Arhivele lunare: Octombrie 2008

ganduri de 26 de ani (si ceva)

Ma gandeam la cum ne duce viata aiurea in toate directiile. Suntem aceiasi de acum cativa ani, de acum catvea luni, si totusi am luat-o in directii atat de diferite, pe care poate nici nu le banuiam, nici gandindu-ne la noi, nici gandindu-ne unul la celalalt… Am avut revelatia ca nu mai avem 20 de ani. Viitorul de atunci e deja trecut acum, sau in cel mai bun caz prezent. Ne-a ajuns din urma. Pe fiecare in mod diferit, dar e aici. Si am impresia ca fiecare incearca sa isi ia zborul cumva. Unii pleaca, unii raman, unii se casatoresc, unii se despart deja, unii fac copii, mama naibii, adica am stiut mereu ca o sa se intample, dar acum e aici. E frumos si un pic infricosator in acelasi timp. Cand am ajuns aici deja? Cand au trecut deja doi ani jumate de cand am terminat facultatea? Si suntem acolo unde ne-am dorit sa fim? Acolo unde speram sa fim? Desi, hai sa fim seriosi, nu e ca si cum aveam superplanuri bine puse la punct 😀 dar…

Urmeaza alt viitor, alte vise, cred… Oricum, bre PrietenaCeaMaiBunaAFetei, o sa imi fie dor de tine…

Anunțuri

o constatare mica

La ora asta, in paralel la televizor, sunt tele-enciclopedia cu o emisiune despre istoria hititilor pe TVR1 si Poverstiri adevarate cu o ampla emisiune de vreo ora despre botezul fetitei lui Papi pe Acasa. Eu la ce sa ma uit? 🙂 Nu stiu ce sa comentez, mi s-a parut doar amuzanta asocierea…

oamenii si povestile lor de dragoste

Azi, pe cand ascultam muzica in incercarea de a ignora aglomeratia obisnuita, m-a lovit o intrebare. De ce sunt oamenii fascinati de povestile de iubire? Majoritatea filmelor, a cartilor si a cantecelor au undeva in prim plan o poveste de dragoste. Si alea care nu se incadreaza sunt cumva neinteresante, chit ca trateaza orice alt teoretic-cel-mai-interesant-subiect-din-lume.

Adica, dupa mii de ani de evolutie si descoperiri, intrebarile si problemele primordiale ale oamenilor au ramas cam aceleasi, doar ca se desfasoara in mereu alt decor. Cele mai frumoase poezii au fost scrise din si despre dragoste, cele mai cunoscute cantece la fel, filme, razboaie, picturi, sculpturi, diverse alte opere de arta, chiar si arhitectonice, la naiba, probabil si becul a fost inventat fiindca nevasta lui Edison se plangea ca o dor ochii de la lucrul la lumina lumanarii. Si atunci? E asta principalul si poate singurul nostru motor? Singurul lucru fara care nu se poate? Sau cum altfel se explica fascinatia asta continua pentru unul dintre cele mai vechi subiecte din lume? Cel mai vechi daca stau bine sa ma gandesc. Cred ca e multa filosofie aici unde ma bag eu si iar reinventez roata, dar na 😀 .

Tin minte ca atunci cand eram mica si citeam o gramada, oricum mai mult decat acum, imi placeau mult de tot cartile lui Jules Verne si Karl May, cu singura exceptie ca nu intelegeam de ce nu se indragostea nimeni de nimeni. Mi se parea o lipsa flagranta, si cum la varsta aia aveam imaginatie bogata si fireste ca ma pricepeam tare la dragoste din alte lecturi de valoare in acest domeniu cum ar fi „Cei trei muschetari” sau „Cavalerii Pardallian” (se explica acolo exact ce si cum e cu dragostea, nu va faceti griji), ma apucam sa repovestesc in mintea mea cartile, bagand de la mine cate un personaj feminin care sa echilibreze balanta.

Si acum, cand sunt un pic mai mare (nu neaparat la minte 😀 ) imi dau seama ca asta e o tendinta naturala a tuturor oamenilor. Adica, nu stiu, da’ voi simtiti la fel? Nu va intra mai bine pe sub piele un cantec de dragoste decat orice alt cantec, nu va identificati mai usor trairile cu cele ale unor personaje care sufera din dragoste? Sau e doar boala tineretii? Sau e doar din cauza ca e cel mai facil sentiment?

Of, prea multe intrebari 😀 ajunge pe seara asta.

dimineata rea

As vrea sa nu se mai invarta camera cu mine. Face asta de azi dimineata si devine deja extrem de deranjant. As vrea ca piticul mic de la mine din cap sa isi inceteze petrecerea cu pick-hummer-e si sa se duca dracului la culcare. Ah, si ce ganduri desantate imi alearga prin creier, cate imagini, dar nu pot sa prind niciuna pentru ca sunt ca din fum, cand intind mana catre ele sa le apuc se risipesc aiurea dupa care se formeaza altele si mereu altele.  Imaginea unei cafele aburinde devine totusi din ce in ce mai prietenoasa, insa gandul drumului pe doua picioare pana la bucatarie este de-a dreptul descurajant. Cafeaua o sa mai astepte.

Ce bine ca am sticla asta de apa pe care aseara am avut grija sa o iau cu mine acasa in locul telefonului. Uite, am observat ca la noi sticlele de apa sunt facute dintr-un plastic mai gros si mai calitativ decat in alte tari. Dar asta e non-ecologic cred, nu? Si nici nu avem suficiente cutii de-alea de reciclat. O sa ii scriu o scrisoare lu’ Negoita pe tema asta. Of.

Dar mai incetati odata cu galagia aia la mine in cap. Cred ca organismul meu a decis sa devina cuminte fara sa ma anunte si pe mine in prealabil. Si o sa fiu alergica la orice lichid verde o perioada de timp. Gata, ma intorc la gandurile mele zburatacite pe care trebuie sa le pastrez momentan.

despre cum (nu) se sperie barbatii

Ma gandeam eu asa zilele astea cum o gramada de reviste de femei ne sfatuiesc, in cele mai variate moduri, asupra felului cum sa nu ne speriem barbatii de langa noi. Daca ar fi sa fac un sumar, cu un barbat nu ai voie sa vorbesti vreodata despre copii, casatorie, relatie de durata, implicare, despre planuri de viitor impreuna sau despre mutat impreuna. Nu ai voie, SUB NICIO FORMA, sa iti lasi ceva obiecte de-ale tale in templul plin de sticle goale de bere, sosete murdare aruncate si reviste porno care este, fireste, apartamentul sau de burlac. Si crima de neiertat este sa iti lasi periuta de dinti la el in baie (desi conform descrierilor infricosatoare din reviste, baia unui burlac arata atat de sordid incat cu greu m-as imagina lasadu-mi periuta de dinti intr-un asemenea loc al pierzaniei)

Cateva comentarii am si eu acum. Daca ai nevoie de atatea perechi de manusi si trebuie sa iti masori fiecare cuvintel si fiecare intonatie pentru ca, doamne fereste, sa nu il sperii pe fatfrumosul de langa tine… merita? Adica, imi place de tine, poate ca sunt indragostita, in orice caz vreau sa am o relatie de durata cu tine, e asa de infricosator? Si daca da, de ce sa imi bat capul? Cred ca asemenea sfaturi sunt pentru relatiile care sunt sortite oricum unui sfarsit prematur. Pentru ca un barbat cu o asemenea frica organica fata de implicarea emotionala va fi extrem de greu sau chiar imposibil de schimbat; iar pentru unul normal, care tine la tine si e interesat de persoana ta, cred ca ar fi mai degraba un motiv de bucurie faptul ca te gandesti la o relatie serioasa cu el. Deci… na, depinde de ce vrea fiecare acum 🙂 poate ca unii vor cuie in talpa si cine sunt eu sa ma opun fericirii lor.

Acuma, poate ca am avut eu noroc, dar am intrat pana acum intr-un oarecare numar de locuinte burlacesti, si aratau relativ normal. Poate ca isi ascundeau cu viteza fulgerului sticlele goale, sosetele murdare si revistele sub pat in secunda in care intram eu pe usa, si faceau si curat cu Mr. Proper, dar chiar nu am vazut vreodata un „templu” din-asta descris prin reviste. Am fost surprinsa sa aflu ca baietii sunt si ei niste fiinte normale, care nu prefera sa traiasca intr-o mizerie crunta doar pentru ca nu e nimeni care sa ii puna sa isi faca ordine. Si nici nu fac pipi in colturile camerelor ca sa isi marcheze teritoriul, nu care cumva sa li-l invadeze vreo femeie. Majoritatea par chiar destul de bucurosi cand sexul opus le calca pragul. Dar, din nou, daca revistele zic opusul, or sti ele ceva, probabil am cunoscut eu numai ciudati. 🙂

Cat despre partea cu lasatul obiectelor in cadrul spatiului personal… cred ca ideea e cam tot aia. Adica, daca il interesezi, poti sa iti uiti si mama periutei de dinti la el fara nici cea mai mica problema. Iar daca nu il interesezi, degeaba citesti 1738 de sfaturi din tot atatea reviste, si le mai si aplici, ca tot degeaba. Cam fatalist ce zic eu aici, dar asa e 😀 eu asa cred. Bine, e inca la moda marea poveste de dragoste dintre Carrie si Big; probabil ca nu stiti cum Big fireste ca a facut crize prima oara cand Carrie si-a lasat periuta la el acasa, si uite dom’le ca totusi oamenii se iubeau si au ramas impreuna pana la urma. Stiti ceva? Aia nu e poveste de dragoste, ala e un compromis trist facut de doi oameni la 40-50 de ani, pentru care frica de a nu imbatrani singuri a devenit mai mare decat restul de frici.

In concluzie, pentru cine a rezistat pana aici… dragii mei, chiar asa de usor va sperie femeile din viata voastra? Chiar astept raspunsuri 😀

Si reclama negativa e buna?

Si totusi… parca te saturi cateodata.

Asta am primit de la cre pe mail, cica e reclama care e acum pe posturi in toata Suedia. Hai ma cre, chiar asa de rau e? Pe bune? Eu nu am vazut picior de roman cat am stat acolo. Tu poate stii mai bine. Chiar nu mai fura nimeni in toata Europa asta in afara de noi? 😦 Imi lasa un gust amar, jur.

By the way, ce naiba zic aia? 🙂

And I’d give up forever to touch you…

…Cause I know that you feel me somehow.
You’re the closest heaven that I’ll ever be,
And I don’t want to go home right now.

And all I can taste is this moment,
And all I can breathe is your life,
And sooner or later it’s over,
I just don’t want to miss you tonight.

And I don’t want the world to see me,
Cause I don’t think that they’d understand.
When everything’s made to be broken,
I just want you to know who I am…