Arhivele lunare: Iunie 2013

It’s just a phase

Daca e ceva ce am invatat in ultimele 10 luni, este ca, in orice moment al vietii m-as afla, e doar o faza. De cand s-a nascut, Sofia nu a avut doua saptamani fix la fel. Cand era bine, era bine 😀 si cand era rau, uneori singurul gand care functiona era „o sa treaca si asta, e doar o faza”. Pusee de crestere, colici, salturi mentale, eruptii dentare, anxietate de separare, apoi iar pusee de crestere, toate au venit si au trecut cu viteza luminii. Si au fost extrem de vizibile, fiind condensate in intervale atat de mici de timp.

Pe noi, adultii, dinamica lenta a vietii de zi cu zi nu ne lasa sa ne dam seama de asta in timp real, dar uitandu-ma in urma, realizez ca de fapt nu am stat nicio clipa pe loc. Totul a fost doar o faza. Mereu am fost cu un picior in trecut si cu unul in viitor, mereu am fost in tranzitie de la o faza la alta. Si nu ma refer acum la faze bine definite de societate – liceu, facultate, serviciu, singur, intr-o relatie, casatorit etc. Ma refer la dinamica noastra interna, la momente de rascruce pe care doar noi stim sa le definim, la perioade care, poate, doar pentru noi au o insemnatate speciala.

Nu stiu cum sa explic mai bine, parca nu mi se aseaza cuvintele cum trebuie. Dar cand ma gandesc la viata mea de pana acum, la toate dramele, la toate bucuriile, la toate sfarsiturile de lume, la toate exaltarile noilor inceputuri, imi e mult mai usor sa aduc la dimensiuni normale o perioada fericita sau una grea. Ma ajuta sa ma bucur mai mult de binele de care am parte, si ma ajuta ca la rau sa imi zic ca da, e rau, si e posibil sa fie inca si mai rau de-atat inainte sa fie bine; dar in cele din urma va fi bine, pentru ca asa e dinamica asta de la inceputul timpului si pana acum 🙂

O nota optimista

Imi place mult sa zbor cu avionul. Dincolo de o senzatie de panica pe care nu o pot suprima complet, o pot doar ascunde bine, la fiecare decolare si aterizare, imi place chiar mult de tot. Imi plac aeroporturile, imi plac escalele, cu cat mai lungi cu atat mai bine, imi place timpul petrecut in avion. Imi place mancarea oribila servita pe zborurile de linie si nu ratez ocazia sa imi iau o bere pe fiecare zbor (nu ratam, ma rog… 😀 ) Daca e ceva ce imi lipseste de la job, si imi va lipsi in continuare, e zborul relativ des cu avionul.

Dar altceva voiam sa spun. Mi-au ramas cateva chestii misto de-a lungul timpului dupa numeroasele zboruri. Una dintre ele este imaginea de neuitat a cerului instelat vazut de la 11.000 de metri, departe de orice lumina pamanteasca. Alta este imaginea rasaritului vazut din avion. Insa cel mai important mi se pare faptul ca, intr-o zi mohorata, oricat de cenusiu ar fi cerul, si oricat m-ar deprima asta, stiu cu certitudine ca undeva deasupra norilor, suficient de sus, e o zi senina si un soare orbitor. Si gandul asta ma face mereu sa zambesc 🙂

malaga-airport-sunset