Arhivele lunare: Octombrie 2009

The red fury

the red fury, originally uploaded by magda.moraru.

Ce ligamentul meu, 3 – ultima parte

Ca sa inchei trilogia mea, acum fix 5 saptamani ma prezentam frumos la clinica pentru cea de-a doua interventie, ligamentoplastia. De data asta stresul de dinainte fusese minim fiindca stiam deja la ce sa ma astept de la operatia de menisc. Ce naiva eram 😀

Operatia a decurs lin, cu o oarecare intarziere datorata unei domnisoare care isi marise sanii si avea ceva probleme in a se trezi din anestezie – am dedus eu asta dupa faptul ca auzeam cum au strigat-o pe nume timp de vreo 20 de minute, initial credeam ca e vreo asistenta indolenta care nu raspunde la apel 😀 Dupa care a venit si randul meu; rahianestezie din nou, la fel de pe nesimtitelea, si da-i cu bisturiul si cu bormasina. Procedeul aplicat a fost cel clasic, cu grefa din tendonul rotulian. Mai pe romaneste, e un tendon undeva in dreptul rotulei, lat de vreo 3 cm si gros de 0.5 cm (de grosime nu sunt sigura, am pus-o si eu asa, din ochi), tendon care e prins de la natura de oase in capete, fireste. Si se decupeaza o bucata cam de 1 cm din mijloc – grefa – cu cate o bucatica de os la fiecare capat. La faza asta iese fum din genunchi (ma rog, pare a fi fum dar banuiesc ca este praf de oase sau ceva de genu’). Dupa care se dau gauri in tibie si un femur, banuiesc ca si in capetele grefei (dupa ce in prealabil a fost pilita si facuta gigea de catre dr. Anghel) si se prinde grefa cu suruburile de 1800 de lei, unu’ intr-un os si unu’ in celalat, exact in locul unde pe vremuri avusesei frumusete de ligament. Si dup-aia se coase la loc tendonul, se mai cauterizeaza vase de sange pe-acolo, se face curatenie, se inchide totul frumos si pac, te arunca pachet pe targa si te trimit la rezerva.

Acuma… Primele doua ore sunt OK, ca esti inca sub anestezie. Ai piciorul bandajat foarte, foarte strans cu o fasa elastica – ca sa contracareze umflarea lui. Din pacate pentru tine afli in mod hardcore candva spre a doua zi dimineata ce va sa zica asta. Si mai ai montata pe picior o chestie despre care afli ca e o orteza, albastra si draguta, care iti tine piciorul imobilizat la 15 grade. Si mai ai doua drene si o vecina de rezerva cam rasfatata. Dar totul pare mai mult decat suportabil.

Pana cand se cam duce anestezia… Si incepe sa doara. La inceput putin, dupaia creste vertiginos. Si chemi asistenta si apare un lungan oxigenat si sictirit care iti spune ca el e asistenta si ca n-ai voie calmante inca si nici sa mananci, ca nu ti s-a dus efectu’ anesteziei. Il injuri de mama, in gand, dar te calmezi si iti dai seama ca nu te doare chiar insuportabil, in schimb iti e din ce in ce mai foame. Vecina de rezerva (operata cu juma’ de zi inaintea ta) nu poate sa faca pipi la toaleta, ca o doare, asa ca face in camera cu tine, incurajata de mama ei, pe un scaun cu rotile care are o olita atasata. Super. Din fericire patul tau e orientat astfel incat esti cu spatele la actiune. Intr-un final apare din nou oxigenatul, care iti baga un calmant si iti da voie sa mananci covrigeii adusi cu grija de acasa. Te uiti la el ca la Isus si ii spui in gand ca il iubesti.

Calmantul face el ceva dar nu cine stie ce ; doare ca dracu’, sincer. Te amagesti cu gandul ca acum e ce-i mai rau si trece repede. Asistentul oxigenat se uita urat la tine si te considera o mironosita. Incercarea cea mai nasoala din prima noapte e dusul la toaleta, pe care oricat ti-ai dori, nu mai ai cum sa il amani. Dar esti o eroina, ce mama naibii, asa ca iei cadrul si te duci singura, dorindu-ti sa ai un repertoriu mai variat de injuraturi. Asistentul e pe faza, si cand ti se face rau, e acolo sa il trimiti dupa niste apa. In sfarsit, trece si asta si vine si te ia cu un scaun cu rotile si te duce inapoi in pat. Pareti sa fiti prieteni acum.

A doua zi… Simti niste usturimi puternice in mai multe zone ale piciorului. Dupa panica de rigoare iti aduci aminte de faza cu bandajul strans si umflatul si iti dai seama ca ala e bandajul intrat in picior. Ufffff. Te doare toata dimineata, esti morocanoasa, dar ai totusi o mare bucurie, adusa de momentul in care scapi de orteza, de bandaj (uraaaaaaaaaa) si de drene (iar a durut ca dracu’). Juma’ de ora ai impresia ca ai putea sa si alergi. Pana cand tre sa faci prima serie de exercitii. Cel mai placut e sa stai in aparatul care iti indoaie piciorul conform cu unghiul stabilit de doctor (30 de grade in prima zi de dupa operatie, apoi in a doua zi 4 sesiuni: 50, 70, 90 si 110 grade). Simti ca iti plezneste genunchiul in mii de farame dar pe de alta parte e reconfortanta senzatia pe care ti-o da indoirea. Cel mai naspa e cand trebuie sa iti ridici piciorul din pozitia culcat, pur si simplu nu poti si muschiul nu te asculta. Pana la urma o faci si pe asta, sub amenintarea asistentei ca iti pune un ac sub picior.

As putea sa detaliez la nesfarsit. Ideea generala e ca doare rau, mai mult decat te astepti si mai ales pentru mai mult timp. Iti trebuie vointa multa si asistenti ai dracu’ ca sa iti faci exercitiile la inceput. Am continuat exercitiile de recuperare acasa, de 4 ori pe zi, si de fiecare data durea – bine, eu sunt sclifosita, da’ oricum. Trebuie ambitie si timp liber in prima luna. Esti obosit ca nu dormi noaptea de durere, esti cheaun in timpul zilei, te deplasezi numai cu carje si nu iesi din casa aproape deloc, ce mai, esti o floricica.

Dar a trecut mai repede decat m-am asteptat. (Nush ce parere are Razvan 😀 ) Dupa 2 saptamani m-am dus la scosul de fire si doctorul a fost satisfacut de evolutia piciorului, extensia era OK si flexia era chiar prea mare. Dupa 4 saptamani am pus din nou piciorul jos si in 3 zile am reinvatat sa merg 😀 . Dupa 5 saptamani m-am intors la birou si inca fac 2 ore de exercitii pe zi. Acum… Eu sunt paranoica, dar obiectiv vorbind recuperarea pare sa mearga bine. Nush ce sa zic. Am fost multumita per total de alegerea facuta in ceea ce priveste clinica. Au stat o gramada dupa fundul meu cat am fost internata si n-am avut nicio complicatie pana acum. Dar verdictul final poate fi dat abia peste inca vreo 3 luni sau asa… cand bucata aia de tendon o sa devina tesut viu si o sa isi ia atributiile in primire.

Pana atunci, sa imi tineti pumnii 😀