Milano revisited

– articol scris pe 11 mai 2009

Milano e al doilea oras in care revin. Nu de bunavoie, dar cu mare placere, fiindca si-a castigat usor inca de prima data locul pe lista de favorite. Din mai multe motive dintre care, din nou trebuie sa recunosc, amintirile anumitor momente oarecum placute nu sunt chiar pe ultimul loc. In definitiv e firesc sa iti ramana in suflet locurile unde te-ai simtit bine.

In general, cand plec undeva, ma poseda o neliniste acuta si starea de stres care nu prea ma paraseste capata dimensiuni interesante. Dar totul pare sa se linisteasca in avion. Si acum, dupa aterizare, pe drumul dinspre aeroport, eram deja cuprinsa de entuziasmul de a fi intr-un loc strain. Mai ales ca drumul trecea printre livezi de salcami infloriti, care nu se terminau decat ca sa faca loc unor castani la fel de infloriti sau unor grupuri de casute ciudat de atragatoare in griul si caramiziul lor. Si aparent salcamii infloriti au proprietati benefice asupra mea.🙂

N-am apucat sa scriu despre el prima oara, si acum nu prea am timp sa vizitez, dar Milano este, exceptand pretul exorbitant al vietii, unul dintre orasele in care declar cu mana pe inima ca mi-ar placea sa traiesc. Arhitectura e spectaculoasa pe alocuri (multe locuri); sunt si multe cladiri kitschoase, sunt si altele, si mai multe multe, pur si simplu frumoase, exceland cu domul care m-a impresionat foarte mult inca de prima oara cand l-am vazut, mai ales acoperisul, care e tot numai o dantela de piatra alba.

Imi mai plac mult strazile pavate cu dale mari de piatra, dau orasului asa, un aer elegant si aparte.

Ca si atmosfera, Milano este prea nordic pentru a fi pur italian si prea italian pentru a fi catalogat drept nordic, si pentru mine pare a fi combinatia perfecta. Oamenii sunt alerti si totusi politicosi si mai ales foarte misto imbracati😀 . E curat aproape ca in Stockholm; sunt magazine, e moda, sunt spectacole, este centru vechi si linistit si fara trafic si cu dom si castel. Sunt cartiere periferice curate si dragute. Si extrem de multe terase cu bere si prosciutto la discretie. Ce poti sa iti doresti mai mult?😀

Totusi, in momentul asta ceva fundamental lipseste, si abia astept sa ma intorc acasa. Desi cand cititi voi asta, eu voi fi deja acasa, ca momentan nu am net, laptop-ul are buba si eu ecriu cu pixul pe caiet ca in secolul trecut😀 Si constat cu tristete ca scrisul meu de mana a devenit intr-un fel pentru care ilizibil e un bland eufemism. In fine. A rivederci😀

PS: pozele din Milano de asta toamna sunt aici.

Tag-uri:, , ,

7 gânduri despre „Milano revisited

  1. razvan Mai 14, 2009 la 11:36 pm

    nu scrii si despre italienii musculosi de pe acolo?😛

  2. magdici Mai 15, 2009 la 7:51 am

    Ei… ce se intampla la Milano, ramane la Milano😛

  3. crenguta Mai 17, 2009 la 10:52 am

    daca n-a scris ea despre suedezii draguti de aici, ce sa scrie despre italieni?🙂 italienii sunt prea scunzi pt magda🙂

  4. magdici Mai 17, 2009 la 1:12 pm

    Hm… multi sunt, dar sunt si exceptii😉 in plus, am zis de multe ori dar aparent nu sunt suficient e convingatoare: mie chiar nu imi plac suedezii😀 adica ma inteleg extraodrinar cu ei ca si prieteni, le apreciez calitatile de tot felu’, da’ nu ma atrag fizic. So…

  5. Mircea Popescu Mai 18, 2009 la 6:57 am

    Cotidianul – ziarul meu preferat – are o paginã culturalã mai inteligent construitã decît în alte ziare pentru cã nu se multumeste sã consemneze evenimentele, ci încearcã sã si propunã subiecte, sã „creeze o actualitate”, sã adune la un loc idei si opinii, care circulã brambura prin lume, pentru a construi din ele o posibilã ocazie de reflectie. Asta face si în ediþia de marti, 28 martie, publicînd o anchetã cu titlul „Avem pasapoarte cam expirate pentru circulatia europeanã”. Trec peste detaliul cã expresia „cam expirate” e… cam gresitã si ajung la substanta anchetei, pornitã de la douã citate, unul din Peter Greenaway („Românii nu au dat nimic culturii europene”) si unul din Ioan Petru Culianu („Cultura românã de azi nu e decît o sperantã. Privitã fãrã sperantã, se reduce la nimic”). În afarã de „negativism”, între cele douã opinii nu e nici o legãturã: Greenaway a spus-o în 2005, Culianu a scris-o în 1982, Greenaway e complet exterior culturii române, Culianu se pronuntã din interior, Greenaway a zis-o „si gata”, Culianu se spijinã pe o întreagã argumentatie. Sã „cuplezi” douã citate strãine unul de celãlalt, pentru a scoate din ele un subiect de paginã culturalã, poate pãrea superficial, desigur; dar un ziar nu e tratat academic, asa încît, ca „tehnologie” jurnalisticã, procedeul mi se pare acceptabil, tocmai pentru cã are sansa de a crea o dezbatere sau mãcar de a mãsura „mersul pãrerilor” pe tema datã. Ceea ce se si întîmplã în cazul de faþã: o seamã de intelectuali (scriitori, artisti, presedinti ai uniunilor de creatie etc.) se pronuntã asupra celor douã puncte de vedere. „Tipologia” si recuzita rãspunsurilor mã determinã sã mã amestec în vorbã si sã rãspund si eu, neîntrebat.

  6. KTA Mai 18, 2009 la 9:16 am

    Atunci poate ne spui ceva de irlandezii draguti🙂

  7. magdici Mai 18, 2009 la 9:18 am

    Bai nene!!! Voi ce incercati sa imi faceti aici?😀 N-am intalnit irlandezi draguti la Milano, da?😀 Si oricum nici irlandezii nu mai sunt ce-au fost…😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: