La cerinta publicului, sa continuam dar.
Am ajuns miercuri dimineata, la timp (adica lipsiti de obisnuitele de-acum intarzieri ale Blue Air-ului, pentru cunoscatori). Fiindca eram, dupa cum am mai spus, oarecum ingrijorata de oaresce comentarii agresive citite pe net despre hotelul nostru, mi s-a parut chiar dragut. Fatada renovata, relativ impunatoare, gradina, piscina cu barulet, camera rezonabil de mica, baia curata si mare, saltele noi, tv, ac, ce mai, tot ce era trecut in descriere. Omiteam in acel moment un aspect esential al problemei, care insa si-a aratat fata urata tot restul excursiei. In fine.
Dupa pierderea unei oaresce cantitati de timp prin camera intr-un mod relativ placut, am plecat in explorare. Ma iritase faptul ca nu aveam vedere la mare din camera, ci catre curtea din spate, marginita de sosea, marginita la randul ei de un deal (plin de pietre si scaieti). Dar adevarul e ca marea oricum nu se vedea de nicaieri (pe partea cealalta a hotelului aveam vedere in parcarea Carrefour 🙂 ). In orice caz, am pornit catre directia unde banuiam ca se afla mult asteptata plaja. Pe net scria ” In a distance of 300 m from the hotel you will find an endless sandy beach”. Am mers noi ceva vreme pe un drum de tara, prafuit si neasfaltat, am trecut pe langa 2-3 caini mai mult sau mai putin vagabonzi, pe langa niste puradei negri care se jucau in praf, pe langa niste neni si mai negri care reparau un harb de masina, si in sfarsit am calcat pentru prima oara pe nisipul Cretei. Fantastic!!! Doar ca… nu era tipenie de om! Nici macar un caine, nici macar un pescarus. Plaja foarte mare, nisipoasa ca in descriere 🙂 , cu cateva pietre si plante uscate ici si colo dar… cam atat.
Mie mi se parea un pic interesant cu ceva accente catre deprimant, dar dragul meu prieten era mult mai vehement in dezaprobarea fatisa a peisajului rustic din fata noastra. Degeaba am incercat sa ii insuflu o unda timida de romantism, sugerand lucruri placute ce ar fi putut fi incercate in cadrul plajei noastre pustii; mi s-au cerut umbrelute, sezlonguri si bar cu muzica. Buuuun. Ne-am uitat in dreapta – pustiu cat vezi cu ochii pana in punctul unde incepeau niste macarale, dincolo de care se vedea portul. Clar nu. Ne-am uitat in stanga… aha, parca se vedea ceva departe semanand a civilizatie. Asa ca am pornit la drum, romantic, cu picioarele prin apa. Ne-am oprit la un moment dat sa facem poze.
Asaaa. Am pierdut sirul cat am aranjat pozele astea. Parca pornisem catre umbrelutele din zare. Dupa vreo 10 minute de mers, am ajuns in sfarsit pe o plaja prietenoasa din punct de vedere comercial. Adica avea dom’le si sezlonguri, si umbrelute, si bar. Nu avea muzica, dar 3 din 4 erau suficiente aparent.
Am mancat la o terasa foarte pitoreasca langa plaja, relativ decent (ca sa redevin prozaica, mai exact 12 euro doua fripturi mari cu cartofi prajiti si inca 4 o salata imensa din diverse verzituri cu branza si nelipsitul ulei de masline cu ierburi aromate, si inca alti 5 doua beri).
Ne-am intors spre hotel, pe drum de data asta. Eram extrem de dezamagita ca nu vedeam nici un magazin de colace de plaja; ce fel de statiune nu era asta fara macar un magazin de maieuri, lotiuni de plaja, slapi, prosoape colorate si colace? Ufff… Am cumparat apa si sucuri de la Carrefour. De tinut minte cum cuplul din fata noastra de la coada, care avea un cos mare plin cu lucruri, ne-a invitat sa trecem in fata lor pentru ca aveam doar cateva cumparaturi. Astept sa vad si la noi o treaba ca asta. La hotel, am refuzat sa dorm si m-am dus la piscina, singura oara cand am stat la piscina hotelului de altfel. Am baut o apa minerala ca domnisoarele si m-am plictisit infiorator. Nu stiu pe unde umbla barbatii aia luciosi si musculosi pe care ii agata fetele bine (ca mine) la piscina, in reviste si prin filme. In nici un caz pe langa hotelul nostru. 🙂 Nici sa citesc nu puteam, ca era prea cald si imi era prea somn.
Nimic interesant in restul zilei. Nici a doua zi de altfel, cand am lenevit toata ziua la soare (pe plaja cu umbrelute de la mama naibii, bineinteles), facand planuri si intrebandu-ne cam ce am mai putea face pe aceasta insula promitatoare.
– va urma, ca mor de somn –
(da, stiu, e devreme, dar am un incredibil bioritm de gaina)
Magdici 
Pentru unii mai romantici pustiul si lipsa dotarilor „moderne” ar intra undeva la categoria „de vis”. Asa ca indraznesc sa spun ca ai inseninat zilele (macar ale) unora dintre noi si i-ai scos pentru cateva minute (destule!) din realitatea anosta a biroului si a taskurilor de zi cu zi.
In ce priveste pozele sunt absolut superbe (si multeee!). Mai ales ca printre ele exista si cea care ar putea fii insasi Poza. Daca o fi sau nu, nu stiu, dar e foarte cute orisicum… 😉
Heh, ma bucur de faza cu inseninarea 🙂 si ca ti-au placut pozele.
Apreciez si eu rusticul/salbaticia… temporar. Sunt fundamental urbana. Am nevoie de asfalt 😀 . Majoritatea amintirilor mele din copilarie/adolescenta/postadolescenta sunt prea strans legate de asfalt.
vreau neaparat adresa exacta unde ai gasit plaja pustie! de cand imi doresc o plaja din asta …
Lol, gasesti si la noi mai plaje pustii, nu trebe sa margi pana in Creta. Intre Navodari si Delta e plin de pustietati de-astea. Doar cort sa ai 🙂 . Da’ sincer, nu era cine stie ce peisaj in povestirea mea de mai sus… adica daca era extraordinar de frumos nu deranja pe nimeni pustietatea, dar era ceva gen plaja din 2 Mai, ceea ce nu era de natura sa ne incante foarte tare.
Oricum, si plajele amenajate erau cel muuuult 50% ocupate, nu aglomeratia dementa de la noi.