Cismigiu

Azi dimineata, mult mai devreme decat normalul noilor mele dobandite obiceiuri, am avut drum prin vechiul parc din centrul orasului. Iubesc Cismigiul intr-un fel discret si totusi fundamental, asa cum iubesc toate lucrurile strans legate de copilarie.

Cismigiul imi aduce instantaneu aminte de doua persoane: mama si tataie. Amandoi mult mai tineri…

Cu mama am fost pe-acolo de catvea ori poate, dar imi aduc aminte ca si cum s-ar fi intamplat mereu. Treceam in mod sigur de cate doua ori pe saptamana, in drumul de la statia Izvor la Casa Centrala a Armatei, cum se numea pe atunci, pentru lectiile de pian. Imi aduc aminte in special primaverile, cand ma uitam in fiecare zi cu nerabdare dupa capetele ghioceilor, pana cand in sfarsit, intr-o buna dimineata, erau acolo, in petece albe printre cele cateva fire de iarba timpurii. Apareau mai tarziu si viorelele si niste floricele galbene lucioase pe care nu am stiut niciodata cum le cheama🙂 Si traiam momentele astea cu intensitate de care imi e dor acum, cu bucuria cuiva care descopera cine stie ce comoara. Si nu cred ca am cules vreo floare vreodata, cu toate ca tanjeam dupa asta de fiecare data cand le vedeam, dar aveam mult prea bine inradacinata in cap ideea ca nu am voie, asa cum nu aveam voie sa calc pe iarba. Si intr-un fel, interdictiile astea contribuiau la perceptia din capul meu asupra Cismigiului ca fiind un loc special, aristocratic, spre deosebire de parcul din cartier de exemplu, unde stiam ca pot sa fac si tumbe pe iarba si sa rup cate flori voiam. Cismigiul era ca o casa veche, frumoasa, a unui unchi bogat poate, unde mergeam „in vizita”. Aveam aceeasi infrigurare de fiecare data, indiferent cat de des mergeam acolo.

Cu tataie mergeam inca si mai des. Mergeam cu troleibuzul banuiesc, nu mai tin minte si oricum la varsta aia nu imi era deloc clar care e diferenta intre troleibuz si autobuz, fiindca inca mai existau autobuze cu burduf😀 sau poate tot cu metroul. Cumparam jumatate de paine de la brutaria de la coltul parcului, vis-a-vis de primarie, si mergeam direct la locul cu porumbei. Si cu greu ma mai urneam de acolo, fascinata de agitatia zgomotoasa si continua a pasarilor. Ascultam apoi povestea statuii Sissi, de care nu ma saturam pentru ca izvorul ala mi se parea cam printre cele mai frumoase izvoare din lume. Era perfect, cu micutele lui arcade si scurta albie ciobita de piatra. In multe zile, urma plimbarea pe aleea cu statui, si tataie ma invatase numele fiecareia si era cea mai mare placere sa ma straduiesc de fiecare data sa aduc aminte corect cine e cine. Fiecare bust avea cate un detaliu amuzant dupa care il recunosteam. De exemplu, tin minte perfect cum aveam impresia clara ca lui Titu Maiorescu barba ii creste direct din gura😀 si fusese catalogat drept „ala care isi isi manca barba”. Si intr-un final ajungeam la coltul sahistilor, tataie fiind mare amator de sah, unde in mod ciudat nu ma plictiseam niciodata uitandu-ma la batranii, intotdeauna extrem de artagosi, care isi petreceau zilele in fata pieselor de plasti ieftine.

Imi mai placea foarte mult „muntele” din mijlocul parcului, pe care l-as fi urcat de cate 20 de ori pe zi, pe potecutele cu scarite si mai ales pe langa, direct pe pietre🙂

Mai tarziu am ajuns si in partea din spate a parcului, unde ascultam incantata povestile mamei despre lebedele care ar fi domiciliat acolo cu ani in urma. Posibil sa fi fost vorba si de ceva pelicani, sau posibil sa fi fost numai imaginatia mea de atunci, transformata acum in false amintiri. Imi era destul de ciuda ca eu prinsesem zile atat de plicticoase si in acelasi timp imi crestea respectul pentru vechiul parc.

Mult mai tarziu ma plimbam prin Cismigiu cu cea mai buna prietena, vorbind despre baieti, barfind, facand planuri de viitor… Tot in Cismigiu am fost la singura pseudo-intalnire cu baiatul de care am fost indragostita cam mare parte din liceu (foarte romantica intalnire de altfel, am vazut Mr. Bean the Movie😀 ), din care a ramas pana acum o floare de lacramioara presata cu grija in jurnalul de atunci.

Dar cel mai pregnanta amintire raman tot ghioceii. As fi vrut sa am un pic mai mult timp azi dimineata pentru reverii😛 Abia astept primavara!

6 gânduri despre „Cismigiu

  1. ataclin Februarie 4, 2009 la 1:43 pm

    ce descriere…:)
    confirma statusul Monicai…despre copilarie…
    anul trecut am vazut lebede….a fost Alex incantata….
    buna concluzia..sa vina primavara …sa revina totul la viata…ca pasarea aceea cu nume de formatie timisoreana🙂

  2. razvan Februarie 4, 2009 la 4:38 pm

    parca se vede o urma de soare pe geam acum😀 maine vor fi 11 grade deci cine stie .. poate vine din februarie🙂

  3. crenguta Februarie 6, 2009 la 5:48 pm

    poate pe geamu vostru se vede soare, la mine nimic, e bezna :)) n-am mai vazut soarele la fatza de cateva zile si e mai bine asa.
    cand e soare si senin, avem si temperaturi negative, cand cerul e incarcat de nori avem de la 0 in sus pana la maxim 5 evident🙂.

  4. MP Februarie 12, 2009 la 10:00 am

    Imi este mila de tine…ce copilarie trista ai avut…

  5. magdici Februarie 12, 2009 la 4:39 pm

    Da? Mai povesteste-mi, se pare ca m-ai cunoscut pe cand eram mica, altfel nu imi explic de unde atata empatie🙂 Pfuuu, ce m-as face fara voi…

  6. MP Februarie 15, 2009 la 11:42 pm

    si erai asa de frumusica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: