despre un omulet

Sunt unii oameni care nu inteleg atunci cand sunt respinsi in mod evident. Adica banuiesc din tot sufletul ca sunt mai multi, eu cunosc unul si nu pot fi atat de ghinionista incat sa fie singurul de pe lume.

De fapt cunosc e mult spus. Cred (cu o mare marja de eroare), din amintiri vagi de acum 8-9 ani, ca este fratele unei foste prietene de-a unui fost coleg de liceu de-al meu. Adica eu nu am mai vorbit cu colegul in cauza de ani buni, si el a iesit cu gagica aia doar o scurta perioada de timp, suficient aparent cat eu sa ii cunosc fratele. Si cat el sa ma tina minte pentru eternitate.

Acum, nu va imaginati ca eu cultiv cu intensitate cunostinte trecatoare de genul asta. Dar intamplarea a facut ca acum cativa ani sa ma intalnesc cu el la metrou, el sa ma recunoasca, sa ma salute si sa se tina scai de mine pana la unirii. Vorbim aici de un omulet de 1.60, cu parul slinos pieptanat pe o parte, ingrozitor de insistent si de plicticos in subiectele de discutie si usor infricosator, nush de ce. (Bine, si eu sunt foarte dispusa la etichetarea oamenilor care nu imi plac din prima si plina de mine si cu nasu’ pe sus, da’ pana una alta asta este) Nu imi placea absolut deloc de el, din contra; nu era genul de persoana cu care sa vreau sa stau de vorba despre absolut nimic pentru ca nu aveam si nu voiam sa am nimic in comun cu el. Asa ca m-am purtat cum am stiut eu mai bine (= rau) pentru a fi sigura ca nu sunt abordata a doua oara. Aiurea. S-a intamplat fix a doua zi. Si a treia. Din disperare am schimbat cu 10 minute ora de plecare si partea de peron in care asteptam. Am scapat pentru cativa ani.

Pana azi. Aveam o dimineata acceptabila, nici prea rea nici prea buna, pana ce mi-a rasarit in fata. Cu bartai zambetul (eu am avut o tresarire nervoasa), m-a salutat ca pe un prieten vechi. M-a intrebat de cand nu l-am mai vazut pe x (singura noastra cunostinta comuna). A venit metroul, ne-am urcat amandoi, el bagat in sufletul meu in continuare. M-a intrebat unde lucrez. M-a intrebat ce planuri am de revelion. M-a intrebat unde cobor – la dristor, am zis – a, da? eu merg la unirii, pacat… – „Yessssssssssssss!!!!!”. Dupa alte 2 minute de conversatie torturanta, zice: ma gandesc sa cobor si eu la dristor, sa mai schimb traseul. Nu stiu daca am reusit sa imi stapanesc cum trebuie grimasa.

Cum sa spun. Am avut castile in urechi pe tot parcursul conversatiei si am intrebat la fiecare interpelare „Ce zici?”. Am raspuns numai prin hm-ituri si monosilabe si nu am intrebat absolut nimic. Timp in care el mi-a povestit ce planuri are de revelion. Unde lucreaza. Ce face la servici, ceva cu rutere, nusht, ca incepuse bon jovi in casti. M-a intrebat daca eu fac acelasi lucru la servici, am raspuns „hm…”. M-a intrebat ce muzica ascult si mi-a zis ca el asculta numai musica clasica. M-a intrebat ce am facut in minivacanta de 1 decembrie. Am raspuns „curat in casa”. M-a intrebat ce facultate am facut. In fine. Nu as fi vrut decat sa taca si sa ma lase in pace. Am ajuns la dristor. Ma gandeam ca as putea sa spun ca astept pe cineva, da’ mi-era ca o sa astepte cu mine si intarziam si la servici. Asa ca cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa merg pe langa metroul gol pana ce am gasit un loc liber cu celelalte de langa el ocupate. M-am asezat, dupa care i-am sugerat si lui sa stea jos in alta parte. Dupa care am scos fulgerator cartea din geanta si am rasuflat usurata.

Dar maine tre’ sa plec cu 10 minute mai devreme🙂 . Desi daca si dupa ziua de astazi va mai incerca vreodata sa vorbeasca cu mine, este masochist pe fata. Si daca spuneti ca sunt naspa, vi-l fac cadou, sa vorbiti voi dimineata cu el la metru. Discutam dup-aia.

4 gânduri despre „despre un omulet

  1. Crenguta Decembrie 10, 2009 la 10:00 am

    nu merge sa scapi de oameni de genul asta, singurul lucru pe care il poti face este sa il ocolesti.
    am avut si eu o problema asemanatoare cu fratele unui coleg de liceu, a inceput acum 10 ani deci, am indurat, l-am ocolit, am fost rautacioasa cu el, in ultima instanta chiar i-am zis „bai, nu ma mai saluta pe strada, ca mie mi-e rusine de ceilalti cand ma saluti tu” :))) si el chiar si in ziua de azi incearca sa ma adauge pe facebook sau alte retele sociale. poate n-au tzinere de minte :)).

  2. magdici Decembrie 10, 2009 la 10:02 am

    Azi dimineata nu am reusit sa plec mai devreme, fireste, si la metrou ma uitam in toate partile pe peron de zici ca eram in misiune de comando :)))))

  3. martutza Decembrie 17, 2009 la 6:08 pm

    Hi, hi, ce sa va fac, daca sunteti asa dragute…pe mine de ce nu ma hartuieste nimeni? Aproape ca m-ati facut geloasa…;-)

  4. Crenguta Decembrie 18, 2009 la 12:21 pm

    @martutza daca ne-ar hartui un baiat dragut as intelege sa fii geloasa :)) dar asa …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: