Continuum concept si attachement parenting – ce am inteles eu (partea I)

Ca tot e la moda. Maaaaare moda. E totusi o moda mult mai benefica decat altele, daca ma intrebi pe mine, chit ca aduce exagerari si extreme, unele chiar periculoase.

Nici nu mai tin minte cum vedeam lucrurile inainte de a citi prima oara despre conceptele astea din titlu. Adevarul e ca nici nu mi-am batut capul prea mult cu lucruri din-astea pana ce nu m-am trezit cu ditamai burta. Stiam asa, franturi din auzite; ca bebelusii plang mult de tot, ca unul dintre scopurile primordiale e sa ii faci sa doarma noaptea, ca nu tre’ sa ii inveti prost (in brate si pupati adica :D), ca sunt santajisti de mici, ca una, ca alta. Basic stuff. Bai deci nu imi vine sa cred, eu chiar credeam lucrurile astea😀 I-auzi, Sofia. Jos de pe burta mea, treci imediat si dormi in patut😀

Dar am inceput incet-incet sa aflu ca exista si alte adevaruri. Cred, fara sa ma insel prea tare, ca primul articol care mi-a dat cu adevarat de gandit, a fost cel al Mariei, un raspuns care m-a emotionat mult si mi-a deschis ochii catre mai multe. Maria, stiu ca tu nu esti fana AP, dar n-am ce-ti face, sincer, tu mi-ai deschis drumul pierzaniei :)) Au urmat alte bloguri de mame de pe care mai spicuiam cate un articol care ajuta sa imi intareasca noile convingeri: Sleepy, Atasat la sanul mamei, Alex creste si siiiigur mai erau, dar din pacate mi-am pierdut toate bookmark-urile la un upgrade de windows🙂 Nu spun ca fetele astea sunt neaparat AP% (nici nu stiu daca exista asa ceva :D), nu spun nici ca nu sunt; recunosc ca n-am citit niciunul cap-coada, dar de aici am asimilat informatie care sa ma ajute sa imi construiesc propriul sistem. Am gasit apoi Naste cum simti, unde am facut si cursurile Lamaze, si site-ul de AP din Romania. Nasterea se apropia si eu eram din ce in ce mai convinsa ca vreau sa fiu o mama afectuoasa, ca imi voi lua copilul in brate muuuult si ca nu il voi lasa sa planga singur sub nicio forma.

Vreau sa scriu multe si nu stiu cu ce sa incep. Exista multe definitii si descrieri pentru ceea ce inseamna AP, unele extrem de detaliate, exista site-uri si carti. Nu vreau sa incerc sa fac asta aici. Dupa cum spune si titlul, as vrea sa incerc sa sintetizez ce am inteles si vreau sa aplic eu. So. Pentru mine AP inseamna, simplu, sa fii acolo pentru copilul tau cat mai mult posibil, atata vreme cat asta nu te transforma intr-o mama frustrata, nemultumita, nervoasa si obosita, atata vreme cat asta este ceea ceea ce iti doresti cel mai mult pe lume (in mintea mea asa ar trebui sa fie, dar sunt constienta ca nu se aplica in toate cazurile). Sa nu iti fie teama sa il tii in brate, sa il alinti si sa ii dai dovezi de afectiune. Zic teama, pentru ca o atare atitudine merge, momentan, impotriva sistemului, impotriva a ceea ce ne invata sociatatea, prin toate canalele ei, ca e normalul. Cum am aplicat asta?

1. Nasterea. Am fost un pic obsedata de nasterea naturala. Conform teoriei, cel mai benefic ar fi fost sa nasc acasa, intr-un mediu familiar, cu cat mai putine persoane straine in jur, intr-o atmosfera calma, in semi-intuneric, in ritmul meu; sa las cordonul netaiat cat mai mult, eventual pana ce se desprinde si cade singur. Sa pun copilul la san imediat ce iese si sa il tin lipit de mine cat mai mult. Exista enorm de mult material si pe tema asta, cautati „lotus birth” sau „natural birth” pentru detalii. Eu am ales din filosofia asta ceea ce am considerat ca se potriveste cu situatia si felul meu de a fi. Am respins in mod constant gandul nasterii acasa, pentru ca, desi credeam cu tarie, in urma a ceea ce am citit, ca nasterea este un proces profund natural si normal, prin care orice femeie are dreptul sa incerce sa treaca fara interventii brutale si nenecesare, credeam de asemenea ca progresul are rolul  si partile lui fundamental bune, care nu pot fi ignorate 100% si de care intentionam sa profit atata vreme cat aveam posibilitatea. Un proces natural nu e neaparat lipsit de riscuri, si riscurile unei nasteri nu sunt chiar neglijabile. Altfel banuiesc ca nu ar fi fost atat de comuna moartea mamei la nastere in secolele trecute.

Asadar. Am avut un doctor care mi-a urmarit sarcina, caruia i-am impuiat capul la fiecare vizita despre cum vreau sa nasc eu natural, despre cum nu vreau sa aud de cezariana, de epidurala, de epiziotomime, de oxitoccina, despre cum vreau sa am un travaliu activ, despre cum vreau sa nasc in pozitia gravitationala, in cap, in maini :))) Cum mai citeam cate ceva, ii mai explicam. El era mereu cu zambetul pe buze si ma asculta😀 Am vrut sa discut cat mai mult posibil pe tema asta, ca sa ajung sa simt ca am incredere deplina in el, pentru ca asta imi doream; sa stiu ca e cineva acolo care sa nu intervina decat daca este absoluta nevoie, DAR sa stie cand e exact acea nevoie. Am ales sa nasc la Regina Maria. Aveam impresia ca la un spital de stat nu voi putea avea parte de „naturalul” pe care mi-l doream, cel putin nu in Bucuresti, din conditii diverse. Si dintre spitalele private, metodologia de la RM mi s-a parut cea mai apropiata de ceea ce imi doream eu.

Dupa toate pregatirile astea minutioase, am nascut cu medicul de garda, in juma de ora. Nici sa fi vrut, nu ar mai fi fost timp de vreo interventie; ce oxitoccina, ce travaliu activ (a fost foarte activ, pe bancheta din spate a masinii, simtind fiecare gropita din asfalt), ce epidurala, se ruga doctorita de mine sa nu imping chiar inca, sa isi puna manusile :)) Revenind la ceea ce spuneam initial, nu am nascut din pozitie gravitationala, nu stiu daca era intuneric, nu stiu cine mai era in sala in afara de doctorita si Razvan, si nu prea a contat atat de mult in cele din urma🙂 Pe Sofia mi-au adus-o inapoi dupa nici o ora, apoi am fost nedespartite. Nu a fost o nastere serena cum citisem, dar nici nu avsesem vreo clipa pretentia la asa ceva; pentru mine a fost perfect asa cum a fost. N-a fost violenta, n-a fost traumatizanta, a fost un inceput minunat al legaturii afective dintre Sofia si noi.

Iar m-am intins. Nu mai sunt in stare sa scriu posturi scurte, vad. Despre ce a fost dupa nastere, in episoadele urmatoare🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: