Arhive pe categorii: filme

Romeo si Julieta (1968)

Pentru ca Razvan si-a luat in serios rolul de comentator pentru toate filmele pe care le vedem impreuna si nu numai, comentariile mele, daca exista, sunt pe acolo 🙂 Da’ uite ca totusi scriu si eu despre un film pe care l-am vizionat cu oarecare placere, fiindca e un clasic pe care il aveam de mult pe lista, mai ales ca, oricat de ciudat ar parea, pana la varsta asta nu citisem piesa, nu o vazusem la teatru si nici in vreo ecranizare, nici macar aia cu di Caprio. Cam mare lacuna 😀

Ce stiam eu despre film e ca Zeffirelli era primul care readucea personajele lui Shakespeare la varsta lor originala,  si nu m-a dezamagit. In plus, erau si frumosi tare, amandoi. Nu prea pot sa laud jocul actorilor sau complexitatea scenariului, dar erau tineri si puneau pasiune si in general tot filmul e plin de viata si agitatie. Mi s-a parut exagerat, chiar pueril de multe ori, insa banuiesc ca ideea era sa se incerce o apropiere cat mai mare de jocul de teatru, si de asemenea fata de piesa originala, de unde si folosirea multor replici luate direct de acolo.

E placut si reconfortant, fiindca ii lipsesc cliseele de scenariu, imagine, machiaj si asa mai departe nelipsite din orice film din ziua de azi. Vedeti-l!! 😀

Romeo and Juliet (1968)


Poker

Ai avut vreodata impresia ca joci poker cu viata? Si ca mai mult, ai o mana atat de buna incat este practic imposibil sa pierzi? Si sa te arunci in joc fara sa te gandesti prea mult, ca de, iti permiti la cartile tale, si sa faci greseala dupa greseala, si sa realizezi cu stupoare la sfarsitul jocului ca s-a ales praful de mana ta cea buna? Cum, cand dracu ai pierdut, te intrebi un pic nedumerit. Hm… parca aveai niste asi pe undeva, dar degeaba iti scuturi manecile, nu mai e nimic acolo. Si cel mai tare e sa te uiti apoi cu atentie la cei din jurul tau si sa realizezi ca nimeni nu a castigat de fapt. (nu stiu daca asa ceva se poate intampla cu adevarat in poker, deoarece cunostintele mele in domeniu se rezuma la capacitatea de a pronunta oarecum corect „full house” si „all in”) Nici cei care au trisat si s-au uitat in cartile adversarului, nici cei care au jucat la cacialma, nici macar cei care au jucat la doua capete. V-au furat banii, oameni buni. 🙂

Ei bine, in cazul asta… ori inveti, ori te lasi de joc si te rezumi la tabinet sau ceva mai putin costisitor. Si acum, fiecare la el acasa, mi-a facut placere sa joc cu voi dar nu mai am credit.

PS: Teoria asta mi-a adus aminte de „Closer”; nu mi-a placut cine stie ce dar apreciez faptul ca e unul din putinele filme realiste despre dragoste pe care le-am vazut. Pentru ca da, cam asa se intampla in majoritatea cazurilor… m-am saturat de comedii romantice optimiste si cliseice care ne prezinta cu nonsalanta acel procent minim de cazuri happy-end-ice. Plus ca am iubit coloana sonora.

300

(Nota: un pic de spoiler)

In sfarsit mi-am calcat pe inima si am fost sa vad un film MultComentatControversatSiPromovat in primele zile de la lansare. Recunosc ca a fost meritul prietenului meu 50% si al altui amic inca 40%. Dar m-am dus.

Cu ce sa incep… Pornind de la premisa ca voi fi crunt plictisita si scarbita, presupun ca nu era loc decat de mai bine. Si chiar a fost frumos. A reusit sa ma impresioneze per total. Ma asteptam sa fie o „superproductie” plina de sange, fara cap si fara coada; a scapat partial de acest cliseu, salvata de un pic de poezie (tot din clisee facuta, dar totusi prezenta). Pe langa asta, filmul reuseste cumva, prin modul de realizare, sa redea imaginea de epopee epica despre care am citit atatea acum ceva ani. Imaginile, in special scenele de lupta(dar nu numai), au o forta incredibila. Sunt crude si violente dar cumva stilizate si prin asta suportabile; desi e plin de sange si de cadavre, atentia este atrasa mai degraba de ideea generala. Presimt ca va fi genul de film parodiat la greu si asta in sine este o reusita; inseamna ca a adus ceva nou.

Mi-au mai placut:

  • -faptul ca este un tribut adus benzilor desenate; a pastrat foarte multe replici si imagini originale si a redat impecabil atmosfera;
  • -cadrele redate in slowmotion, de efect dupa parerea mea;
  • -multitudinea de barbati imbracati cu niste carpite asezate numai bine (era interesant daca pastrau si aici imaginile originale Frank Miller…acolo nu apareau carpitele 🙂 )
  • -momentul in care Gorgo il omoara pe Theron; am simtit cea mai mare satisfactie

Nu mi-au placut:

  • -tonul glumet al spartanilor; mult prea hollywoodian. Desi aduce personajele la un nivel mai usor de perceput de catre noi, spectatorii de rand, se cam duce naibii veridicitatea educatiei spartane;
  • -parca prea multi muschi!! Desi transmiteau ideea de soldat perfect antrenat, prea miroseau a steroizi&shit;
  • -limba leprosului… mi-au stat floricelele in gat. Yuck.

In concluzie, filmul n-a fost o capodopera, dar mai bun decat altele de gen si decat ce-am mai vazut eu in ultima vreme. Mi-a adus aminte oarecum de Stapanul Inelelor. Poate chiar l-as mai vedea o data, dupa ceva vreme.

Ce nu inteleg este de unde ideea ca ar face propaganda americana. Eram chitita sa descopar orice aluzie, dar fara sa fi citit de asta inainte nu m-as fi gandit nicicum la asa ceva. Poate era o aluzie prea fina pentru mine, sau poate erau ceva mesaje subliminale care vor iesi la iveala mult mai tarziu cand voi vinde tot ce am ca sa ma inrolez si sa plec la razboi in Irak sau unde va mai fi razboi atunci. Ma rog. Erau intr-adevar niste baieti musculosi care luptau cu armate imense de indivizi in salvari si turbane. Daca la atat de poate limita o propaganda, atunci este cel mai propagandist film facut vreodata. Totusi… Baietii musculosi nu aveau foarte multe in comun cu imbuibatii si limitatii soldati americani, iar cei cu salvarii nu aveau absolut nimic in comun cu religia musulmana si cu teroristii in genere. Mai degraba as fi fost tentata sa asociez americanii cu persanii, ca erau multi, bine hraniti, bine imbracati si echipati dar erau tinuti in loc o mana de oameni care CREDEAU in ceva si erau gata sa moara pentru asta. How does that sound? In fine. Teoria conspiratiei e in floare.

Mai am o singura nedumerire. Daca nu ar fi fost adevarul istoric, as fi votat scenariul drept incredibil de stupid si nerealist. Pentru ca ultima oara cand m-am uitat pe harta, Grecia era o… peninsula(surpriza) oferind chiar prea multe locuri in care sa debarci cu ditamai armata si sa pleci la cuceriri. Totusi, tipii astia se incapatanau sa stea langa stramtoarea cu pricina si tineau musai sa si treaca pe acolo. OK, mi s-a replicat ca era greu, ca nu existau harti, ca oricum Grecia avea un tarm stancos etc. Tot mi se pare stupid. Cativa kilometri mai in sus sau mai in jos daca se duceau, nu gaseau o cale de acces mai simpla?… De-asta si-au meritat bataia de la Plataea.