Arhivele lunare: Iulie 2008

review

Zicea bine maroniul ca majoritatea oamenilor isi fac blog mai ales pentru a se plange. Sau, ca sa pun ideea intr-o forma mai delicata, inspiratia apare mai usor in cazuri de tristete/suparare/etc decat la bucurie. Sau daca nu inspiratia, in orice caz cheful de a scrie.

Nu am chef sa scriu, nu am stare sa scriu, nu am timp sa scriu. In ultimele trei luni s-au schimbat atatea cat in ultimii 10 ani poate. Nu ma plang, sunt tot la stadiul ala in care sa va invat cum sa desenati fericirea, doar sa dorm un pic as vrea. Vreo saptamana 😀 Dupa care as putea sa incep un serial in care sa va povestesc despre deliciile actului plin de avant de a te muta singura dintr-o data. As putea sa fac asta, da. Poate va intereseaza cum trebuie sa procedati in momentul in care incep sa va palpaie haotic, ca intr-un film de groaza, toate becurile si intrerupatoarele, din senin, intr-o sambata dimineata. Sau poate va intereseaza cum e sa gasiti dupa cateva zile de absenta masina de spalat nou nouta plina ochi de apa, la fel ca si restul baii…

Ar trebui sa ma opresc un pic si sa fac bilantul, ma intreb cate buline din lista mea de anul nou au mai ramas… 🙂 Dar alta data. Acum voiam doar sa mai pun o melodie pe care am gasit-o pe net si mi-a plact mult. bbl.

Desigur ca e doar un cantec..

…la fel cum ieri a fost doar o alta zi in care, intre altele, a plouat. Dar se intampla sa imi placa.

Running over the same old ground,
What have you found? The same old fears,
Wish you were here

Ganduri de calatorie

Cautand cu totul altceva, am gasit niste notite din perioada in care am fost la Londra… O sa le scriu sub forma unei insemnari de jurnal, fiindca raman valabile pentru orice calatorie:

„10 aprilie 2008

Am notat ganduri asa cum mi-au venit si in ordinea in care mi-au venit. Unele au fost declansate de o imagine, altele de un parfum, altele de un telefon. Oricum, gandurile de departe de casa sunt semnificativ diferite, emotiile sunt mult mai intense. As vrea sa ma pot desprinde mai mult si sa la mai multe lucruri in urma, am obosit sa le tot car dupa mine ca pe un geamantan urias. Dar presupun ca sunt unele lucruri pe care nu le mai poti lasa niciodata fundamental un urma. Sunt aici, facand poze cu Big Ben, dar sunt si acasa. Si nu stiu care parte din mine isi traieste emotiile mai intens…”

Si tin minte ca mai notasem o idee, undeva pe un pliant din Dublin 😀 pe care nu stiu daca il mai am, dar am sa incerc sa o regasesc acum. Scriam ca atunci cand esti plecat, persoanele care tin si se gandesc cu adevarat la tine ies la iveala intr-un mod mult mai evident, mai devreme sau mai tarziu. Printr-un telefon, sau un mesaj, sau orice. Si tot atunci, ai revelatia deosebita ca restul nici nu contreaza atat de mult la urma urmei. O calatorie devine astfel un mod natural de a iti restabili prioritatile.

In plus, ma gandeam ca pentru mine fiecare calatorie a fost cumva benefica. De fiecare data mi-am gasit viata parca schimbata un pic in bine cand m-am intors, ca si cum prin plecarea mea rupsesem voit ritmul si fortasem o schimbare. Poate chiar asa este, poate fiecare plecare genereaza cate un flux de energie care inlocuieste persoana ta in locul din care ai plecat si care se concretizeaza prin schimbare… si daca pleci cu bucurie si cu inima deschisa, normal ca energiile sunt pozitive si schimbarea va fi in bine.

Da. Sau poate pur si simplu dorul de casa, constientizat sau nu, te face sa privesti altfel prezentul la intoarcere si sa te bucuri mai mult poate de lucrurile pe care le ai.