Category Archives: Poze

frozen

frozen, originally uploaded by magda.moraru.

The red fury

the red fury, originally uploaded by magda.moraru.

brick arcades

brick arcades, originally uploaded by magda.moraru.

My lake in sunset

My lake in sunset 1, originally uploaded by magda.moraru.

Ca sa ma dau mare ca sunt internauta, am inceput sa ma joc si pe flickr. Daca iese bine pastrez postul :) Poza e facuta la noi in parc asta toamna.

Sibiu, mai detaliat

Sa revenim…

In ciuda previziunilor meteo catastrofice, am ajuns pe o vreme oarecum insorita; am facut cunostinta cu hotelul si nu stiu cum sunt restul dar in necunostinta de cauza eu il declar cel mai frumos hotel din Sibiu, chiar in piata mare, decorat si mobilat pe interior ca un palat mic (un palatel :D )

From 1 mai 2009

Dupa o examinare amanuntita a camerei imense (de la etajul 2, se vedea toata piata :D ), am petrecut restul dupa amiezii mancand si plimbandu-ne prin mare parte din centrul vechi. Fireste ca imi placea deja si imi revenea instinctul de mic japonez, care s-a manifestat printr-un numar haotic de poze declarate artistice.

From 1 mai 2009

M-a mirat si nemultumit un pic, mai mult in fiecare zi, procentul exagerat (cred ca 70% nu e o greseala) de restaurante italienesti. Avand in vedere ca si Bucurestiul abunda de ele, sunt un pic saturata de mancarea italieneasca, si in ciuda asteptarilor mi-a fost destul de greu sa gasesc un loc in care sa imi fie satisfacuta in mod acceptabil pofta acumulata de ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti :D (am cele mai nesanatoase pofte la mancare, da’ incerc sa le dau urmare cat mai rar). In fine, nu a fost o problema majora, dar intr-un oras ca Sibiul m-as fi asteptat mai degraba la restaurante cu specific medieval decat la pizzerii. Parca nu se potriveau.

A doua zi am mers, fireste, la muzeul satului. Foarte misto amplasat, cu casutele bine intretinute si totusi pastrand o oarecare salbaticie data de padurea de ulmi si stejari, multi seculari. Mi-a placut faptul ca puteai sa intri in multe dintre case, sa urci pe toate prispele, desi asta duce la o potentiala degradare mult mai rapida; mi-a placut biserica mica-mica, de tavanul careia aproape dadeam cu capul, mi-au placut morile de apa si de vant, mi-a placut grija pentru detalii, mi-au placut oamenii care dadeau la coasa pe post de masini ecologice de tuns iarba :D si mi-a placut cam tot ce am vazut in general. NU mi-a placut restaurantul-terasa la care am mancat, singurul de acolo, din doua motive nesemnificative: mancarea proasta (ceafa la gratar = felii de mezel lejer arse, cartofii prajiti = cartofi de macdonalds si ciolanul cu varza incredibil de gras) si serviciile tot proaste (am asteptat jumatate de ora sa ni se aduca nota de plata, fiecare chelner pe care il abordam ne spunea sa vorbim cu cel care ne servise si care aparent intrase in pamant). Nu mergeti acolo. Dar per total, muzeul e impresionant si merita o zi intreaga de vizita… trebuie numai sa fii mancat si entuziast, ca sunt foarte multe de vazut.

From 1 mai 2009

Dup-aia… Am vazut muzeul Bruckental, unde eu m-am extaziat la numarul mare de picturi de Grigorescu, Aman, Andreescu, Luchian, Tonitza, chiar si Tuculescu; nu stiam ca sunt atatea acolo si nu ma asteptam. Am urcat intr-un turn (ala dintre piete) si am cinat romantic intr-un restaurat subteran care avea marele avantaj ca dadea meciul. Mama, ce m-am mai bucurat, nu imi venea sa cred ce norocoasa sunt :D Dar de data asta gusturile mele culinare s-au declarat total satisfacute, asa ca spatele meu s-a resemnat cu a deveni temporar fan Dinamo, desi portarul lu’ ailalti era mult mai dragut. Niciodata nu am inteles cum poti sa iti alegi cu ce echipa de fotbal tii daca nu dupa cat de draguti sunt jucatorii.

M-am plictisit de scris, da’ voi n-aveti de unde sa stiti, ca n-a ajuns nimeni cu cititul pana aici :) Mai vreau sa spun doar de turnul bisericii (evangheliste?) care era destul de inalt si ale carui scari nu aveau niciun sistem de siguranta, in schimb daca te uitai in jos puteai sa vezi perfect de unde pornisei, nefiind niciun etaj sau platforma intermediara intre randurile de scari. De-asta era poate o idee buna sa nu te uiti in jos pe cat posibil. Si am ajuns langa clopotele imense fix cand se dadea ora exacta, de imi mai zangane si acum creierii, zici ca sunau de sfarsitul lumii, atata galagie faceau.

From 1 mai 2009

Si cam atata. Sigur mi-au scapat acum multe alte lucruri care mi-au placut , mi-am adus intre timp aminte de plimbarea pe langa zidurile vechi ale cetatii si de faptul ca peste tot prin centru reclamele firmelor sunt fortate sa se incadreze in peisaj – de exemplu, sigla Vodafone era maro si nicidecum rosie, doar lumina din magazin era rosie de zici ca era bordel din Amsterdam (nu stiu de unde stie Razvan cum aratau bordelurile din Amsterdam, da’ am trecut peste asta :D ).

From 1 mai 2009

Restul de poze aici.

si alte impresii

Multi ciudatei; densitatea de piercing-uri si par vopsit in cele mai dubioase culori si bocanci tintuiti si frizuri amuzante era depasita doar de densitatea de copii blonzi cred :D

Tokyo Hotel e o formatie? Daca da, azi am vazut cea mai mare fana a lor. Nu se vedeau, dar cred ca avea si chilotii imprimati cu Tokyo Hotel.

Din avion, inainte de a intra in stratul cel gros si interminabil de nori:


Altceva… le au si ei pe ale lor:

Asa arata panoul unui lift dintr-un hotel de 23 de etaje:

Si vederea de la micul dejun de care spuneam:



Si gata, plec acasa :D

impresii de Gothenburg

SI la a doua impresie, frigul tot ramane. E mult prea frig!! Le spune cineva si celor de aici ca suntem la sfarsitul lunii iunie? :D Am fost sa ma plimb jumatate de ora prin oras, suficient cat sa inghet, sa fac cateva poze si sa imi iau doua perechi de pantofi.

Altceva. Ma fascineaza traficul. Ma rog, pseudo-traficul. La ora 6 jumate seara, in zi de lucru, erau pe strada cam tot atatea masini cate sunt la noi duminica la 7 dimineata. In dimineata de dupa revelion adica :D

A mai trecut un pic de cand am inceput sa scriu postul asta, asa ca s-au mai strans impresii. Si cea de baza este ca am facut alegerea cea mai buna acum catvea luni. E o tara tare frumoasa, si curata, si civilizata, si Gothenburg e un oras linistitor pentru o perioada scurta. Dar cred ca as innebuni aici in maxim doua saptamani. E mult, mult prea mult calm pentru mine. (Sa nu mai vorbim de frig) Si pustiu. Unde sunt oamenii de pe strada, care sa rada, sa vorbeasca tare? Stiu ca Bucurestiul este o extrema neplacuta, dar aici este cealalta extrema, care mi se pare mult mai greu de suportat.

Cu toate astea imi place in mare masura.  Strict obiectiv vorbind. Doar ca ceva nu se leaga. Uite un exemplu, cu suedezii (si suedezele). Teoretic, e super, fiindca e plin de oameni inalti si bine facuti, blonzi si zambitori. Dar cumva nu imi plac. Nu pot sa explic de ce. Sunt constienta de faptul ca au trasaturi frumoase, dar tot nu ma atrag. La fel e si cu Suedia insasi. Are toate ingredientele, dar… In fine, ii mai dau o sansa, astept sa vad si Stockholm-ul. :)

In plus, e prima oara  de foarte multa vreme cand imi e un dor incredibil de casa. Si nu am fost plecata decat de 3 zile. Parca au fost 100 :( Sunt trista poate din multe motive (unul important fiind ca mi s-a dus dracului cardul, nu mai merge nici de frica, si m-am trezit fara nici un ban si cu datorie la hotel) si poate asta influenteaza impresia generala din momentul asta, dar abia astept sa ajung acasa.

Poze.

Revelatia de azi

Sometimes, letting go is the only thing that sets you free. :D

Flying away

Sunset in the city

Uite cum exista culori frumoase si printre betoane…

Magda does Cambodia, 4 – Angkor Wat

Angkor Wat

Dupa cum spuneam, frumos rasarit.

Eu eram incredibil de fresh date fiind conditiile, suedezul meu insa dadea o noua definitie, destul de trista din punctul lui de vedere, notiunii de mahmureala. Si faptul ca eu vorbeam nonstop atunci cand nu fredonam in mod obsedant “California girls” si “California dreaming” nu cred ca il ajuta prea mult :D Oricum, ceea ce vedeam ne-a facut sa uitam si mama oboselii; era mult prea impresionant. Erau fascinante imensitatile alea de turnuri de piatra, cu arhitectura lor atat de deosebita fata de orice vazusem vreodata. Si ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca te puteai duce oricunde, nu exista nicio restrictie de vizitare, puteai sa intri in orice camera, puteai sa te urci oricunde te tineau picioarele si echilibrul. Nu era nimic organizat, si asta dadea un aer exotic; cu un mic efort de imaginatie te puteai considera oricand un mic explorator, mai ales ca nu erau foarte multi vizitatori raportand la spatiul de acolo. Erau, desigur, nelipsitele grupuri de turisti japonezi, dar pana si ele se pierdeau in peisaj.

Nu mai stiu cate temple am vizitat. Destule, oricum. Angkor Wat este cel mai mare si mai spectaculos, insa si celelalte aveau, fiecare, cate ceva de spus. Nu o sa il uit pe cel care m-a terminat fizic pentru restul zilei, pentru ca se desfasura mai ales in inaltime, si calea de acces era constituita din niste trepte atat de multe si de abrupte ca te dureau picioarele numai cand te uitai la ele.

Nu mai spun cum te dureau cand le si terminai de urcat :P Eu nu inteleg masochismul celor care aveau treaba acolo zilnic, mai ales ca media de inaltime din ziua de astazi in Cambodgia este probabil de 1.60, daramite cea de acum 1000 de ani. Daca mie imi era greu sa le urc, cum era pentru niste preoti micuti in robe??? Iarasi, mi s-a parut super templul in care o specie aparte de copaci alesesera sa creasca deasupra constructiilor si se revarsau efectiv peste ziduri. E greu de explicat, dar se vede in poze.

Nu stiu ce sa mai spun… a fost obositor dar a meritat in totalitate. Ma gandeam cat de frumos trebuie sa fi fost pentru primii oameni care au descoperit templelele… sa mergi prin jungla si sa iti apara dintr-o data in fata, printre liane si frunze, arcadele misterioase cu nelipsita figura zambitoare a lui Budha pe ele

(ca veni vorba, e enervant de calm si de zambitor Budha asta in toate reprezentarile lui; e ca si cum ar detine marele secret al fericirii absolute si nu e deloc doritor sa il impartaseasca, doar sta si zambeste intr-una cu un aer de superioritate absoluta). Super imagine. Acum jungla mai exista doar partial; sunt cai de acces sub forma de alei asfaltate si zone largi au fost defrisate probabil pentru a da zonei un aspect prietenos si turistic.

Puteai sa te plimbi si cu elefantul, dar am ratat distractia asta fiindca elefantii erau in pauza de masa cand am vrut eu sa incerc, si trebuia sa astept mult prea multe ore sa se intoarca. Oricum, am promis ca nu plec din Cambodgia pana ce nu ma plimb cu afurisitul de elefant.

Restul de poze aici si aici.

Magda does Cambodia, 3 – Siem Reap

Siem Reap.

Ei, asta arata ceva mai bine din punct de vedere turistic. Adica avea o zona de cateva strazi macar, cu pub-uri, terase si pensiuni dragute si cu infinite magazine de suveniruri. Bine, imediat ce ieseai din zona asta, nu mai aveai nici macar asfalt pe stradutele mai laturalnice. Dar atmosfera era incomparabil mai placuta.

Am facut aproape 6 ore cu autobuzul din Phnom Penh in Siem Reap. Mi se parea indignant faptul ca erau bananieri peste tot. Cum sunt prunii la noi la munte. Mie nu mi se parea normal sa ii vad asa, aruncati prin toate vaioagele, si plini de banane pe deasupra, si nimeni sa nu se mire de ei :D Bananierii cresc in sera pentru mine, nu pe marginea drumurilor de tara. In fine. In timpul unei opriri de pe drum, am vazut pentru prima oara paianjeni mari si parosi prajiti. Bine, nu as fi stiut ca sunt paienjeni mari si parosi daca omul care ii vindea, intr-un cos mare, nu ar fi avut la randul lui un paianjen mare si paros, viu insa, pe el. Si se tot juca cu el si il lua in mana si il mangaia. Brrrrrr. Nu am facut poza pentru ca eu una nu m-as fi putut uita la poza aia :D the real thing was enough. Si langa cosul de paienjeni mari si parosi am vazut altul, cu niste insecte care semanau cu niste greieri imensi, tot prajiti. Moment in care am decis ca poate ar fi mai bine sa ma plimb un pic in partea cealalta a statiei de autobuz, unde se vindeau inofensive nuci de cocos.

In oras, am gasit cazare mai mult decat decenta pentru 10 dolari pe noapte camera. Cu baie in camera si televizor si mobilata nou nout. Si din ce am auzit din povestirile altora, poti gasi cazare, in conditii mizerabile probabil, dar oricum, pentru 1-2 dolari pe noapte.

Am plecat apoi cu ganduri mari, de a manca ceva si de a imi citi mailul pentru a nu ma simti total in vacanta, ca doar plecasem la treaba. Dar pe drum am fost deturnati de un grup de irlandezi/englezi/australieni/mamanaibii/americani_draguti_din_california care beau foarte fericiti la o terasa si agatau orice turist vedeau pe strada. Si ca atare am ramas o mare parte din noapte cu ei si cu altii care ni se tot alaturau pana ce nu mai aveam loc.

A fost incredibil de placut, desi nu ii mai vazusem niciodata in viata noastra. Toata lumea era atat de prietenoasa, de parca facusem armata impreuna. In plus, e foarte ieftin sa bei in Cambodgia; o carafa de cel putin un litru de rom cu cola costa 10 dolari, iar o galeata de whisky Mekong cu redbull si cola costa 4 dolari.

Pentru ca asa se serveau bauturile acolo :D Am fi stat si mai mult, dar la 2 am taiat-o, pentru ca aparent ne trezeam a doua zi la 4 jumate sa vedem rasaritul. Al naibii rasarit :D e nemaipomenit de frumos dupa 2 ore de somn, va zic.

Multe in plus nu prea am de spus despre Siem Reap, pentru ca nu am avut timp sa umblam in afara zonei turistice despre care spuneam. Nici nu stiu daca e altceva de vazut. Ce m-a amuzat a fost ca pe fereasta unui internet café, pe langa “windows”, “internet” si “internet explorer” scria si “CD BURN”. Deci merg in directia buna, repede si sigur :D Oricum, am ramas cu cea mai calda si frumoasa impresie fata de locul asta, si cu cele mai super amintiri.

Magda does Cambodia, 2 – prima zi in Phnom Penh

Prima zi. M-am imbracat adecvat, ca un adevarat turist, mi-am agatat camera si aparatul de poze de gat si am plecat in cautarea aventurii.

Am gasit in schimb un mic haos, format din foarte multi oameni, extrem de multe scutere (si asta e un eufemism), multa mizerie si saracie. Si cocotieri si bananieri si maimute. Cam asta a fost prima impresie despre Phnom Penh.

Acum sa detaliem. Desi orasul are tentative serioase de infrumusetare si modernizare, te izbesc imediat detaliile care iti aduc instantaneu aminte ca esti intr-o tara saraca, probabil nu chiar lumea a treia dar oricum, care increarca din greu sa isi revina din toate punctele de vedere. Adica vezi hoteluri nou construite de exemplu, dar in jurul lor sunt inca gunoaie aruncate, cladiri darapanate, oameni care mananca in mijlocul strazii pe niste cutii de carton. Oameni slabi si foarte prost imbracat, dar care iti zambesc prietenos in secunda in care vad ca te-ai uitat la ei. Sunt incredibil de prietenosi de fapt, m-a socat treaba asta. Adica majoritatea nu asteapta nimic in schimb pentru ca iti zambesc sau iti sar in ajutor, nu te injura sau nu se stramba in momentul in care le refuzi serviciile. Zambesc in continuare si eventual mai fac si o gluma cu tine, dupa care pleaca repede in cautarea altor turisti.

Sunt doar cateva zone in tot orasul prin care poti sa te plimbi ca si turist. In rest, daca tii neaparat sa vezi culoarea locala, iti trece dupa primele cateva minute. Nici poze nu mi-a venit sa fac. Ce sa pozez, saracia oamenilor? Las asta reporterilor in cautare de premii. Era totusi amuzant sa ii vezi asa multi, ca furnicutele, fiecare facand cate ceva. Bine, unii dormeau in hamace sau pe unde apucau, dar daca te simteau apropiindu-te si stiau ca pot sa iti aduca un serviciu din care sa le iasa bani (cum erau soferii de exemplu, sau vanzatorii de diverse nimicuri), se trezeau instantaneu si sareau dupa tine.

Pertotal, orasul misuna de viata. Si cuvantul misuna imi este sugerat de puzderia de scutere. Nu va puteti imagina cate scutere sunt pe strazile din Phnom Penh. Nu exista autobuze din ce am vazut eu, si nici masini nu sunt foarte multe. Ca mi-am adus aminte de asta, in proportie de peste 90% sunt Toyota, dintre care o alta proportie de cel putin 70% zic eu, e un singur model cu al carui nume voi reveni mai tarziu fiindca momentan imi scapa :D Intreg orasul pare o mare reprezentanta de vanzari pentru modelul ala de Toyota. Cat despre trafic, este absolut debusolant. Nu se merge cu mai mult de 30 la ora, si nu se opreste in intersectii decat in cazuri extreme. Fiecare inainteaza incet incet pana cand este lasat sa se bage. Nu am remarcat respectarea vreunor reguli speciale de circulatie, si am numarat vreo 4 semafoare in total in tot orasul :) (bine, sunt mai multe, este o exagerare lirica). Cat despre traversat, poti sa traversezi pe absolut oriunde si absolut oricand, atata vreme cate te misti cu o viteza constanta astfel incat cei din trafic sa stie cum sa procedeze in privinta ta.

Principalul mijloc de transport, pentru turisti cel putin, este tuk-tuk-ul. Nu cred ca am vreo poza cu tuk-tuk-ul inca, dar in mare este ca o trasurica de 4 locuri, doar ca in loc de cal este trasa de vesnicul scuter. Nu exista tarife prestabilite, dar negociezi cu soferul la inceput si in principiu iti cere initial cam 2 dolari de persoana (asta pentru ca in toata Cambodia se poate plati cu dolari la fel de bine ca si cu moneda locala). Nu poti sa scazi pretul foarte mult pentru ca sunt multe cereri, e plin de tuk-tuk-uri ocupate peste tot :D

Preturile, desi sunt pentru turisti si deci inmultite cu cel putin 3, sunt rezonabile, mananci cu 3 dolari pe saturate si bei o bere sau o cola de inca un dolar. Ei mananca mult mai ieftin, evident, dar nu m-am aventurat sa gust nimic vandut pe strada sau in locatii lejer dubioase. E totusi o tara saraca si plina de boli. Ah, si pentru cei care isi faceau probleme, nu exista absolut niciun fel de violenta, nici macar latenta. Au lasat mult in urma perioada de razboi. Nu exista soldati sau politie pe strada, nu exista sentimentul de insecuritate, fiecare isi vede de treaba lui si incearca sa faca cativa dolari in plus. Si pentru asta au cea mai mare nevoie de turisti.

Si despre maimute, le-am vazut in plina strada, sarind pe stresinile unei cladiri pe la etajul doi, o intreaga colonie. Au mers frumos pe streasina, au traversat strada pe niste cabluri electrice, dupa care si-au continuat la fel de frumos drumul pe cealalta cladire. Asta da alta lume :D Cum naiba sa ai maimute pe strada????? :D

Asta a fost primul semnal, dupa care am remarcat ca, desi in aparenta totul e la fel, nimic nu seamana, si ochii cauta degeaba un punct de reper cunoscut. Oamenii au ochii oblici, si copacii sunt toti din specii necunoscute, la fel si pasarile, si goddamnit sunt maimute si cocotieri pe strada, si vacile arata altfel, sunt mai slabe si mai inalte, si cainii sunt altfel, si gainile sunt altfel, si literele din reclame sunt atat de ciudate, si … Uffffff!!! Eram in alta lume :D

Si stiati ca nucile de cocos cresc verzi in pom si nu negre???

Si am baut vin de ananas si am mancat broaste prajite :P

Creta, details – part 2

A treia zi, pentru ca ne arsesem destul de tare (de la soare, insinuosilor) am plecat in explorarea orasului. Heraklion (sau Iraklio, cum ii spun ei) este capitala Cretei si, oarecum firesc, cel mai mare oras. Nu are rost sa dau eu acum detalii geografice sau istorice, le gasiti in link-ul de mai sus daca vreti. Ce am remarcat:

  • numarul FOARTE mare de scutere, conduse de oameni de toate categoriile, varstele si sexele, de la pustani pana la gospodine respectabile plecate sa faca piata; am vazut si tati pe la vreo 50 de ani, cu burta, si cu ala micu in fata, sa invete si el :) Cand plecam de la stop, zici ca eram in coloana prezidentiala, flancati de vreo 10 motociclete :D
  • stradute incredibil de inguste, majoritatea cu sens unic. Cred ca alea cu o banda pe fiecare sens erau considerate artere principale. Si asta nu numai in centrul vechi, cum ar fi la noi Lipscani-ul, ci tot orasul e gandit asa. Si sa vezi grozavie cand trebuiau sa treaca doua autobuze unul pe langa celalat, ramanea un centimetru intre oglinzi. Cred ca la astia cursurile de soferi pe autobuz sunt mai dure decat cele de pilot de avion :D
  • aglomeratie cat cuprinde, dar nimeni nu pare sa se grabeasca nicaieri in Creta; nu auzi claxoane, lumea nu se agita, cred ca dormiteaza acolo in masini. De altfel nu prea ai de ales, nici nu poti visa sa faci vreo depasire cand mergi pe sens unic, printre doua coloane de masini parcate; nici scuterele nu puteau sa se bage de fiecare data.
  • cladiri joase, maxim 5-6 etaje si construite intr-ul stil vechi, simplu, alb si patratos; nu cred ca am vazut mai mult de 2-3 cladiri din sticla sau alt gen de constructii de-astea moderne.
  • majoricatea masinilor erau clasa mini sau mica; daca vedeai o masina de fite, era neparat BMW tunat. De altfel, foarte multe masini tunate, mai ales la jante si sisteme audio.

Cam atata imi vine in minte… Am cumparat o harta. Am vizitat fortareata venetiana din portul vechi,

Creta 2007 008

apoi palatul Knossos, unde am vazut o groaza de pietre si gropi de o inalta valoare arheologica (mai putin stilistica). Nu am fost extraordinar de impresionata, dar clar trebuia bifat; era totusi ce mai ramasese din una dintre cele mai vechi civilizatii. Dupa care, dupa masa si prima runda de cumparat suveniruri dragute si absolut inutile, am plecat inapoi catre oras. Pentru ca mai ramasese ceva din zi, am luat autobuzul catre plaja orasului, care autobuz ne-a ocolit o groaza prin niste suburbii ascunse printre dealurile de langa Heraklion, foarte pitoresti de altfel… erau casute albe, frumoase, pline cu bolte de flori colorate, cum mai vezi in vederile cu Santorini. Si erau strazi atat de inguste, incat aveam impresia ca o sa intram cu autobuzul direct in casele oamenilor.

Plaja era relativ aproape de aeroport, si ne-am distrat pana seara urmarind avioanele care aterizau si decolau intr-una chiar prin fata noastra.

Creta 2007 034

Sambata si duminica – plaja la liber. Am mers de fiecare data pe alta plaja si am realizat faptul ca Ammoudara este o statiune decenta si chiar frumoasa, nu un sat cum credeam la inceput, doar ca hotelul nostru se afla foaaaaarte departe de centrul statiunii, motiv pentru care mergeam in fiecare zi pe jos de ne sareau capacele. (Ne-a parut rau mai tarziu ca nu ne gandisem sa inchiriem un scuter, goddamit.) Am gasit si nenumaratele terase si restaurante, si magazinele de colace si prosoape (weeee!!!) si de suveniruri, si hotelurile de 5 stele (nu foarte multe, dar oricum). Am gasit chiar si trotuare!!! Si ne-am simtit mai bine. Back to civilization :)

Ah, si duminica seara am inchiriat masina (Nissan Micra) cu care urma sa plecam a doua zi in aventura de vizitare a vestului Cretei, conform planului bine facut in ultimele doua zile. Si am iesit in oras, si am gasit o terasa frumoasa al carui patron semana leit, dar leit cu Dustin Hoffman. Jur ca era fratele grec al lui Dustin Hoffman. Muream de ciuda ca nu aveam aparatul de poze la noi.

- va urma -

Creta, details – part 1

La cerinta publicului, sa continuam dar.

Am ajuns miercuri dimineata, la timp (adica lipsiti de obisnuitele de-acum intarzieri ale Blue Air-ului, pentru cunoscatori). Fiindca eram, dupa cum am mai spus, oarecum ingrijorata de oaresce comentarii agresive citite pe net despre hotelul nostru, mi s-a parut chiar dragut. Fatada renovata, relativ impunatoare, gradina, piscina cu barulet, camera rezonabil de mica, baia curata si mare, saltele noi, tv, ac, ce mai, tot ce era trecut in descriere. Omiteam in acel moment un aspect esential al problemei, care insa si-a aratat fata urata tot restul excursiei. In fine.

Dupa pierderea unei oaresce cantitati de timp prin camera intr-un mod relativ placut, am plecat in explorare. Ma iritase faptul ca nu aveam vedere la mare din camera, ci catre curtea din spate, marginita de sosea, marginita la randul ei de un deal (plin de pietre si scaieti). Dar adevarul e ca marea oricum nu se vedea de nicaieri (pe partea cealalta a hotelului aveam vedere in parcarea Carrefour :) ). In orice caz, am pornit catre directia unde banuiam ca se afla mult asteptata plaja. Pe net scria ” In a distance of 300 m from the hotel you will find an endless sandy beach”. Am mers noi ceva vreme pe un drum de tara, prafuit si neasfaltat, am trecut pe langa 2-3 caini mai mult sau mai putin vagabonzi, pe langa niste puradei negri care se jucau in praf, pe langa niste neni si mai negri care reparau un harb de masina, si in sfarsit am calcat pentru prima oara pe nisipul Cretei. Fantastic!!! Doar ca… nu era tipenie de om! Nici macar un caine, nici macar un pescarus. Plaja foarte mare, nisipoasa ca in descriere :) , cu cateva pietre si plante uscate ici si colo dar… cam atat.

Mie mi se parea un pic interesant cu ceva accente catre deprimant, dar dragul meu prieten era mult mai vehement in dezaprobarea fatisa a peisajului rustic din fata noastra. Degeaba am incercat sa ii insuflu o unda timida de romantism, sugerand lucruri placute ce ar fi putut fi incercate in cadrul plajei noastre pustii; mi s-au cerut umbrelute, sezlonguri si bar cu muzica. Buuuun. Ne-am uitat in dreapta – pustiu cat vezi cu ochii pana in punctul unde incepeau niste macarale, dincolo de care se vedea portul. Clar nu. Ne-am uitat in stanga… aha, parca se vedea ceva departe semanand a civilizatie. Asa ca am pornit la drum, romantic, cu picioarele prin apa. Ne-am oprit la un moment dat sa facem poze.

Creta 2007 003

Creta 2007 005

Asaaa. Am pierdut sirul cat am aranjat pozele astea. Parca pornisem catre umbrelutele din zare. Dupa vreo 10 minute de mers, am ajuns in sfarsit pe o plaja prietenoasa din punct de vedere comercial. Adica avea dom’le si sezlonguri, si umbrelute, si bar. Nu avea muzica, dar 3 din 4 erau suficiente aparent.

Am mancat la o terasa foarte pitoreasca langa plaja, relativ decent (ca sa redevin prozaica, mai exact 12 euro doua fripturi mari cu cartofi prajiti si inca 4 o salata imensa din diverse verzituri cu branza si nelipsitul ulei de masline cu ierburi aromate, si inca alti 5 doua beri).

Ne-am intors spre hotel, pe drum de data asta. Eram extrem de dezamagita ca nu vedeam nici un magazin de colace de plaja; ce fel de statiune nu era asta fara macar un magazin de maieuri, lotiuni de plaja, slapi, prosoape colorate si colace? Ufff… Am cumparat apa si sucuri de la Carrefour. De tinut minte cum cuplul din fata noastra de la coada, care avea un cos mare plin cu lucruri, ne-a invitat sa trecem in fata lor pentru ca aveam doar cateva cumparaturi. Astept sa vad si la noi o treaba ca asta. La hotel, am refuzat sa dorm si m-am dus la piscina, singura oara cand am stat la piscina hotelului de altfel. Am baut o apa minerala ca domnisoarele si m-am plictisit infiorator. Nu stiu pe unde umbla barbatii aia luciosi si musculosi pe care ii agata fetele bine (ca mine) la piscina, in reviste si prin filme. In nici un caz pe langa hotelul nostru. :) Nici sa citesc nu puteam, ca era prea cald si imi era prea somn.

Nimic interesant in restul zilei. Nici a doua zi de altfel, cand am lenevit toata ziua la soare (pe plaja cu umbrelute de la mama naibii, bineinteles), facand planuri si intrebandu-ne cam ce am mai putea face pe aceasta insula promitatoare.

- va urma, ca mor de somn -

(da, stiu, e devreme, dar am un incredibil bioritm de gaina)

Creta, overview

Dap, a fost pe cat de frumos speram sa fie. A fost frumos pentru ca era soare si era liniste, si nu erau romani, si berea era rece si apa limpede si calda; si oamenii erau veseli si prietenosi si civilizati (suna idilic, dar jur ca nu exagerez); si pentru ca nu ne-am certat, nu ca eu nu as fi avut toata bunavointa in unele momente de varf, dar n-am cu cine frate :) ; si pentru ca soarele si caldura isi impun propriul ritm si propriile reguli acolo.

As vrea sa povestesc atatea si nu stiu cum sa fac si cu ce sa incep. La peisaj e cel mai simplu: incepe cu pietre, continua cu pietre, pamant uscat si ceva maslini (incredibil de multi maslini mai exact) si se termina cu pietre. Printre astea sunt muntii (plini de pietre si de maslini), si marea turcoaz <me sighs>. Cel mai neprimitor peisaj pe care l-am vazut vreodata, desi frumos in salbaticia lui, dar daca naufragiai pe insula asta, cred ca iti doreai sa fi murit inecat.

Bineinteles ca exagerez, bineinteles ca existau si pete de verde, si unele peisaje atat de spectaculoase incat m-au dat pe spate si a trebuit pentru cateva momente sa tac dracului din gura fiindca chiar nu gaseam ceva suficient de frumos de spus. Pacat ca nu am stofa de fotograf… Totusi, impresia generala cu care am plecat a fost de foarte mare ariditate si salbaticie; fascinant de vizitat si… voiam sa spun in nici un caz de locuit, dar in mod dubios o mare parte din mine imi sopteste ca de fapt mi-ar placea foarte mult.

Sper sa am chef zilele urmatoare sa scriu mai mult despre oameni, despre orase, despre trafic, despre partile amuzante si mai putin amuzante. Au fost de toate. :)

Uf, nu-mi vine sa cred ca s-a terminat vara… maine ne vedem la metrou, yucky.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 338 other followers