Middlesex

Am terminat-o acum o saptamana si nu am apucat inca sa scriu despre ea. Este prima carte din seria vreau-sa-ma-apuc-din-nou-de-citit si vreau sa spun ca am reinceput mai mult decat cu dreptul. Cartea asta abordeaza atatea perspective, atatea universuri paralele incat este imposibil sa nu regasesti in ea multe dintre ideile si trairile pe care le-ai avut chiar tu de-a lungul vietii. Si fiecare dintre aceste planuri este redat cu o remarcabila forta epica. Imaginile se formeaza fara sa vrei pe retina in timp ce citesti; rand pe rand iti trec prin fata ochilor micul sat grecesc din Asia Mica, Smyrna in flacari si mai apoi murdarul si grandiosul Detroit, cu diversele sale epoci, ce urmaresc toate traseul aparent banal al unei familii de emigranti.

Incerc sa punctez ce mi-a placut cel mai mult, dar e un pic dificil sa sintetizez in cateva cuvinte. In primul rand frapeaza puterea mare de introspectie. Fiecare personaj se desprinde foarte clar din fundal, portretele sunt facute din cateva tuse groase si corectate apoi din zeci de mici detalii incredibil de relevante in crearea imaginii finale. Personajele sunt atat de vii, temerile , bucuriile, iubirile si durerile lor sunt atat de firesc redate incat nu o data ai impresia certa ca autorul a stat candva de vorba si cu tine si a pus acolo in cartea lui o bucatica din tine. Denota fie o cunoastere profunda a naturii umane, fie o intuitie remarcabila pentru orice inseamna traire. Cred ca tot la capitolul asta pot sa amintesc de intentia declarata a autorului de a relata din doua unghiuri extreme, de a aborda cele doua perspective asupra vietii care ajung cel mai greu la o congruenta: masculinul si femininul. Si a ales sa faca asta prin intermediul mai mult decat original al hermafroditismului. I-a reusit atat de bine incat dupa ce am terminat cartea am rasfoit internetul sa vad daca Jeffrey chiar a fost hermafrodit. N-a fost. Incredibil talent.

In al doilea rand m-a impresionat forta imaginativa de care scriam un pic mai sus. Mai mult decat redarea unor simple cadre vizuale, Jeffrey reuseste recrearea atmosferei unor intregi perioade din numai cateva cuvinte. Nu citisem inainte mai nimic despre Detroit, nu il vazusem in filme; nu stiam nici macar esentialul, anume ca este si mai ales a fost de la inceputuri inima industriei de automobile din America. Motown. Stiam despre Henry Ford si celebrul Model T, despre cei 5 dolari si despre banda rulanta pentru ca am facut la un moment dat o lucrare despre viata lui; dar cam atat. Dupa ce am terminat cartea, devenisem atat de familiarizata cu aerul orasului incat impresiile lasate erau asemeni unor amintiri vechi de cand poate fusesem pe acolo. Si asta fara ca romanul sa se vrea unul descriptiv; orasul apare doar prin referiri punctuale dar constante de-a lungul firului narativ. Este fundalul perfect al acestei povesti cu si despre emigranti: un oras rece, fara catusi de putina poezie sau romantism, un monstru industrializat, dar in acelasi timp pulsand de viata in fiecare colt, mustind de energie si de potential, un oras in care poti sa iei viata de la capat fara sa te intrebe nimeni ce ai fost sau ce ai facut inainte, atata vreme cat muncesti de dimineata pana seara la invartirea rotii capitaliste. De fapt, Detroitul lui Jefferey este chintesenta conceptului de viata americana de acum 100 de ani si probabil si de acum.

Nu pot sa spun ca mi-a placut tema aleasa… am continuat sa citesc in ciuda faptului ca fusesem anuntata inca de la inceput ca personajul central va fi un hermafrodit. M-a scarbit oarecum si m-am intrebat instinctiv „de ce as vrea sa citesc despre trairile unui monstru?” De fapt imi era teama ca ma voi simti ca atunci cand vad pe cineva cu o disabilitate fizica evidenta venind sa isi fluture neputinta in fata oamenilor in cautarea disperata a unui graunte de compasiune. „Monstrul” insa s-a autointrodus atat de discret si de firesc in actiune incat l-am luat ca atare. Te forteaza sa il tratezi ca pe o persoana normala si nicidecum ca pe un handicapat.

Inca un lucru placut, pentru mine ca persoana creascuta in religia ortodoxa (chiar si cu evidentele inclinatii catre ateism) , au fost multiplele referiri la obiceiuri si ritualuri atat de familiare; pentru ca apar nunti, apar inmormantari, apar botezuri, apar traditii vechi de sute de ani, si e imposibil sa nu te atinga un pic si sa nu zambesti, chiar si condescendent, cand e descrisa „dantuiala” din jurul mesei din biserica, sau botezul cu tot cu absurdul scufundarii totale in apa, sau bocetele prelungite de langa cosciug.

Mi-a placut cartea pentru ca se juca cu mine; ma lasa sa anticipez in mod corect, dar numai cu putin timp inainte ca faptele sa aiba loc. Imi dadea cate un indiciu, aparent bine camuflat in neinsemnatatea unui mic detaliu, dar imposibil de ignorat; astfel, actiunea devenea previzibila intr-un mod voit si catusi de putin plictisitor.

In fine, as mai putea sa scriu mult si bine. Dar ca sa concluzionez, este o carte care merita citita pe indelete, care te zgaltaie si care iti rascoleste gandurile cele mai intime fara ca totusi sa te faca sa te simti invadat in vreun fel. Este o carte in care fiecare se va regasi intr-o oarecare masura. Si asta place cel mai mult.

Tag-uri:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: