3 luni – o completare

Mai bag o fisa, ca vad ca v-a placut😀

Revenind dintre metafore si cuvinte frumoase si analizand la nivel de detaliu, sunt zile si zile. Sunt momente in care am impresia ca o inteleg perfect, comunicam nene😀 stiu fix de ce plange si exact ce am de facut, totul merge brici. Ca apoi, doua ore mai tarziu, sa ma uit la ea ca la un extraterestru verde cu 5 antene. Nu mai inteleg nimic, nu mai stiu nimic, in capul meu se face un mare gol si zen-ul rataceste pe undeva pe la vreo 3 planete distanta. Sunt zile in care doarme si e vesela si casa noastra e o pajiste pe care zburda mielusei, si sunt zile in care sunt chioara de somn si nu inteleg nici cum ma cheama, si nu am nici cea mai vaga idee depre ceea ce fac si casa noastra e fix aia din familia adams, cu norisorul negru deasupra.

Dar ceea ce am invatat pana acum e ca e crucial sa nu ma panichez. Pentru ca in general nu prea e timp de panica🙂 cat timp eu sunt ocupata cu panica, ea plange din ce in ce mai rau si lucrurile nu se remediaza singure in timp. Breathe🙂 Trebuie sa reusesc cumva. Instinctul imi spune sa o iau in brate? pai o iau, fac tot ce stiu si pot ca sa o linistesc, si abia mai apoi analizez la rece ce s-a intamplat de fapt. Ma ajuta faptul ca am citit multe si diverse inainte; ma ajuta mai ales sa am incredere in mine, in faptul ca informatia necesara pentru a ii raspunde nevoilor ei de baza este scrisa undeva in codul meu genetic. Plus ca sunt descurcareti rau astia micii, si orientati, in general stiu foarte clar ce vor, nici nu sunt foarte multe optiuni :)) Mai au de lucru la capitolul comunicare, insa😀

Am mai invatat sa imi complic cat mai putin noua viata de mama. Deviza a fost „just go along with it”. N-am incercat sa repar lucruri care au mers de la sine si n-am cautat problemele cu lupa. M-am gandit ca atata vreme cat nu plange, ia in greutate, e alerta si iese OK la controalele lunare, probabil ca facem bine ceea ce facem. Probabil ca mananca suficient, probabil ca nu ii e prea frig sau prea cald, probabil ca!😀 Am intervenit doar cand am crezut ca vad semne concrete ca ceva nu e in regula. Nu mai pomenesc de dileme inutile de genul „oare sa ii dau o caciulita sau 3????”

Daca e greu?😀 Fireste ca e greu. Insa viata in sine e grea, daca e sa o luam asa, nu? N-a fost si nu o sa fie niciodata un picnic de la cap la coada. Sunt bune si rele. Munca nu e usoara, relatiile nu sunt usoare, nimic nu iti vine pe tava in general. De ce ar fi cresterea unui copil altfel? Deci, nu e greu, e doar parte din viata, daca esti constient si dispus sa o iei ca atare😀 Importante sunt satisfactiile de la final, si din punctul meu de vedere, satisfactiile de care am parte zilele astea sunt al naibii de mari.

LE: Bai, sa nu uit. Chiar AM voma pe haine si parul valvoi :)) Most of the time, anyway. Dar jur ca nu e nici pe departe asa de rau cum suna. Nu imi statea mie nici inainte prea dragut parul😀

Un gând despre „3 luni – o completare

  1. Diana Luppa Noiembrie 16, 2012 la 7:22 pm

    ce frumos povestesti tu aici. si eu vreau!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: