Arhivele lunare: Septembrie 2007

Ipocrizia unei fraze

Ma gandeam acum la o fraza cliseu, pe care o auzi in foarte multe filme: „hai sa punem copii nostri pe primul plan, sa nu lasam problemele noastre sa-i afecteze”, spun doi parinti care tocmai s-au hotarat sa divorteze. Mi se pare ironic intr-un sens foarte trist. Copilul va fi oricum iremediabil afectat de divortul in sine. Daca intr-adevar ai vrea sa il pui pe primul plan, inaintea frustrarilor si orgoliilor tale, nu ai mai apela la divort, nu? Ai incerca sa faci compromisuri pentru a ii oferi o familie functionala.

Nu ma refer aici la cazuri extreme care implica violenta, bautura, abuzuri sexuale sau mai stiu eu ce. Ma refer la oamenii normali, cu conditii de viata mai mult decat decente (ca sa nu spun plini de bani) care s-au trezit intr-o buna zi ca nu se mai inteleg si ca vor drumuri separate. Foarte bine, optiunea fiecaruia. Dar da-o dracu de treaba si de ipocrizie, nu te preface ca iti pasa de copilul ala mai mult decat orice. Te minti singur. Iti pasa in primul si in primul rand de ce vrea fundul tau, actionezi in consecinta, si de-abia dupa aia incerci sa adaptezi situatia creata la ce crezi tu ca ar fi nevoile copilului.

Nu am fost implicata niciodata intr-o situatie de acest gen. De asta imi e usor sa generalizez si sa arunc vorbe grele. Nu stiu daca eu as reactiona mai bine. Si sunt sigura ca in fiecare caz, fiecare persoana implicata are cel putin 10 scuze valabile pentru actiunile sale. Dar judecand la rece, asa vad lucrurile astazi.

Anunțuri

Creta, details – part 2

A treia zi, pentru ca ne arsesem destul de tare (de la soare, insinuosilor) am plecat in explorarea orasului. Heraklion (sau Iraklio, cum ii spun ei) este capitala Cretei si, oarecum firesc, cel mai mare oras. Nu are rost sa dau eu acum detalii geografice sau istorice, le gasiti in link-ul de mai sus daca vreti. Ce am remarcat:

  • numarul FOARTE mare de scutere, conduse de oameni de toate categoriile, varstele si sexele, de la pustani pana la gospodine respectabile plecate sa faca piata; am vazut si tati pe la vreo 50 de ani, cu burta, si cu ala micu in fata, sa invete si el 🙂 Cand plecam de la stop, zici ca eram in coloana prezidentiala, flancati de vreo 10 motociclete 😀
  • stradute incredibil de inguste, majoritatea cu sens unic. Cred ca alea cu o banda pe fiecare sens erau considerate artere principale. Si asta nu numai in centrul vechi, cum ar fi la noi Lipscani-ul, ci tot orasul e gandit asa. Si sa vezi grozavie cand trebuiau sa treaca doua autobuze unul pe langa celalat, ramanea un centimetru intre oglinzi. Cred ca la astia cursurile de soferi pe autobuz sunt mai dure decat cele de pilot de avion 😀
  • aglomeratie cat cuprinde, dar nimeni nu pare sa se grabeasca nicaieri in Creta; nu auzi claxoane, lumea nu se agita, cred ca dormiteaza acolo in masini. De altfel nu prea ai de ales, nici nu poti visa sa faci vreo depasire cand mergi pe sens unic, printre doua coloane de masini parcate; nici scuterele nu puteau sa se bage de fiecare data.
  • cladiri joase, maxim 5-6 etaje si construite intr-ul stil vechi, simplu, alb si patratos; nu cred ca am vazut mai mult de 2-3 cladiri din sticla sau alt gen de constructii de-astea moderne.
  • majoricatea masinilor erau clasa mini sau mica; daca vedeai o masina de fite, era neparat BMW tunat. De altfel, foarte multe masini tunate, mai ales la jante si sisteme audio.

Cam atata imi vine in minte… Am cumparat o harta. Am vizitat fortareata venetiana din portul vechi,

Creta 2007 008

apoi palatul Knossos, unde am vazut o groaza de pietre si gropi de o inalta valoare arheologica (mai putin stilistica). Nu am fost extraordinar de impresionata, dar clar trebuia bifat; era totusi ce mai ramasese din una dintre cele mai vechi civilizatii. Dupa care, dupa masa si prima runda de cumparat suveniruri dragute si absolut inutile, am plecat inapoi catre oras. Pentru ca mai ramasese ceva din zi, am luat autobuzul catre plaja orasului, care autobuz ne-a ocolit o groaza prin niste suburbii ascunse printre dealurile de langa Heraklion, foarte pitoresti de altfel… erau casute albe, frumoase, pline cu bolte de flori colorate, cum mai vezi in vederile cu Santorini. Si erau strazi atat de inguste, incat aveam impresia ca o sa intram cu autobuzul direct in casele oamenilor.

Plaja era relativ aproape de aeroport, si ne-am distrat pana seara urmarind avioanele care aterizau si decolau intr-una chiar prin fata noastra.

Creta 2007 034

Sambata si duminica – plaja la liber. Am mers de fiecare data pe alta plaja si am realizat faptul ca Ammoudara este o statiune decenta si chiar frumoasa, nu un sat cum credeam la inceput, doar ca hotelul nostru se afla foaaaaarte departe de centrul statiunii, motiv pentru care mergeam in fiecare zi pe jos de ne sareau capacele. (Ne-a parut rau mai tarziu ca nu ne gandisem sa inchiriem un scuter, goddamit.) Am gasit si nenumaratele terase si restaurante, si magazinele de colace si prosoape (weeee!!!) si de suveniruri, si hotelurile de 5 stele (nu foarte multe, dar oricum). Am gasit chiar si trotuare!!! Si ne-am simtit mai bine. Back to civilization 🙂

Ah, si duminica seara am inchiriat masina (Nissan Micra) cu care urma sa plecam a doua zi in aventura de vizitare a vestului Cretei, conform planului bine facut in ultimele doua zile. Si am iesit in oras, si am gasit o terasa frumoasa al carui patron semana leit, dar leit cu Dustin Hoffman. Jur ca era fratele grec al lui Dustin Hoffman. Muream de ciuda ca nu aveam aparatul de poze la noi.

– va urma –

Creta, details – part 1

La cerinta publicului, sa continuam dar.

Am ajuns miercuri dimineata, la timp (adica lipsiti de obisnuitele de-acum intarzieri ale Blue Air-ului, pentru cunoscatori). Fiindca eram, dupa cum am mai spus, oarecum ingrijorata de oaresce comentarii agresive citite pe net despre hotelul nostru, mi s-a parut chiar dragut. Fatada renovata, relativ impunatoare, gradina, piscina cu barulet, camera rezonabil de mica, baia curata si mare, saltele noi, tv, ac, ce mai, tot ce era trecut in descriere. Omiteam in acel moment un aspect esential al problemei, care insa si-a aratat fata urata tot restul excursiei. In fine.

Dupa pierderea unei oaresce cantitati de timp prin camera intr-un mod relativ placut, am plecat in explorare. Ma iritase faptul ca nu aveam vedere la mare din camera, ci catre curtea din spate, marginita de sosea, marginita la randul ei de un deal (plin de pietre si scaieti). Dar adevarul e ca marea oricum nu se vedea de nicaieri (pe partea cealalta a hotelului aveam vedere in parcarea Carrefour 🙂 ). In orice caz, am pornit catre directia unde banuiam ca se afla mult asteptata plaja. Pe net scria ” In a distance of 300 m from the hotel you will find an endless sandy beach”. Am mers noi ceva vreme pe un drum de tara, prafuit si neasfaltat, am trecut pe langa 2-3 caini mai mult sau mai putin vagabonzi, pe langa niste puradei negri care se jucau in praf, pe langa niste neni si mai negri care reparau un harb de masina, si in sfarsit am calcat pentru prima oara pe nisipul Cretei. Fantastic!!! Doar ca… nu era tipenie de om! Nici macar un caine, nici macar un pescarus. Plaja foarte mare, nisipoasa ca in descriere 🙂 , cu cateva pietre si plante uscate ici si colo dar… cam atat.

Mie mi se parea un pic interesant cu ceva accente catre deprimant, dar dragul meu prieten era mult mai vehement in dezaprobarea fatisa a peisajului rustic din fata noastra. Degeaba am incercat sa ii insuflu o unda timida de romantism, sugerand lucruri placute ce ar fi putut fi incercate in cadrul plajei noastre pustii; mi s-au cerut umbrelute, sezlonguri si bar cu muzica. Buuuun. Ne-am uitat in dreapta – pustiu cat vezi cu ochii pana in punctul unde incepeau niste macarale, dincolo de care se vedea portul. Clar nu. Ne-am uitat in stanga… aha, parca se vedea ceva departe semanand a civilizatie. Asa ca am pornit la drum, romantic, cu picioarele prin apa. Ne-am oprit la un moment dat sa facem poze.

Creta 2007 003

Creta 2007 005

Asaaa. Am pierdut sirul cat am aranjat pozele astea. Parca pornisem catre umbrelutele din zare. Dupa vreo 10 minute de mers, am ajuns in sfarsit pe o plaja prietenoasa din punct de vedere comercial. Adica avea dom’le si sezlonguri, si umbrelute, si bar. Nu avea muzica, dar 3 din 4 erau suficiente aparent.

Am mancat la o terasa foarte pitoreasca langa plaja, relativ decent (ca sa redevin prozaica, mai exact 12 euro doua fripturi mari cu cartofi prajiti si inca 4 o salata imensa din diverse verzituri cu branza si nelipsitul ulei de masline cu ierburi aromate, si inca alti 5 doua beri).

Ne-am intors spre hotel, pe drum de data asta. Eram extrem de dezamagita ca nu vedeam nici un magazin de colace de plaja; ce fel de statiune nu era asta fara macar un magazin de maieuri, lotiuni de plaja, slapi, prosoape colorate si colace? Ufff… Am cumparat apa si sucuri de la Carrefour. De tinut minte cum cuplul din fata noastra de la coada, care avea un cos mare plin cu lucruri, ne-a invitat sa trecem in fata lor pentru ca aveam doar cateva cumparaturi. Astept sa vad si la noi o treaba ca asta. La hotel, am refuzat sa dorm si m-am dus la piscina, singura oara cand am stat la piscina hotelului de altfel. Am baut o apa minerala ca domnisoarele si m-am plictisit infiorator. Nu stiu pe unde umbla barbatii aia luciosi si musculosi pe care ii agata fetele bine (ca mine) la piscina, in reviste si prin filme. In nici un caz pe langa hotelul nostru. 🙂 Nici sa citesc nu puteam, ca era prea cald si imi era prea somn.

Nimic interesant in restul zilei. Nici a doua zi de altfel, cand am lenevit toata ziua la soare (pe plaja cu umbrelute de la mama naibii, bineinteles), facand planuri si intrebandu-ne cam ce am mai putea face pe aceasta insula promitatoare.

– va urma, ca mor de somn –

(da, stiu, e devreme, dar am un incredibil bioritm de gaina)

In cautarea dafinului metaforic

Stii, e greu sa treci prin viata avand ca principal scop nedeclarat strangerea de lauri. Din toate locurile posibile, de la toate persoanele pe care le-ai cunoscut vreodata, fie si pentru cateva minute. In primul rand pentru ca viata ta va fi un esec continuu; statistic si matematic vorbind este si va fi intotdeauna imposibil ca absolut toata lumea sa te placa. Apoi, pentru ca cei din jur nu prea inteleg reactiile tale dramatice la orice vorba mai dura pe care o primesti si esti catalogat drept „ala care nu stie sa primeasca critici”, „da’ ce sari draga asa, ti-a luat cineva galoanele?”, „emo”, „mironosita”. Si mai apoi, pentru ca atunci cand intampini rezistenta, parca intri in transa: te-ai da si peste cap ca sa convingi persoana respectiva ca se inseala, ca tu de fapt ESTI cea mai desteapta, frumoasa si interesanta creatura pe care a intalnit-o pana acum; si firesc ca refuzurile sistematice ale unui om care pur si simplu nu te place, conform dreptului constitutional la libera alegere, te deprima foarte tare. Pentru ca imagineaza-ti cum e cand increderea in tine, si parerea despre umila ta persoana fluctueaza puternic odata cu parerea oricarui nenea de pe strada.

Cum dracu sa traiesti doar reflectandu-te in ceea ce iti imaginezi ca gandesc ceilalti despre tine? Ma doare capul numai cand citesc fraza de mai sus 🙂 Dar… cum?

Creta, overview

Dap, a fost pe cat de frumos speram sa fie. A fost frumos pentru ca era soare si era liniste, si nu erau romani, si berea era rece si apa limpede si calda; si oamenii erau veseli si prietenosi si civilizati (suna idilic, dar jur ca nu exagerez); si pentru ca nu ne-am certat, nu ca eu nu as fi avut toata bunavointa in unele momente de varf, dar n-am cu cine frate 🙂 ; si pentru ca soarele si caldura isi impun propriul ritm si propriile reguli acolo.

As vrea sa povestesc atatea si nu stiu cum sa fac si cu ce sa incep. La peisaj e cel mai simplu: incepe cu pietre, continua cu pietre, pamant uscat si ceva maslini (incredibil de multi maslini mai exact) si se termina cu pietre. Printre astea sunt muntii (plini de pietre si de maslini), si marea turcoaz <me sighs>. Cel mai neprimitor peisaj pe care l-am vazut vreodata, desi frumos in salbaticia lui, dar daca naufragiai pe insula asta, cred ca iti doreai sa fi murit inecat.

Bineinteles ca exagerez, bineinteles ca existau si pete de verde, si unele peisaje atat de spectaculoase incat m-au dat pe spate si a trebuit pentru cateva momente sa tac dracului din gura fiindca chiar nu gaseam ceva suficient de frumos de spus. Pacat ca nu am stofa de fotograf… Totusi, impresia generala cu care am plecat a fost de foarte mare ariditate si salbaticie; fascinant de vizitat si… voiam sa spun in nici un caz de locuit, dar in mod dubios o mare parte din mine imi sopteste ca de fapt mi-ar placea foarte mult.

Sper sa am chef zilele urmatoare sa scriu mai mult despre oameni, despre orase, despre trafic, despre partile amuzante si mai putin amuzante. Au fost de toate. 🙂

Uf, nu-mi vine sa cred ca s-a terminat vara… maine ne vedem la metrou, yucky.