Si nici nu vreau. Nu mai stiu alt mod mai frumos de a incepe o zi.

Maine am sa ma trezesc si am sa spun „La multe jumatati de an, Sofia!!” 😀

prima papica-8

zgomot pe net

N-am chef sa termin si ultimul post despre AP, aparent. Parca prea ma dau desteapta, nu stiu. In fine, o sa revin la el la un moment dat. Intre timp, ma gandeam eu asa, ca tot am fost in mijlocul unor ceva drame de facebook zilele astea, la cat de eronata, defectuoasa si plina de „zgomot” este comunicarea pe net. Voiam de mult sa scriu despre asta. Pe bune, e foarte, foaaarte greu sa iti iasa exact cum vrei din prima. Mie personal imi e greu de multe ori si in comunicarea fata in fata, ma chinui cateodata farte mult timp sa explic un gand care la mine in cap e foarte simplu, dar care nu vrea si pace sa ia aceeasi forma cand il transpun in cuvinte. Si persoana cu care vorbesc ma vede, ma cunoaste, ma simte, are rabdare, pot sa folosesc toate cuvintele din lume pe care le stiu, pot sa reiau explicatia de n ori de la inceput si sa detaliez toate nuantele si sa lamuresc toate ambiguitatile, si uneori tot nu iese :))

Daramite pe net, unde nu ai in ajutorul tau gesturi, nu ai priviri, nu ai intonatii de voce, unde cuvintele scrise oricum au greutate mult mai mare decat cele vorbite. Unde nu ai timp, unde un comentariu la o discutie e lasat de multe ori intre 2-3-4 alte activitati, unde nu stai sa iti alegi cuvintele cu atata atentie si atata rabdare. E normal pana la un punct, la fel de lipsit de timp e si cel care citeste comentariul, nu are deschiderea necesara sa stea sa se puna in pielea celui care a scris, sa se gandeasca pe moment la tot ce am enumerat eu mai sus. Si reactioneaza, fireste, la ceea ce crede el ca a citit, nu la ideea initiala a interlocutorului. Si tot asa se rostogoleste la vale discutia. Asta numeam eu „zgomot”. Sa urmaresti sau sa participi la o discutie de genul asta pe net e ca si cum ai incerca sa asculti o melodie care iti place la un radio care abia se mai prinde. E greu si e frustrant si de multe ori renunti si schimbi postul.

Nu stiu daca se poate face ceva pentru remedierea acestei situatii de fapt, o constatam doar 😀 E o forma de comunicare extrem de, daca nu cumva majoritar, folosita, asa viciata si defectuoasa cum e ea. Ar ajuta, poate, chiar in graba discutiilor, sa ne amintim de adevarurile simple de mai sus un pic mai des. Ar ajuta sa ne abtinem un pic mai des sa judecam o persoana numai in urma unor postari pe net (hei, eu fac asta zilnic, judec adica, nu sunt un model bun 😀 ) Ar ajuta ca, desi este atat de simplu sa vedem mai multe intelesuri intr-o postare aparent inofensiva, sa nu alegem mereu si mereu intelesul care ni se pare noua cel mai naspa si mai jignitor fata de noi; uneori e pe bune, dar statistic vorbind, de cele mai multe ori nu fix aia a vrut persoana respectiva sa comunice. Really. Sunt destui aia care te injura de mama pe fata ca sa ii mai cauti si pe aia care ar face-o cu subinteles. The Universe doesn’t hate you. Sau in orice caz, nu o arata prin comentarii pe net de la cunostinte virtuale 😀