Arhive pe categorii: Italia

Milano revisited

– articol scris pe 11 mai 2009

Milano e al doilea oras in care revin. Nu de bunavoie, dar cu mare placere, fiindca si-a castigat usor inca de prima data locul pe lista de favorite. Din mai multe motive dintre care, din nou trebuie sa recunosc, amintirile anumitor momente oarecum placute nu sunt chiar pe ultimul loc. In definitiv e firesc sa iti ramana in suflet locurile unde te-ai simtit bine.

In general, cand plec undeva, ma poseda o neliniste acuta si starea de stres care nu prea ma paraseste capata dimensiuni interesante. Dar totul pare sa se linisteasca in avion. Si acum, dupa aterizare, pe drumul dinspre aeroport, eram deja cuprinsa de entuziasmul de a fi intr-un loc strain. Mai ales ca drumul trecea printre livezi de salcami infloriti, care nu se terminau decat ca sa faca loc unor castani la fel de infloriti sau unor grupuri de casute ciudat de atragatoare in griul si caramiziul lor. Si aparent salcamii infloriti au proprietati benefice asupra mea. 🙂

N-am apucat sa scriu despre el prima oara, si acum nu prea am timp sa vizitez, dar Milano este, exceptand pretul exorbitant al vietii, unul dintre orasele in care declar cu mana pe inima ca mi-ar placea sa traiesc. Arhitectura e spectaculoasa pe alocuri (multe locuri); sunt si multe cladiri kitschoase, sunt si altele, si mai multe multe, pur si simplu frumoase, exceland cu domul care m-a impresionat foarte mult inca de prima oara cand l-am vazut, mai ales acoperisul, care e tot numai o dantela de piatra alba.

Imi mai plac mult strazile pavate cu dale mari de piatra, dau orasului asa, un aer elegant si aparte.

Ca si atmosfera, Milano este prea nordic pentru a fi pur italian si prea italian pentru a fi catalogat drept nordic, si pentru mine pare a fi combinatia perfecta. Oamenii sunt alerti si totusi politicosi si mai ales foarte misto imbracati 😀 . E curat aproape ca in Stockholm; sunt magazine, e moda, sunt spectacole, este centru vechi si linistit si fara trafic si cu dom si castel. Sunt cartiere periferice curate si dragute. Si extrem de multe terase cu bere si prosciutto la discretie. Ce poti sa iti doresti mai mult? 😀

Totusi, in momentul asta ceva fundamental lipseste, si abia astept sa ma intorc acasa. Desi cand cititi voi asta, eu voi fi deja acasa, ca momentan nu am net, laptop-ul are buba si eu ecriu cu pixul pe caiet ca in secolul trecut 😀 Si constat cu tristete ca scrisul meu de mana a devenit intr-un fel pentru care ilizibil e un bland eufemism. In fine. A rivederci 😀

PS: pozele din Milano de asta toamna sunt aici.

Anunțuri

Roma

Am avut ocazia vinerea asta sa ma intorc la Roma, dupa aproximativ 12 ani 🙂 Initial credeam ca o sa vad doar aeroportul si cladirea de birouri, dar din cauza ca sedinta ni s-a terminat fortat la ora 3 deoarece personajul principal avea avion la 5, m-am trezit ca am 6 ore de omorat. Asa ca am luat metroul pana in centru cu intentia de a ma plimba un pic romantic pe strazile capitalei.

Vreau sa spun ca ma simtem tare fericita ca nu eram un personaj atat de important precum colegii cu care stateam de vorba, care afirmau ca pentru ei vineri seara este momentul in care iti organizezi saptamana urmatoare. Pentru mine, vineri seara este inca momentul in care, cu rare exceptii, arunc intr-un sertar cuvantul servici si incep in mod oficial starea de frecare de menta. Iarasi, cineva afirma ca abia astepta sa ajunga in avion ca sa lucreze. Eu abia asteptam sa ajung in avion ca sa imi iau 2 ore pauza, sa citesc sau sa dorm 😀

Dar sa revenim. Lasandu-i in plata domnului pe cei care fugeau sa lucreze sau sa se organizeze, am luat cu avant metroul catre centru. Imi imaginam cum iau la picior cam jumatate de oras in prima ora, dupa care ma asez gratios la o cafea la o terasa draguta in centru, dupa care o iau la fel de gratios catre aeroport. In realitate, dupa ce am cautat cu disperare o toaleta in primele 20 de minute, admirand in treacat Piata Spaniei

From Roma Januany 2009

(foarte frumoasa, mai ales daca nu faci pe tine in momentul ala), mi-am dat seama ca am tocuri de 10 cm si un ghiozdan de o tona in spate si ca sunt deja obosita. Avantul mi-a pierit aproape cu totul pe undeva pe la mijlocul drumului catre castelul San Angelo, iar dupa ce am reusit sa imi mai tarai picioarele prin cea mai denivelata piatra cubica pana la piata bisericii Sf Petru, deja tindea spre zero cu viteza lui 1 pe n patrat. Dupa ce am zacut un pic pe o bordura, langa un mos care parea sa imi faca complimente in italiana si o fata nepieptanata care isi rula o tigara, admirand peisajul, mi-am dat seama ca era mult prea tarziu pentru orice altceva, si astfel scurta mea plimbare prin orasul cunoscut si sub numele de cetatea eterna a luat sfarsit inapoi in metroul care ma ducea catre statia centrala. Cafeneaua draguta din centru unde stateam gratioasa s-a transformat in bodega din statia de autobuz catre aeroport, unde, pravalita pe un scaun, am mancat un sandwich cu prosciutto si mozarella si o bere 😀 A mai urmat doar o calatorie un pic datatoare de emotii pe drumul mult prea aglomerat catre aeroport, unde am ajuns totusi la timp si am plecat fara alte intarzieri.

Acum… nu stiu daca era din cauza oboselii, timpului scurt si imbracamintii neadecvate, dar nu prea mi-a placut Roma. Imi aducea aminte prea mult de casa. Orasul, ca arhitectura si strazi, e frumos ca orice alt oras italian, dar atmosfera lasa de dorit. Comparatia o fac cu Milano, unde oamenii erau mult mai calmi, mai veseli, mai ingrijit imbracati, suburbiile erau mai elegante si tot orasul avea un aspect mai curat si mai… nordic 🙂 In Roma in chimb vedeam aceleasi fete chinuite, aceleasi reactii nervoase, aceiasi oameni ciudati  nebarbieriti si cu fes care se uita fix la tine in metrou, uffff. Vanzatori care tipa la tine, taximetristi dusi cu capul, dubiosi care incearca sa te agate pe strada, mama naibii, nu e de mirare ca dau buzna romanii acolo.

In plus, m-a frapat media de varsta care parea sa incline serios catre 50 de ani. Exagerez, dar ideea e ca am vazut foarte multi oameni batrani. In metrou, pe strazi, peste tot. Si nu erau turisti. Oare astia nu mai fac copii? Sunt oameni frumosi la urma urmei, si parca nu mai sunt asa de marunti cum tineam eu minte 😀

Cam atat. Dar m-as intoarce, in adidasi de data asta, ca sa mai scada din subiectivitate.