Imaginatie sau doar lipsa de simt al valorii?

Vorbeam azi cu un coleg despre copii din ziua de azi; si am ajuns la concluzia ca exista o categorie aparte de copii care isi fac jucarii din orice: o frunza si doua bete sunt suficiente si mai atragatoare decat cea mai scumpa masinuta sau papusa. El vorbea din perspectiva de parinte, gandindu-se cum ar trebui educati acesti copii astfel incat sa capete simtul valorii (avea un exemplu cu o fetita care dadea la schimb nushce jucarie scumpa pentru o guma de sters frumos colorata). OK, asta e un caz extrem si poate mai e nevoie si de ceva inteligenta nativa. Dar…

Copiii astia au propriul lor sistem de valori. Pot sa inteleg asta foarte bine; niciodata nu am avut jucarii scumpe sau sofisticate, dar iubeam cu furie animalutele mele jerpelite de plastic. Fiecare avea personalitatea ei bine definita. Si tin minte ca atunci cand primeam o jucarie noua, o priveam ca pe un intrus; celelalte jucarii n-o prea sufereau, pentru ca era atat de noua si frumoasa, si normal ca mi se facea mila de ele si o uram impreuna. Iar daca nu aveam jucarii la indemana, se gasea oricand altceva; tin minte si acum zilele intregi cand stateam la bunica acasa, imi faceam casuta la ea sub masa(imi aranja un cearceaf peste spatiul dintre masa si scaun) si ma jucam cu nasturii. Aveam familii intregi de nasturi, fiecare cu povestea ei. Alte jucarii nu existau la bunica acasa, dar eu de-abia asteptam sa merg in casuta mea cu nasturi. Daca nu erau nasturi, erau floricele, sau pietricele, sau whatever… si le iubeam pe toate si aveam o relatie foarte speciala cu ele🙂

De fapt, ce ma intreb este daca genul acesta de copii sunt oamenii care la maturitate se bucura mai mult de „nimicuri” decat de declaratii si gesturi pompoase? Care se simt mai fericiti pentru ca au vazut primul pom inflorit decat pentru ca si-au luat o pereche noua de pantofi? (si a se intelege, iubesc pantofii).

Ma consider o persoana materialista; vreau bani si lux, apreciez orice cadou scump, orice invitatie la adevarata lor valoare si chiar le caut. Dar in momentul asta imi vine sa dansez prin camera pentru cateva atingeri intamplatoare de mana; alta data am plutit vreo saptamana pentru un „scumpo”. Stiu ca pare mult si cliseic spus, dar daca primeam niste cercei cu diamante nu aveam senzatia asta de implinire si multumire. Si nimeni nu mi-a mai zis vreodata „scumpo”.

De fapt cred ca aici voiam sa ajung🙂 Sunt fericita in seara asta.

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: