Arhive pe categorii: din metrou

ceva de bine

Voiam sa incep cu o nota optimista in 2010. La multi ani, btw.

Astazi examinam, ca de obicei, oamenii din metrou. (De multe ori imi place sa creez  caractere fictive pe care le aplic oamenilor doar asa, dupa felul in care sunt imbracati si dupa expresi fetei, dar despre asta alta data.) Si mi-am adus aminte cum, acum un an jumate cand am scapat eu pentru prima oara in ordonata Suedie, am fost foarte impresionata de faptul ca acolo majoritatea oamenilor din tren/metrou citeau carti, nu ziarul Libertatea ca la noi. Bine, in Suedia nu cred ca au Libertatea. In fine. Eram foarte dezamagita de natia mea de cititori de Click si scoteam cu ingamfare cartea din geanta de fiecare data, cu o mica strambatura de dezgust la adresa mocofanilor.

Ei bine, azi am avut revelatia faptului ca in acest an jumate au aparut foarte multi cititori de carti in metrou. Aceeasi oameni care rasfirau alta data pagini de tabloid stau acum cu nasul in cate un roman. Foarte multi citesc, fireste, cartile de la adevarul/jurnalul/maistiueuce. Dar si asta mi se pare un lucru foarte bun. Am auzit multe pareri negative de-a lungul timpului la adresa actiunilor acestor ziare, si nu sunt de acord cu ele. Chit ca sunt oameni care nu pricep nimic din cartile alea, dar macar trec prin ele, si in loc sa isi piarda cateva zeci de neuroni interesandu-se ce a mai facut sexi braileanca, si-i pastreaza incercand sa inteleaga ceva dintr-o carte. Io zic ca e de bine. Adica poate, doar poate, e un semn bun pentru generatia a treia de acum incolo.

Si in plus, la Dristor au pus panouri de-alea de arata cate minute mai sunt pana la urmatorul metrou. De alea am fost foarte incantata, cred ca plang dupa ele de vreo cativa ani. Si se repara toate scarile rulante din Bucuresti cred. Bine, dureaza o vesnicie, dar totusi.

E un pic mai bine. Sunt optimista azi, am spus. La multi ani din nou 🙂

despre un omulet

Sunt unii oameni care nu inteleg atunci cand sunt respinsi in mod evident. Adica banuiesc din tot sufletul ca sunt mai multi, eu cunosc unul si nu pot fi atat de ghinionista incat sa fie singurul de pe lume.

De fapt cunosc e mult spus. Cred (cu o mare marja de eroare), din amintiri vagi de acum 8-9 ani, ca este fratele unei foste prietene de-a unui fost coleg de liceu de-al meu. Adica eu nu am mai vorbit cu colegul in cauza de ani buni, si el a iesit cu gagica aia doar o scurta perioada de timp, suficient aparent cat eu sa ii cunosc fratele. Si cat el sa ma tina minte pentru eternitate.

Acum, nu va imaginati ca eu cultiv cu intensitate cunostinte trecatoare de genul asta. Dar intamplarea a facut ca acum cativa ani sa ma intalnesc cu el la metrou, el sa ma recunoasca, sa ma salute si sa se tina scai de mine pana la unirii. Vorbim aici de un omulet de 1.60, cu parul slinos pieptanat pe o parte, ingrozitor de insistent si de plicticos in subiectele de discutie si usor infricosator, nush de ce. (Bine, si eu sunt foarte dispusa la etichetarea oamenilor care nu imi plac din prima si plina de mine si cu nasu’ pe sus, da’ pana una alta asta este) Nu imi placea absolut deloc de el, din contra; nu era genul de persoana cu care sa vreau sa stau de vorba despre absolut nimic pentru ca nu aveam si nu voiam sa am nimic in comun cu el. Asa ca m-am purtat cum am stiut eu mai bine (= rau) pentru a fi sigura ca nu sunt abordata a doua oara. Aiurea. S-a intamplat fix a doua zi. Si a treia. Din disperare am schimbat cu 10 minute ora de plecare si partea de peron in care asteptam. Am scapat pentru cativa ani.

Pana azi. Aveam o dimineata acceptabila, nici prea rea nici prea buna, pana ce mi-a rasarit in fata. Cu bartai zambetul (eu am avut o tresarire nervoasa), m-a salutat ca pe un prieten vechi. M-a intrebat de cand nu l-am mai vazut pe x (singura noastra cunostinta comuna). A venit metroul, ne-am urcat amandoi, el bagat in sufletul meu in continuare. M-a intrebat unde lucrez. M-a intrebat ce planuri am de revelion. M-a intrebat unde cobor – la dristor, am zis – a, da? eu merg la unirii, pacat… – „Yessssssssssssss!!!!!”. Dupa alte 2 minute de conversatie torturanta, zice: ma gandesc sa cobor si eu la dristor, sa mai schimb traseul. Nu stiu daca am reusit sa imi stapanesc cum trebuie grimasa.

Cum sa spun. Am avut castile in urechi pe tot parcursul conversatiei si am intrebat la fiecare interpelare „Ce zici?”. Am raspuns numai prin hm-ituri si monosilabe si nu am intrebat absolut nimic. Timp in care el mi-a povestit ce planuri are de revelion. Unde lucreaza. Ce face la servici, ceva cu rutere, nusht, ca incepuse bon jovi in casti. M-a intrebat daca eu fac acelasi lucru la servici, am raspuns „hm…”. M-a intrebat ce muzica ascult si mi-a zis ca el asculta numai musica clasica. M-a intrebat ce am facut in minivacanta de 1 decembrie. Am raspuns „curat in casa”. M-a intrebat ce facultate am facut. In fine. Nu as fi vrut decat sa taca si sa ma lase in pace. Am ajuns la dristor. Ma gandeam ca as putea sa spun ca astept pe cineva, da’ mi-era ca o sa astepte cu mine si intarziam si la servici. Asa ca cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa merg pe langa metroul gol pana ce am gasit un loc liber cu celelalte de langa el ocupate. M-am asezat, dupa care i-am sugerat si lui sa stea jos in alta parte. Dupa care am scos fulgerator cartea din geanta si am rasuflat usurata.

Dar maine tre’ sa plec cu 10 minute mai devreme 🙂 . Desi daca si dupa ziua de astazi va mai incerca vreodata sa vorbeasca cu mine, este masochist pe fata. Si daca spuneti ca sunt naspa, vi-l fac cadou, sa vorbiti voi dimineata cu el la metru. Discutam dup-aia.

Educatie rulanta

Trebuie sa scriu despre asta sau ma urc pe pereti!

Dragii mei co-pasageri de metrou, am o intrebare pentru voi. Stiti chestiile alea lungi, cu trepte de metal, care se misca singure in sus sau in jos; exact, scarile rulante! Ei bine, de ce credeti voi ca exista talpitele acelea galbene si dragute desenate pe ele? Hm… Ca sa le faca mai gigea? Ca sa se vada scarile si pe intuneric, in caz ca e pana de curent? Ca sa faca reclama la magazine de pantofi? Ca sa va invete pasi de dans? NU!!! Ati fi uimiti, dar nici una dintre variantele de raspuns de mai sus nu este corecta. Va las sa ghiciti singuri, castigatorul va primi un gand frumos din partea mea.

Este cat se poate de enervant faptul ca nimeni nu respecta regula asta atat de simpla. Tine de civilizatie si de bunul simt. Vrei sa stai, stai frate pe parta dreapta. Lasa partea stanga pentru cei care nu au rabdare. Si nu vreau sa aud bullshituri despre cum „ce conteaza alea 30 de secunde in plus”, e optiunea fiecaruia sa alerge ca nebunu’ in viata daca are chef. Eu aleg de cele mai multe ori sa stau, fiindca imi e mult prea lene sa fac pasi atat de mari pe scarile rulante. Dar si atunci cand vreau sa urc si nu am pe unde, pentru ca e cate o bleanda de om tolanit pe partea stanga………

Am inceput, de ceva vreme, sa ii educ. Daca sunt in toane bune, le explic frumos ca partea aia este pentru cei care se misca. Se uita la mine ca la un extraterestru, dar se dau la o parte. Daca sunt in toane proaste, nu le mai zic nimic, ca ar iesi o injuratura. Ma uit urat doar si ii ocolesc. Nu stiu daca o sa am succes, dar e o incercare. Hai sa pornim o campanie 🙂

metrou cu disabilitati

Ieri m-am plictisit in metrou; nu tu aglomerate, nu tu calcaturi pe picioare, nici macar un cersetor sa invioreze un pic atmosfera. Ca veni vorba, nu am mai vazut de multisor cersetori prin metrouri; au facut baietii buni ceva razii sau nu merg eu la orele potrivite? Mai ales ca se apropie Pastele, ar fi trebuit sa fie varf de activitate! S-au lenevit si astia; sau poate sunt in concediu sau la cursuri de perfectionare prin Euro ca tot s-a dat liber.

Oricum. Ma uitam la panoul din fata mea, ala care arata toata harta Metrorex. Si printre altele, am remarcat ca exista cateva statii dotate cu rampe de acces pentru „persoane cu disabilitati”. Mai exact Gara de Nord, Unirii si 1 Mai(parca). De fapt stiam asta. Dar vazandu-le afisate frumos, lafaindu-se fudule printre restul de statii mai putin dotate, m-am intrebat oare ce faci daca esti o persoana cu disabilitati care vrea sa mearga cu metroul dar nu are nicicum treaba la Unirea, Gara de Nord sau chiar 1 Mai? Oare se incearca o restrangere a zonei locuibile de catre persoanele cu pricina? Sau se gandesc ca pentru ele mersul cu metroul e un fel de rollercoaster, gen „ce facem azi? hai sa ne dam cu metroul intre Unirea si Gara!!!”? Brrr…