10.20.08
oamenii si povestile lor de dragoste
Azi, pe cand ascultam muzica in incercarea de a ignora aglomeratia obisnuita, m-a lovit o intrebare. De ce sunt oamenii fascinati de povestile de iubire? Majoritatea filmelor, a cartilor si a cantecelor au undeva in prim plan o poveste de dragoste. Si alea care nu se incadreaza sunt cumva neinteresante, chit ca trateaza orice alt teoretic-cel-mai-interesant-subiect-din-lume.
Adica, dupa mii de ani de evolutie si descoperiri, intrebarile si problemele primordiale ale oamenilor au ramas cam aceleasi, doar ca se desfasoara in mereu alt decor. Cele mai frumoase poezii au fost scrise din si despre dragoste, cele mai cunoscute cantece la fel, filme, razboaie, picturi, sculpturi, diverse alte opere de arta, chiar si arhitectonice, la naiba, probabil si becul a fost inventat fiindca nevasta lui Edison se plangea ca o dor ochii de la lucrul la lumina lumanarii. Si atunci? E asta principalul si poate singurul nostru motor? Singurul lucru fara care nu se poate? Sau cum altfel se explica fascinatia asta continua pentru unul dintre cele mai vechi subiecte din lume? Cel mai vechi daca stau bine sa ma gandesc. Cred ca e multa filosofie aici unde ma bag eu si iar reinventez roata, dar na 
.
Tin minte ca atunci cand eram mica si citeam o gramada, oricum mai mult decat acum, imi placeau mult de tot cartile lui Jules Verne si Karl May, cu singura exceptie ca nu intelegeam de ce nu se indragostea nimeni de nimeni. Mi se parea o lipsa flagranta, si cum la varsta aia aveam imaginatie bogata si fireste ca ma pricepeam tare la dragoste din alte lecturi de valoare in acest domeniu cum ar fi “Cei trei muschetari” sau “Cavalerii Pardallian” (se explica acolo exact ce si cum e cu dragostea, nu va faceti griji), ma apucam sa repovestesc in mintea mea cartile, bagand de la mine cate un personaj feminin care sa echilibreze balanta.
Si acum, cand sunt un pic mai mare (nu neaparat la minte ) imi dau seama ca asta e o tendinta naturala a tuturor oamenilor. Adica, nu stiu, da’ voi simtiti la fel? Nu va intra mai bine pe sub piele un cantec de dragoste decat orice alt cantec, nu va identificati mai usor trairile cu cele ale unor personaje care sufera din dragoste? Sau e doar boala tineretii? Sau e doar din cauza ca e cel mai facil sentiment?
Of, prea multe intrebari ajunge pe seara asta.
03.23.08
Baietii si locurile de parcare
Baietii misto sunt ca si locurile de parcare de la Mall dintr-o sambata seara. Teoretic, stii ca sunt foarte multe si mergi plina de speranta ca vei avea de unde alege. Practic, ajungi acolo doar ca sa constati nu numai ca absolut toate locurile sunt ocupate, si alea bune, si alea rele, si alea de la mama naibii, si alea de pe o raza de jumatate de kilometru in jurul parcarii; dar ca, in plus, in fata ta este un numar considerabil de alte masini care aparent cauta acelasi lucru ca si tine.
Si trebuie sa stai rabdatoare la coada, si sa te uiti din ce in ce mai indignata de cate ori cate o masina din fata ta isi gaseste alesul. Si iti doresti sa fi venit mai devreme, pentru ca si aici, ca si in viata, cu cat ajungi mai tarziu, cu atat e mai rau. Concurenta creste. Si te impacientezi, si te enervezi, si ajungi la concluzia ca te-ai multumi cu orice locsor, oricat de departe, oricat de inghesuit, numai sa ai unde sa lasi naibii masina aia blestemata si sa te duci in treaba ta. Standardele tale scad vertiginos odata cu trecerea timpului. Dar nici macar asa nu gasesti nimic.
Si in cele din urma te resemnezi si incepi sa te gandesti la altceva. Asculti muzica in timp ce dai ture prin parcare. Si brusc remarci un nene mic si chel care se urca cu avant la volanul unui jeep. Chiar in fata ta! Pui frumos semnal si te uiti cu satisfactie la celelalte masini care inteleg ca locul iti apartine de-acum si trec politicoase mai departe. Fiindca aici, spre deosebire de viata sentimentala, oamenii joaca dupa reguli. Si tragi cu multumire de sine concluzia ca nu conteaza ca toate locurile sunt ocupate la un momente dat, nu trebuie sub nicio forma sa iti cobori standardele… atata vreme cat nu astepti la unul singur si ai un pic de rabdare si noroc, un loc de parcare perfect se va elibera la un moment dat intr-o sambata seara la Mall.
Si partea buna, spre deosebire de viata, e ca un loc de parcare nu se ataseaza niciodata emotional de fostul sau ocupant
03.14.08
Sexul, un fast-food emotional?
In ziua de azi, suntem atacati din toate partile de sex. (Nu in adevaratul sens al cuvantului, din pacate ) Toate revistele, reclamele, filmele, glumele, toate mijloacele de comunicare ne imprima in constient si in subconstient ideea ca sexul, mult si extraordinar de preferinta, este indispensabil unei vieti de succes. Toti oamenii misto fac sex. Daca nu faci sex, mult sex, nu esti implinit. A devenit aproape o datorie fata de societate
Da, bine, exagerez. Dar nu ma pot opri sa ma inteb, care este rolul real al sexului in vietile noastre? Care este adevarata lui importanta? Un bun prieten ma certa la un moment dat ca ma grabesc prea tare. “Cum vrei sa ai o relatie asa cum ti-o doresti, daca tu din prima sari la actiune? Stii ca se presupune ca trebuie sa treci prin perioada aia in care va tineti de mana, vorbiti despre ce muzica va place si ce filme ati mai vazut?” Hm… Si totusi stiu cel putin trei relatii care au inceput asa, “in forta”, si toate au durat mai mult de un an si doua inca mai rezista si acum.
Si atunci? Mai este valabila regula asta 100%? Intr-o lume in care relatiile vin si pleaca cu o viteza din ce in ce mai mare, in care toti jonglam cu gratie printre servici, cumparaturi, viata sociala si restul, mai are cineva timp sa se tina de mana un an cu presupusul lui suflet pereche pentru a ajunge la nivelul dorit de intimitate? Mie mi se pare ca sexul s-a infiltrat cam de multicel in zona de asa zisa “curtare”. E mai bine? E mai rau? E doar o consecinta fireasca a societatii moderne? Libertatea de alegere devine din ce in ce mai mare, vrei sa stii ce mancare prefera, daca iubeste copiii si daca e bun la pat. Si asta inca de la inceput.
In plus, cred ca nevoia de afectiune si intimitate este una dintre cele mai importante pentru multi oameni. Nevoia de a avea pe cineva langa tine cand dormi. Nevoia de a fi pupata de dimineata. Nevoia de pasiune. Dar nu mai avem timpul necesar pentru a cultiva aceste lucruri ca pe vremuri. Si atunci, o luam pe scurtatura. Sexul ne ofera posibilitatea de a avea toate astea la un nivel mult mai superficial, si fara sa necesite o implicare emotionala prealabila prea mare. A ajuns oare sexul fast-food-ul relatiilor noastre?
03.09.08
doua scurte
Ma recuperez . Nu am chef sa scriu. Dar imi tot vine in minte zilele astea una scurta si desteapta spusa de un prieten de-al meu din liga de peste 30 (binecuvantati fie prietenii din liga de peste 30 ca mult bine aduc la casa omului ). Ma plangeam eu mai demult ca nu inteleg baietii. Si el mi-a raspuns: “Baietii, nici sa nu incerci. Dar in curand o sa incepi sa cunosti barbati.”
A, si inca una, dar asta de la mine citare. Nu exista baieti nehotarati. Trust me. Daca tu, cu simturile tale fine, il percepi ca nehotarat, inseamna de fapt ca este foarte hotarat, dar nu cu tine Dupa cum spunea si Robert de Niro in Ronin: “Whenever there is any doubt, there is no doubt.” Si Robert de Niro stie ce spune, zic eu.
02.18.08
Walking on broken glass
Stiti videoclipul asta?
Link (ca nu ma lasa iutubu sa il pun aici 
)
Acum, am si eu o intrebare care imi nelinisteste din cand in cand neuronul, altfel ocupat cu activitati mai putin intens cerebrale. In real life, care dintre tipe ar fi de fapt aleasa? Cea comoda, draguta, sociabila, placuta de prieteni, de mama si de rude, care pare sa iti garanteze o viata de liniste si armonie, care aparent intrupeaza toate calitatile femeii perfecte, sau nebuna care te iubeste, care aduce dupa ea pasiune, viata tumultoasa si niciodata foarte sigura? Care risc esti mai degraba dispus sa ti-l asumi, sa obosesti sau sa te plictisesti?
02.16.08
Poker
Ai avut vreodata impresia ca joci poker cu viata? Si ca mai mult, ai o mana atat de buna incat este practic imposibil sa pierzi? Si sa te arunci in joc fara sa te gandesti prea mult, ca de, iti permiti la cartile tale, si sa faci greseala dupa greseala, si sa realizezi cu stupoare la sfarsitul jocului ca s-a ales praful de mana ta cea buna? Cum, cand dracu ai pierdut, te intrebi un pic nedumerit. Hm… parca aveai niste asi pe undeva, dar degeaba iti scuturi manecile, nu mai e nimic acolo. Si cel mai tare e sa te uiti apoi cu atentie la cei din jurul tau si sa realizezi ca nimeni nu a castigat de fapt. (nu stiu daca asa ceva se poate intampla cu adevarat in poker, deoarece cunostintele mele in domeniu se rezuma la capacitatea de a pronunta oarecum corect “full house” si “all in”) Nici cei care au trisat si s-au uitat in cartile adversarului, nici cei care au jucat la cacialma, nici macar cei care au jucat la doua capete. V-au furat banii, oameni buni. 
Ei bine, in cazul asta… ori inveti, ori te lasi de joc si te rezumi la tabinet sau ceva mai putin costisitor. Si acum, fiecare la el acasa, mi-a facut placere sa joc cu voi dar nu mai am credit.
PS: Teoria asta mi-a adus aminte de “Closer”; nu mi-a placut cine stie ce dar apreciez faptul ca e unul din putinele filme realiste despre dragoste pe care le-am vazut. Pentru ca da, cam asa se intampla in majoritatea cazurilor… m-am saturat de comedii romantice optimiste si cliseice care ne prezinta cu nonsalanta acel procent minim de cazuri happy-end-ice. Plus ca am iubit coloana sonora.
12.20.07
Despre dragoste si prieteni
E un subiect care pare sa ma caute in ultimele zile asa ca il voi dezvolta. E in parte si un raspuns pentru asta. Ce se intampla cu prietenii si cercul social atunci cand te indragostesti?
Eu sustineam, si inca mai sustin, ca o persoana care se indragosteste cu adevarat are dreptul la circumstante atenuante. Clar. In momentul in care te loveste un sentiment atat de rar intalnit si de frumos si aducator de chestii placute, ai dreptul sa i te lasi in voie. Ar fi si pacat sa nu traiesti la maxim momentele alea de la inceput, care oricum sunt destul de numarate si se termina mai repede decat ar trebui.
Insa dreptul la circumstante atenuante nu coincide cu dreptul de a da deoparte cu totul lumea ta de pana atunci. Pentru ca atunci dragostea risca sa devina obsesie si sa te schimbe in rau. Adica:
E normal sa umbli cu capul in nori, sa calci in gropi si sa nu auzi claxoanele, e normal sa preferi o seara romantica alaturi de el in locul iesirilor obisnuite cu prietenii, e normal sa cazi in reverie in mijlocul sedintei si sa nu mai auzi nimic urmatoarele 10 minute, e normal sa nu iti vina sa vorbesti despre sau sa te gandesti la altceva in afara de marea si nemaipomenita ta poveste de dragoste.
Daaaar…
NU este normal sa renunti la pasiunile tale, la lucrurile care te faceau fericita inainte sa apara el; NU e normal sa incetezi brusc sa te mai vezi cu oricine altcineva, sa intorci spatele tuturor prietenilor pentru ca simti ca nu mai ai timp si chef de ei, sau, mai mult, sa ii vorbesti de rau pentru ca el nu ii place; NU este normal sa ii acorzi tot timpul, toata energia, toata viata ta. Esti indragostit, nu esti sclav.
Pentru ca perioada asta se va termina la un moment dat. Fie cu bine, transformandu-se in altceva, fie cu rau, stiti voi, dar se va termina. Si atunci, cand ai fi avut cea mai mare nevoie de prieteni si in general de orice legaturi cu viata ta de dinainte, s-ar putea sa constati ca s-au cam dus dracului.
Acum, privind din perspectiva cealalta si anume ca prieten bun al cuiva foarte indragostit, si tu trebuie sa fii atent la semne. Sa recunosti simptomele, sa vezi in ce categorie de mai sus se incadreaza “indragostitul” de langa tine. Si daca e in prima sa il lasi in ale lui, sa isi traiasca momentele de glorie si sa asculti cu rabdare povestirile interminabile despre nou-descoperita fericire din viata lui, fiindca stii ca o sa isi revina mai devreme sau mai tarziu. Si daca e in a doua, sa NU il lasi sa se afunde numai pentru ca te simti tu ranit in orgoliul tu de prieten. Stii bine ca nu exista obiectivitate in dragoste, ai fost si tu acolo la un moment dat. Sa incerci sa vorbesti cu el si sa il scuturi. Si daca dupa ce incerci, se indeparteaza de tine, il lasi, cu nocivitatea lui cu tot, si asta este. Depinde de tine daca, dupa ce totul se termina, esti dispus sa ii acorzi o a doua sansa ca si prieten.
Cam asta. La multe indragosteli, sau macar una si buna
10.27.07
mahmureala
Ei, dragii mei, am fost mahmura dupa bere, dupa vin, dupa tequila, dupa vodka, dupa whisky si dupa diverse combinatii ale celor de mai sus. Dar pot sa spun, cu mana pe inima, ca nimic nu e mai rau decat mahmureala de dupa o betie emotionala. Nu te doare capul (decat daca ai lovit cumva peretele de langa lift cu o seara inainte ); nu te doare capul si nici nu ar merita saracul fiindca la urma urmei el a fost cel mai putin implicat in tot ceea ce ti s-a intamplat in ultima vreme. Te dor multe altele, desi nimic bine definit.
Te doare ca ai crezut; te doare ca ai facut tampenia pe care credeai ca nu o sa o faci niciodata; te doare ca ti-ai pierdut in sfarsit capul – in cel mai nepotrivit moment; dar cel mai tare te doare realitatea. Te-a lovit mult prea brusc si fara nici un avertisment goddamnit!!!! Of. Poate au fost avertismente dar nu le-ai vazut tu. Pentru ca tocmai erai ocupata pierzandu-ti capul.
E ironic fiindca ieri seara te gandeai cat de fucked-up este situatia ta, si te intrebai cam cum o sa iesi din asta. Te gandeai oricum ca lucrurile se vor schimba cumva in bine, nu? Te asteptai la cu totul altceva. Na! Se poate mai rau! Get out of this one now. Emotionally sane, daca se poate.
A fost prea frumos ce-i drept. Doua saptamani in care ai fost in culmea fericirii, ai fost trista, ai fost deprimata, ai fost vesela, ai plans, te-ai simtit vinovata, ai fost fericita din nou, si in general ai plutit oricum in alte sfere decat majoritatea celor din jurul tau. Doua saptamani in care ti-a batut inima cum nu mai tineai minte ca se poate. Doua saptamani de beatitudine. Pacat ca au fost doar in lumea ta paralela. Oh well… era si timpul sa revii si sa iti aduci aminte de ce nu ti-ai mai pierdut capul din liceu incoace.
Ziua asta e cumplita. Dar va trece. Orice mahmureala trece. Unele mai greu. Unele nu trec cu zeama de varza murata Dar, draga mea, nu e nici prima nici ultima. Povestea merge mai departe.
10.22.07
Cum e cu indragosteala asta?
Oare ce iti lipseste pentru a te putea indragosti cu adevarat pana peste cap? Sau ce ai in plus?
Teoria mea cea mai draga referitor la dragoste in perioada asta se bazeaza pe o idee atat de obosita incat nu inteleg cum de nimeni nu se prinde de ea. Dragostea e subiectiva. Dragostea nu exista pur si simplu, este o reflexie a dorintelor, viselor, sperantelor tale. Dragostea este exact asa cum ti-o imaginezi tu, asa cum vrei sa o simti. Doar ca unii dintre noi au un talent special, prin care comunica simtirile lor in imagini de natura sa tulbure creierul unui muritor de rand; asa apar cartile si filmele si implicit cliseele imposibil de atins in 99% din cazuri.
Asadar, judecand in mod logic, nu exista iubire ideala asa cum nu exista partener ideal. Exista numai ceea ce vrei tu sa vezi in cel de langa tine. Totul e un mare compromis. Dar marii romantici imi sar in cap spunandu-mi ca in intelegerea sentimentelor nu se poate aplica logica. As vrea sa stiu daca ei reusesc sa alunge realitatea asta deoparte. Sa puna pe umerii persoanei iubite acea mantie vrajita care o transforma in “the one and only”. Sa nu mai vada ca e banala, pisaloaga, prea grasa sau prea slaba, sa nu mai vada imperfectiunile, doar poezia. Si daca da, cum?
Ideea de mai sus e iarasi spusa mai frumos si mai pe larg intr-unul din capitolele unei carti dragi mie, mai exact aici. Poate va place si voua, eu stiu?
Ah, dar sa revenim. O alta intrebare pe care mi-o pun adesea este legata de ceea ce se afla (sau nu) in spatele cuvintelor celor care povestesc atat de frumos despre dragoste, fie ei scriitori, poeti sau scenaristi. Adica, sunt ei niste privilegiati ai soartei ca sa aiba parte de asemenea povesti? Au sufletul mai bine acordat decat restul si pot vibra mai intens pe asemenea sentimente? Sau doar imbraca (cum spuneam si mai sus) ceea ce simt, in mod constient sau nu, in niste forme mult exagerate? Adica fluturasii din stomac pe care toti ii simtim de atarea ori in viata capata noi dimensiuni si intensitati, modelati fiind prin forta metaforelor si hiperbolelor? Pentru ca in acest din urma caz m-as simti mult mai usurata.
Una peste alta, nu am inchegat o idee concreta in ce-am scris aici, dar nu conteaza. Ma gandesc ca poate pur si simplu o persoana rationala si cinica nu are cum sa isi piarda capul. Asa ca sa imi povestiti si mie cum e Daca nu mi l-am pierdut cand aveam 17 ani, slabe sanse sa se mai intample acum, huh? Adica am fluturasi garla, dar am si capul din pacate. Is there anyone willing to take it away, please? At least this once ?
09.19.07
Ipocrizia unei fraze
Ma gandeam acum la o fraza cliseu, pe care o auzi in foarte multe filme: “hai sa punem copii nostri pe primul plan, sa nu lasam problemele noastre sa-i afecteze”, spun doi parinti care tocmai s-au hotarat sa divorteze. Mi se pare ironic intr-un sens foarte trist. Copilul va fi oricum iremediabil afectat de divortul in sine. Daca intr-adevar ai vrea sa il pui pe primul plan, inaintea frustrarilor si orgoliilor tale, nu ai mai apela la divort, nu? Ai incerca sa faci compromisuri pentru a ii oferi o familie functionala.
Nu ma refer aici la cazuri extreme care implica violenta, bautura, abuzuri sexuale sau mai stiu eu ce. Ma refer la oamenii normali, cu conditii de viata mai mult decat decente (ca sa nu spun plini de bani) care s-au trezit intr-o buna zi ca nu se mai inteleg si ca vor drumuri separate. Foarte bine, optiunea fiecaruia. Dar da-o dracu de treaba si de ipocrizie, nu te preface ca iti pasa de copilul ala mai mult decat orice. Te minti singur. Iti pasa in primul si in primul rand de ce vrea fundul tau, actionezi in consecinta, si de-abia dupa aia incerci sa adaptezi situatia creata la ce crezi tu ca ar fi nevoile copilului.
Nu am fost implicata niciodata intr-o situatie de acest gen. De asta imi e usor sa generalizez si sa arunc vorbe grele. Nu stiu daca eu as reactiona mai bine. Si sunt sigura ca in fiecare caz, fiecare persoana implicata are cel putin 10 scuze valabile pentru actiunile sale. Dar judecand la rece, asa vad lucrurile astazi.
