In troleu

Nu mai mersesem cu troleul de niste ani buni cred. Acum cateva seri, avand eu ceva treburi importante prin Cafeneaua Actorilor, am decis ca ora 9 si un sfert era suficient de decenta incat sa nu trebuiasca sa contribui benevol la bunastarea taximetristilor bucuresteni. Si astfel, mi-am dat intalnire cu vechiul si bunul meu prieten, 70.

L-am gasit tare schimbat. Cu haine noi, curat, lucitor si usor infumurat. Pentru prima oara in viata, m-am urcat in el si era gol golut frate. Tot troleul era al meu😀 M-am tolanit comod pe un scaun moale cu pernita si am inceput sa il examinez. Pentru cateva secunde am simtit o nostalgie puternica pentru troleele alea de demult, incete, scartaitoare si cu burduf la mijloc… cu scaune rupte si bare de metal, inghetate iarna si transpirate vara. Mi-a trecut repede, fiindca mi-am dat seama ca era nostalgia copilariei, nicidecum a unor trolee friguroase si urat mirositoare.

Cand au inceput sa mai urce oameni, ma uitam la fiecare in parte si dintr-o data m-am simtit ca intr-o felicitare virtuala de Craciun, din-aia in care apesi pe diversele personaje si astea incep sa cante, unul cate unul. Asa erau si oamenii mei. La fiecare oprire, mai urca cate un grup si fiecare isi canta partea lui in continuare, ignorandu-i pe ceilalti si neparand sa realizeze ca faceau parte dintr-un ansamblu complex, dirijat nu imi dau seama exact de unde. Veneau din intunericul nesigur de afara in lumina artificiala si in mod curios primitoare a troleului nostru.

La prima statie s-a urcat un artist pletos trecut de 30 de ani, care s-a asezat cuminte pe unul dintre locurile din spate. Spectacolul incepea in mod discret. La urmatoarea s-au urcat nelipsitele pustoaice emo, cu bascheti, breton pieptanat oblic si esarfe la gat. Una dintre ele era creata rau, si se vedea cat se chinuise sa isi faca bretonul sa stea in pozitia aia nefireasca pentru el. Cealalta avea lenjerie roz cyclam, care iesea netulburata din pantalonii obligatoriu negri si mulati si se asorta cu cureaua cu capete de mort conturate tot cu roz. S-au asezat una in fata celeilalte si si-au continuat discutia fara indoiala amuzanta inceputa afara, din care eu auzeam insa doar un zumzet marcat de rasete dese. Spectacolul continua😀

Mai apoi s-a urcat un grup de tanar taranet vesel, cu niste plase imense din rafie verde si albastra. Plasele alea m-au nedumerit tot drumul, fiindca erau vreo 7-8, si aproape fiecare dintre ei avea cate una, si erau toate la fel, imense (cel putin juma’ de metru pe un metru) si mai ales oribile. Si vorbeau tare si radeau si se raspandisera in jumate de troleu. Au adus un suflu puternic corului meu de felicitare🙂

S-au mai urcat , pe rand, un cuplu discret, doua prietene vorbarete, un baiat cu castile in urechi, un tocilar cu maica-sa, o fata draguta cu trei bentite rosii in cap si multi altii al caror sir l-am pierdut la un moment dat. Si ma uitam incantata la ei, cum zumzaiau fiecare in tonalitatea lui, fara sa realizeze ca participau la un moment special. Corul era complet, armonia perfecta, si troleul nostru felicitare isi facuse datoria.

Rand pe rand au inceput apoi sa coboare, zumzetul era din ce in ce mai discret, si cand am ajuns la universitate, mai ramasesem doar cu artistul si cu fata cu trei bentite rosii. Am coborat si eu, constienta ca nu fusese decat o banala calatorie cu troleul; dar in acelai timp fusese o bucatica mica din viata mea pe care, nu stiu de ce, o constientizasem cu o intensitate maxima.

7 gânduri despre „In troleu

  1. imugur Martie 2, 2008 la 9:36 pm

    Oare cum o fi in cursul saptamanii in troloeu?

  2. magdici Martie 2, 2008 la 11:31 pm

    Pai era in timpul saptamanii, dar seara.🙂 In principiu presupun ca troleele sunt in continuare pline de pensionari, fiindca ei sunt cam singurii care au timpul si rabdarea sa mearga cu ele…

  3. R. Martie 3, 2008 la 1:08 am

    La orele de varf te ia mama dracu’ daca mergi cu troleul SAU cu masina personala. In plus, vine vara, vin mirosurile.. atunci sa te tii! Asa ca sugerez metroul🙂

  4. magdici Martie 3, 2008 la 10:45 am

    Aglomeratia si mirosurile sunt valabile si in metrou din pacate😦 … scutesti traficul totusi.

  5. Alex Martie 5, 2008 la 5:14 pm

    Adevarul e ca nici eu n-am mai mers de mult cu metrou/tramvai/etc si imi e oarecum dor de „povestea” ce se intampla atunci. E adevarat ca atunci cand era o poveste zilnica devenise destul de banala, dar acum, looking back e altfel parca🙂

  6. Martutza Martie 7, 2008 la 12:47 am

    Numai tu puteai nascoci o poveste atat de frumoasa dintr-un subiect atat de banal! Asta imi aminteste de verile studentiei mele, cand locuiam in blocul ”Materna” de la Doamna Ghica si-mi placea sa urmaresc de la balcon spectacolul strazii. O data plouase torential si oamenii traversau intersectia inundata cu pantofii in mana; cred ca am stat 3 ore in balcon privindu-i cum inotau prin apa pana la genunchi si nu m-am plictisit. Pacat ca atunci nu existau bloguri…

  7. magdici Martie 7, 2008 la 10:11 am

    Hehe, multumesc (me blushing🙂 ) Adevarul este ca uneori mi se pare una dintre cele mai fascinante activitati sa urmaresc oamenii in activitatile lor marunte de zi cu zi. Theatrum mundi😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: