07.13.09
Los Angeles
Am vazut si eu Home si dincolo de mesajul propriu-zis mi-a adus aminte de LA si de prima senzatie pe care am avut-o cand am ajuns acolo. Si m-am gandit sa scriu un pic despre asta.
In primul rand, nu seamana in niciun fel cu notiunea de oras cu care suntem obisnuiti noi. Este cea mai mare suprafata acoperita de strazi si case pe care ti-o poti imagina. Nu e nici oras, nici zona rurala, este pur si simplu o intindere nesfarsita de case, intrerupta de palcuri de cladiri inalte de birouri care marcheaza centrul fiecarei suburbii. Si toate arata mai mult sau mai putin la fel.
Centrul propriu-zis al LA-ului este cel mai mare (presupun) palc de zgarie-nori din zona. Aproape toti cei care lucreaza acolo locuiesc in cate vreo suburbie la mama naibii, asa ca dupa ora 5, 5 jumate, arata ca un oras abandonat. Magazinele, cafenelele, restaurantele sunt toate inchise; masini putine si oameni – cativa intarziati care au lucrat poate peste program – si mai putini. 
A fost misto ca era primul oras de zgarie-nori moderni pe care il vedeam – numai sticla si otel de sus pana jos; si e neaparat de testat barul de la ultimul (parca) etaj al hotelului Westin Bonaventure, care are capacitatea interesanta de a se invarti in jurul propriei axe, oferind o panorama de 360 grade in aproximativ 40 de minute. Nu recomand totusi consumul de bauturi alcoolice, senzatia de ameteala de la invarteala este suficienta 
Dup-aia… Ziceam ca majoritatea oamenilor locuiesc la mama naibii. Acolo e o nimica toata sa locuiesti la 60-100 de km de locul in care lucrezi. Asa mi se pare mie. Dar asta e in cea mai mare parte din cauza sistemului de autostrazi, care m-a lasat clar cu gura cascata. De fapt aici voiam sa ajung. N-am vazut in viata mea atatea masini la un loc ca pe autostrazile astora. N-as fi avut unde, nu de alta. Ca sunt autostrazi sanatoase, cu de la 4 benzi pe sens in sus, fata de care Insorita noastra pare asa, un drumeag de tara. Si erau pline intr-una de masini care mergeau aproape bara la bara cu 60-70 de mile pe ora. Accidente nu mai zic, fireste ca la densitatea asta de masini erau cacalau, da’ presupun ca lumea se obisnuieste. Si uite asa isi petrec losangelezii ore intregi, fiecare in masina lui spatioasa (doamne fereste sa fie cate doi in masina, cred ca sunt alergici sau ceva) si cu aerul conditionat pornit la maxim ca na, e cald. Desi in perioada in care am fost noi a fost frig ca dracu, da asta e alta poveste.
Si tot la autostrazi, m-au impresionat suprapunerile pe cate 5-6 nivele de bretele de acces; erau atat de multe ca aproape nu incape nodul pe ecranul GPS-ului
In rest… Am vazut Hollywood Boulevard, neinteresant; e un bulevard micut, murdar, cu magazine de suveniruri si tricouri (macar i-am gasit lu frate-miu mult cautatele de vreo doi ani tricouri cu Rise Against ) stelele sunt pe asfalt pe trotuar pe ambele sensuri de mers si sunt imposibil de multe. 
Kodak Theatre nu are nimic special, am fost foarte dezamagita. Iar semnul de pe deal de-abia se vede si nu exista acces pana acolo, deci na.
Am fost o zi si la Universal Studios, ar fi fost un pic mai placut daca nu as fi tremurat de frig mai tot timpul. 
Si in alta zi la plaja, Venice beech e foarte misto, e un fel de America meets Vama Veche, plina de diversi pitoresti care vand cam aproape orice in mijlocul strazii si cu o atmosfera semihippie asa (semi pentru ca e totusi LA…). Santa Monica nu m-a impresionat in mod special, am fost totusi pe Santa Monica pier pentru ca na, era mentionat in Titanic.
Si gata. Pozele din LA aici.
07.01.09
New York, partea 1
Hai sa incerc sa ma adun si sa nu mai insir vorbe aiurea ca in drafturile pe care, bine ca mi-am adus aminte, trebuie sa le sterg. Chiar vreau sa povestesc cum a fost. Mai ales ca, odata cu trecerea timpului, incepe sa creasca entuziasmul. Nu e ciudat, e normal, va zic eu. M-am intors nedormita, surescitata, obosita cum n-am mai fost de mult si direct sub foc automat la munca. Dar intre timp amintirile din concediu au inceput sa se aseze fiecare la locul ei, sa prinda forma si sa isi ceara drepturile. Plus ca deja din ce in ce mai des cand vad prin filme (si nu sunt putine) imagini din locurile prin care am fost, ma apuca asa, o bucurie de-aia de copil mic ca “uite, uite, am fost si noi acolo!!!!!!” (cam ca atunci cand vedeam scene cu metroul londonez, nu stiu de ce m-am indragostit eu asa de tare de metroul londonez).
Pentru mine prima oprire, cea din New York, a fost foarte importanta. La urma urmei, era locul pe care chiar nu concepeam sa nu il vad. Fiecare detaliu a contat. De exemplu, mi se parea foarte tare ca am aterizat pe JKF, cred ca din cauza ca JFK este aeroportul cel mai des mentionat si inca de mult imi doream cumva sa ma dau si eu pe-acolo. Iaca na. Apoi, de pe bancheta din spatele masinii conduse (destul de prost) de un chinez a carui engleza se reducea la cateva cuvinte destul de dificil de pozitionat din punct de vedere fonetic, am asteptat timp de 45 de minute cu infrigurare (si o usoara senzatie de rau ) aparitia cliseicei Empire State Building (o sa ii zic EBS de-acum). Si cand in sfarsit am vazut-o, in mijlocul intregului grup de zgarie-nori, parca nu-mi venea sa cred. In fine. Clar am pozat-o, e prima mea poza din NY si din state 
In ciuda nesomnului si mai ales in incercarea (destul de esuata, va spun de pe acum) de a ne adapta la noul fus orar, am plecat prin oras cu o dupa amiaza intreaga in fata, in care singura activitate care parea a ne opri din a adormi instantaneu era mersul pe jos fara oprire Eu eram turistul perfect (intotdeauna sunt ): 80% din timp mergeam cu gura cascata si cu capul dat mult pe spate. (Cu un ghid in mana.) Da’ adevarul e ca orasul asta n-avea nicio treaba cu niciun oras pe care l-as mai fi vazut inainte. Probabil mai sunt si altele in genu’ asta in state, da’ pentru mine era primul (si singurul 
) Am ajuns, un pic mai tarziu, direct in varful lu’ EBS, la etajul 86, pe platforma care NU VIBRA, refuz sa vorbesc despre asta N-am ce sa descriu, se vede din poze. 
Pentru mine, asta este un oras, este ORASUL de fapt. E murdar, e galagios, e plin de beton si otel, e urat in multe aspecte, dar este fundamental urban si prin comparatie tot restul devin provincie.
Sunt prea multe de zis intr-un singur post. Despre cartiere (am fost in multe din ele) – mai ales China Town – despre cafenele, despre oamenii dragut imbracati (haha), despre Central Park, pfuuuuu. Si eu care credeam ca scap cu postul asta Revin.
06.26.09
Back to life :D
Internet life, that is.
Nu mai merg nicaieri cu Razvan, ca dupa aia o perioada tre sa scriem amandoi de acelesi lucruri bine, io sunt mai lenesa si dureaza de ceva timp sa ma mobilizez sa mai sterg praful pe aici. (Si nici in casa, ca tot veni vorba. De aspirat nici nu mai pomenesc. In fine, e loc sa calci pe jos, ce atata tevatura.)
Ca sa revin. Toata lumea ma intreaba “Si, cum a fost????” Nu am reusit pana acum sa imi construiesc un raspuns cat de cat decent la intrebarea asta. De fapt nu am reusit sa trec de stadiul in care ma blochez cu gura deschisa incercand sa sintetizez ceva intr-unul sau cateva cuvinte. Fireste ca mi-a placut si ca a fost o experienta misto, dar au fost atatea locuri si lucruri noi incat dureaza un pic pana sa se aseze fiecare la locul lui.
Oricum, desi nu erau pe lista mea de locuri favorite din lume pe care sa le vad, m-am bucurat din plin sa fiu acolo si am strans multe, multe de prin fiecare loc. Acum ca m-am pornit, sper sa revin in curand cu detalii sedimentate
05.14.09
Milano revisited
– articol scris pe 11 mai 2009
Milano e al doilea oras in care revin. Nu de bunavoie, dar cu mare placere, fiindca si-a castigat usor inca de prima data locul pe lista de favorite. Din mai multe motive dintre care, din nou trebuie sa recunosc, amintirile anumitor momente oarecum placute nu sunt chiar pe ultimul loc. In definitiv e firesc sa iti ramana in suflet locurile unde te-ai simtit bine.
In general, cand plec undeva, ma poseda o neliniste acuta si starea de stres care nu prea ma paraseste capata dimensiuni interesante. Dar totul pare sa se linisteasca in avion. Si acum, dupa aterizare, pe drumul dinspre aeroport, eram deja cuprinsa de entuziasmul de a fi intr-un loc strain. Mai ales ca drumul trecea printre livezi de salcami infloriti, care nu se terminau decat ca sa faca loc unor castani la fel de infloriti sau unor grupuri de casute ciudat de atragatoare in griul si caramiziul lor. Si aparent salcamii infloriti au proprietati benefice asupra mea. 
N-am apucat sa scriu despre el prima oara, si acum nu prea am timp sa vizitez, dar Milano este, exceptand pretul exorbitant al vietii, unul dintre orasele in care declar cu mana pe inima ca mi-ar placea sa traiesc. Arhitectura e spectaculoasa pe alocuri (multe locuri); sunt si multe cladiri kitschoase, sunt si altele, si mai multe multe, pur si simplu frumoase, exceland cu domul care m-a impresionat foarte mult inca de prima oara cand l-am vazut, mai ales acoperisul, care e tot numai o dantela de piatra alba.
Imi mai plac mult strazile pavate cu dale mari de piatra, dau orasului asa, un aer elegant si aparte.
Ca si atmosfera, Milano este prea nordic pentru a fi pur italian si prea italian pentru a fi catalogat drept nordic, si pentru mine pare a fi combinatia perfecta. Oamenii sunt alerti si totusi politicosi si mai ales foarte misto imbracati . E curat aproape ca in Stockholm; sunt magazine, e moda, sunt spectacole, este centru vechi si linistit si fara trafic si cu dom si castel. Sunt cartiere periferice curate si dragute. Si extrem de multe terase cu bere si prosciutto la discretie. Ce poti sa iti doresti mai mult?
Totusi, in momentul asta ceva fundamental lipseste, si abia astept sa ma intorc acasa. Desi cand cititi voi asta, eu voi fi deja acasa, ca momentan nu am net, laptop-ul are buba si eu ecriu cu pixul pe caiet ca in secolul trecut Si constat cu tristete ca scrisul meu de mana a devenit intr-un fel pentru care ilizibil e un bland eufemism. In fine. A rivederci
PS: pozele din Milano de asta toamna sunt aici.
05.06.09
Sibiu, mai detaliat
Sa revenim…
In ciuda previziunilor meteo catastrofice, am ajuns pe o vreme oarecum insorita; am facut cunostinta cu hotelul si nu stiu cum sunt restul dar in necunostinta de cauza eu il declar cel mai frumos hotel din Sibiu, chiar in piata mare, decorat si mobilat pe interior ca un palat mic (un palatel )
|
|
| From 1 mai 2009 |
Dupa o examinare amanuntita a camerei imense (de la etajul 2, se vedea toata piata ), am petrecut restul dupa amiezii mancand si plimbandu-ne prin mare parte din centrul vechi. Fireste ca imi placea deja si imi revenea instinctul de mic japonez, care s-a manifestat printr-un numar haotic de poze declarate artistice.
   |
| From 1 mai 2009 |
M-a mirat si nemultumit un pic, mai mult in fiecare zi, procentul exagerat (cred ca 70% nu e o greseala) de restaurante italienesti. Avand in vedere ca si Bucurestiul abunda de ele, sunt un pic saturata de mancarea italieneasca, si in ciuda asteptarilor mi-a fost destul de greu sa gasesc un loc in care sa imi fie satisfacuta in mod acceptabil pofta acumulata de ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti (am cele mai nesanatoase pofte la mancare, da’ incerc sa le dau urmare cat mai rar). In fine, nu a fost o problema majora, dar intr-un oras ca Sibiul m-as fi asteptat mai degraba la restaurante cu specific medieval decat la pizzerii. Parca nu se potriveau.
A doua zi am mers, fireste, la muzeul satului. Foarte misto amplasat, cu casutele bine intretinute si totusi pastrand o oarecare salbaticie data de padurea de ulmi si stejari, multi seculari. Mi-a placut faptul ca puteai sa intri in multe dintre case, sa urci pe toate prispele, desi asta duce la o potentiala degradare mult mai rapida; mi-a placut biserica mica-mica, de tavanul careia aproape dadeam cu capul, mi-au placut morile de apa si de vant, mi-a placut grija pentru detalii, mi-au placut oamenii care dadeau la coasa pe post de masini ecologice de tuns iarba si mi-a placut cam tot ce am vazut in general. NU mi-a placut restaurantul-terasa la care am mancat, singurul de acolo, din doua motive nesemnificative: mancarea proasta (ceafa la gratar = felii de mezel lejer arse, cartofii prajiti = cartofi de macdonalds si ciolanul cu varza incredibil de gras) si serviciile tot proaste (am asteptat jumatate de ora sa ni se aduca nota de plata, fiecare chelner pe care il abordam ne spunea sa vorbim cu cel care ne servise si care aparent intrase in pamant). Nu mergeti acolo. Dar per total, muzeul e impresionant si merita o zi intreaga de vizita… trebuie numai sa fii mancat si entuziast, ca sunt foarte multe de vazut.
   |
| From 1 mai 2009 |
Dup-aia… Am vazut muzeul Bruckental, unde eu m-am extaziat la numarul mare de picturi de Grigorescu, Aman, Andreescu, Luchian, Tonitza, chiar si Tuculescu; nu stiam ca sunt atatea acolo si nu ma asteptam. Am urcat intr-un turn (ala dintre piete) si am cinat romantic intr-un restaurat subteran care avea marele avantaj ca dadea meciul. Mama, ce m-am mai bucurat, nu imi venea sa cred ce norocoasa sunt Dar de data asta gusturile mele culinare s-au declarat total satisfacute, asa ca spatele meu s-a resemnat cu a deveni temporar fan Dinamo, desi portarul lu’ ailalti era mult mai dragut. Niciodata nu am inteles cum poti sa iti alegi cu ce echipa de fotbal tii daca nu dupa cat de draguti sunt jucatorii.
M-am plictisit de scris, da’ voi n-aveti de unde sa stiti, ca n-a ajuns nimeni cu cititul pana aici Mai vreau sa spun doar de turnul bisericii (evangheliste?) care era destul de inalt si ale carui scari nu aveau niciun sistem de siguranta, in schimb daca te uitai in jos puteai sa vezi perfect de unde pornisei, nefiind niciun etaj sau platforma intermediara intre randurile de scari. De-asta era poate o idee buna sa nu te uiti in jos pe cat posibil. Si am ajuns langa clopotele imense fix cand se dadea ora exacta, de imi mai zangane si acum creierii, zici ca sunau de sfarsitul lumii, atata galagie faceau.
 |
| From 1 mai 2009 |
Si cam atata. Sigur mi-au scapat acum multe alte lucruri care mi-au placut , mi-am adus intre timp aminte de plimbarea pe langa zidurile vechi ale cetatii si de faptul ca peste tot prin centru reclamele firmelor sunt fortate sa se incadreze in peisaj – de exemplu, sigla Vodafone era maro si nicidecum rosie, doar lumina din magazin era rosie de zici ca era bordel din Amsterdam (nu stiu de unde stie Razvan cum aratau bordelurile din Amsterdam, da’ am trecut peste asta ).
 |
| From 1 mai 2009 |
Restul de poze aici.
05.04.09
Sibiu
Si uite ca dupa doi ani de zile in care mi-am propus in mod constant sa ajung acolo, am reusit in cele din urma, intr-o nobila incercare de a iesi din Bucuresti de 1 mai si totusi de a nu nimeri in aceeasi vesnica aglomeratie…
Semnificatia aparte a zilei de 1 mai (pentru unii) a avut in mod sigur partea ei de vina in romantismul si afectiunea pe care mi le inspira acum Sibiul. E inevitabila formarea unei legaturi un pic mai stranse cu locurile prin care ti se ratacesc aiurea momentele incadrate mai apoi in categoria “cele mai frumoase din viata”. Dar trebuie separat de toate astea meritul in sine al orasului.
Datorita in cea mai mare parte, sunt sigura, primarului neamt si titlului de capitala a culturii europene la inaltimea caruia a trebui sa se ridice acum mai putin de 2 ani, Sibiul arata natural diferit de orice alt oras romanesc vazut de mine (nu ca ar fi prea multe). Si da clasa de departe mult laudatei Sighisoare. Dincolo de curatenia stradutelor pavate si de cochetaria vechilor cladiri renovate, mi-au placut linistea si calmul pe care numai un centru de oras vechi de sute de ani poate sa le aiba. Adica poa’ sa fie liniste si calm in multe locuri, dar va zic eu ca nu e la fel. Casele astea vechi au ceva profund nemiscat in ele.
Printre plimbarile prelungite pe stradute aparent mereu altele desi aratau tare la fel si de zacutul amestecat cu discutii fara un scop anume la cate o terasa micuta, au iesit in evidenta hotelul in care am stat, escaladarea turnului bisericii, vizita la Bruckental si cea la muzeul satului. Dar asta mai incolo, odata cu pozele
02.01.09
Roma
Am avut ocazia vinerea asta sa ma intorc la Roma, dupa aproximativ 12 ani Initial credeam ca o sa vad doar aeroportul si cladirea de birouri, dar din cauza ca sedinta ni s-a terminat fortat la ora 3 deoarece personajul principal avea avion la 5, m-am trezit ca am 6 ore de omorat. Asa ca am luat metroul pana in centru cu intentia de a ma plimba un pic romantic pe strazile capitalei.
Vreau sa spun ca ma simtem tare fericita ca nu eram un personaj atat de important precum colegii cu care stateam de vorba, care afirmau ca pentru ei vineri seara este momentul in care iti organizezi saptamana urmatoare. Pentru mine, vineri seara este inca momentul in care, cu rare exceptii, arunc intr-un sertar cuvantul servici si incep in mod oficial starea de frecare de menta. Iarasi, cineva afirma ca abia astepta sa ajunga in avion ca sa lucreze. Eu abia asteptam sa ajung in avion ca sa imi iau 2 ore pauza, sa citesc sau sa dorm
Dar sa revenim. Lasandu-i in plata domnului pe cei care fugeau sa lucreze sau sa se organizeze, am luat cu avant metroul catre centru. Imi imaginam cum iau la picior cam jumatate de oras in prima ora, dupa care ma asez gratios la o cafea la o terasa draguta in centru, dupa care o iau la fel de gratios catre aeroport. In realitate, dupa ce am cautat cu disperare o toaleta in primele 20 de minute, admirand in treacat Piata Spaniei
|
|
| From Roma Januany 2009 |
(foarte frumoasa, mai ales daca nu faci pe tine in momentul ala), mi-am dat seama ca am tocuri de 10 cm si un ghiozdan de o tona in spate si ca sunt deja obosita. Avantul mi-a pierit aproape cu totul pe undeva pe la mijlocul drumului catre castelul San Angelo, iar dupa ce am reusit sa imi mai tarai picioarele prin cea mai denivelata piatra cubica pana la piata bisericii Sf Petru, deja tindea spre zero cu viteza lui 1 pe n patrat. Dupa ce am zacut un pic pe o bordura, langa un mos care parea sa imi faca complimente in italiana si o fata nepieptanata care isi rula o tigara, admirand peisajul, mi-am dat seama ca era mult prea tarziu pentru orice altceva, si astfel scurta mea plimbare prin orasul cunoscut si sub numele de cetatea eterna a luat sfarsit inapoi in metroul care ma ducea catre statia centrala. Cafeneaua draguta din centru unde stateam gratioasa s-a transformat in bodega din statia de autobuz catre aeroport, unde, pravalita pe un scaun, am mancat un sandwich cu prosciutto si mozarella si o bere A mai urmat doar o calatorie un pic datatoare de emotii pe drumul mult prea aglomerat catre aeroport, unde am ajuns totusi la timp si am plecat fara alte intarzieri.
Acum… nu stiu daca era din cauza oboselii, timpului scurt si imbracamintii neadecvate, dar nu prea mi-a placut Roma. Imi aducea aminte prea mult de casa. Orasul, ca arhitectura si strazi, e frumos ca orice alt oras italian, dar atmosfera lasa de dorit. Comparatia o fac cu Milano, unde oamenii erau mult mai calmi, mai veseli, mai ingrijit imbracati, suburbiile erau mai elegante si tot orasul avea un aspect mai curat si mai… nordic In Roma in chimb vedeam aceleasi fete chinuite, aceleasi reactii nervoase, aceiasi oameni ciudati nebarbieriti si cu fes care se uita fix la tine in metrou, uffff. Vanzatori care tipa la tine, taximetristi dusi cu capul, dubiosi care incearca sa te agate pe strada, mama naibii, nu e de mirare ca dau buzna romanii acolo.
In plus, m-a frapat media de varsta care parea sa incline serios catre 50 de ani. Exagerez, dar ideea e ca am vazut foarte multi oameni batrani. In metrou, pe strazi, peste tot. Si nu erau turisti. Oare astia nu mai fac copii? Sunt oameni frumosi la urma urmei, si parca nu mai sunt asa de marunti cum tineam eu minte
Cam atat. Dar m-as intoarce, in adidasi de data asta, ca sa mai scada din subiectivitate.
10.11.08
Si reclama negativa e buna?
Si totusi… parca te saturi cateodata.
Asta am primit de la cre pe mail, cica e reclama care e acum pe posturi in toata Suedia. Hai ma cre, chiar asa de rau e? Pe bune? Eu nu am vazut picior de roman cat am stat acolo. Tu poate stii mai bine. Chiar nu mai fura nimeni in toata Europa asta in afara de noi? 
Imi lasa un gust amar, jur.
By the way, ce naiba zic aia?
10.09.08
Ce mai fac romanii in avion
De cate ori fac transferul la Amsterdam in avionul de Bucuresti, am ocazia sa ma reacomodez in mod extrem de brutal cu motivele pentru care imi este dor si absolut deloc in acelasi timp de casa. Pentru ca avionul este de fiecare data plin in proportie de 90% de romani.
Romanii au in mod obligatoriu cel putin trei item-uri de persoana pentru bagajul de mana. Care sunt dificil de carat, aluneca de cateva ori, cad, se imprastie pe jos ca bonus. Si in caz ca asta, doamne fereste nu ar incetini suficient de mult procesul de control dinaintea imbarcarii, ei mai au de rezerva cate 2 jachete pe ei, inca una legata in talie, curele mari, obiecte metalice uitate in buzunar, sticle uitate in rucsac. La romani, nu stiu cum naiba, pana si adidasii piuie si trebuie sa se descalte.
Romanii stau in grupuri grupuri si vorbesc tare. Fireste ca au niste pareri solide despre cam orice ii inconjoara, si fireste ca tin mortis sa impartaseasca asta cu toti ceilalti oameni din aeroport.
Romanii se foiesc intr-una in avion. Inainte de decolare, in timpul decolarii, in timpul zborului, in timpul aterizarii, nu exista diferente. Ce daca pilotul tocmai a anuntat ca in 10 minute aterizezi? Tu trebuie sa te duci la toleta, atunci, in secunda aia, ca altfel iti explodeaza vezica. Doamne fereste sa existe notiunea ca ai putea sa astepti un pic. Nu stiu cum naiba de ii mai suporta stewardesele olandeze blonde si dragute si politicoase. Cred ca cursa asta e cotata mai slab decat cele interne pe scara de valori a stewardeselor
Romanii stau in picioare, in mijlocul culoarului, pentru a vorbi tare cu cel din spate. De altfel vorbesc intr-una, in fata, in spate, in diagonala si incrucis. Comunicativi romanii.
Romanii comanda vin si il varsa pe ei, pe scaunul avionului, pe jos si pe tine daca ai nenorocul sa stai langa ei, pentru ca toti oamenii din jur sa aiba mai apoi placerea de a sta in putoare de alcool varsat tot restul zborului. Fireste ca dupa asta isi mai comanda unul si comenteaza bucurosi evenimentul cu inca jumatate din avion.
Romanii aplauda la aterizare.
Romanii se intorc spre tine si incep sa socializeze si sa barfeasca de parca v-ati cunoaste de o viata, fara sa para interesati de totala ta lipsa de interes si nici de faptul ca tii in mana o carte pe care pari oarecum dornic sa o citesti in liniste.
Romanii nu au notiunea de a forma o coada normala. De indata ce se anunta deschiderea portii, se imbulzesc ca oile de parca ar putea eventual sa intre toti odata in avion. Si stau acolo, impinsi unul intr-altul. Si dupa care, cand coada se pune in miscare, cel din spatele tau te calca in mod constant si te impinge de parca ai avea unde sa te duci. Nu mai spun de miimea de secunda imediat de dupa aterizare, care este aparent suficienta pentru ca jumatate din oamenii din avion sa se imbulzeasca fericiti pe culoar si sa stea acolo cu bajagele in mana, in timp ce cealalta jumatate sta pe jumatate ridicata in piciare, contorsionati si chirciti. Intotdeauna m-am intrebat… de ce???
OK, nu numai romanii fac toate astea si mai ales nu toti romanii. Dar, fara sa fiu carcotasa, sa dea naiba daca pe alte curse e atat de evident.
09.30.08
Tot din suedia
Ce am mai strans eu asa:
- azi noapte a dat bruma!!!! mi se paruse mie aseara ca e mult sub limita admisibila de frig, si intr-adevar azi dimineata toata iarba era acoperita cu argintiu
- suedezii au probabil foarte multe calitati, dar simtul modei nu se numara in mod sigur printre ele. Mai ales la suedeze mi se pare remarcabil felul in care reusesc sa scoata maximul de dizgratiozitate din orice combinatie de haine ar pune pe ele. In zilele normale de lucru e mai putin evident, dar sa le vezi sambata seara!!!!!!! Aduc la rang de arta capacitatea de a arata imbracate de la second hand, indiferent de situatie, desi stiu cati bani dau pe haine, ca le-am vazut magazinele, brrrrr. Ma depaseste abilitatea lor de a isi alege exact hainele care nu au absolut nicio legatura una cu alta, nici ca si culori, nici ca scop, nici ca nimic!!! Adica, si englezoaicele sunt imbracate lalau, dar au un stil in a face asta. Suedezele nu au nimic (don’t have a clue ar fi sunat bine in contextul asta, nu stiu cum sa traduc )
- Ce faci in mod normal daca vrei sa iti iei cateva beri sa le bei cu prietenii intr-un cadru restrans? Te duci la supermarket, nu? Wrong!!! La supermarket nu gasesti decat bere cu maxim 3.5% alcool. Berea normala se cumpara de la magazine speciale de comercializat alcool, care de obicei se inchid fix cu 5 minute inainte sa te dezmeticesti tu si sa afli unde trebuie sa te duci. Doamne fereste, nu care cumva sa te alcoolizezi prea tare. M-au dezamagit la faza asta, sincer.
- in rest, numai de bine. Mai era ceva dar nu mai tin minte ce si trebuie sa inchid ca pierd avionul. Going hooooooooome
09.27.08
Suedia Reloaded
Si am ajuns din nou in Suedia, de vreo 5 zile. E tare frumoasa Suedia toamna, in ciuda a ceea ce ma asteptam. E frumoasa ca orice tara lejer muntoasa, si culorile sunt de exceptie, mai ales daca nu ploua. Si pana acum am avut noroc. Si totusi eu o vad prin ochi de vizitator. E ordonata, curata si impersonala, la fel ca si oamenii. Ma uitam astazi la oamenii din gara si mi-am dat seama ce mult seamana toti intre ei… au aceeasi expresie, senina si linistita, aceeasi forma a ridurilor. Fetele lor nu par programate sa exprime mai mult de 2-3 expresii generale.
M-am mai gandit eu asa de ce sunt suedezii asa avansati. Au fruntile extraordinar de inalte, majoritatea; citesc mult, fac sport de cand sunt mici si se ingrijesc de sanatatea lor la fel, fac multi copii blonzi si sanatosi pe care ii educa in aceeasi maniera. Muncesc mult si eficient pana la 5, fara infinite pauze de chat, barfa si tigara; dupa care se duc acasa la neveste, prietene, amanti, copii sau mai stiu eu ce. Merg mult cu bicicleta si pe jos. Nu au poluare, cel putin eu nu am simtit-o, si daca nu e in capitala, nu vad unde in alta parte ar putea fi.
Nu au trafic cine stie ce. Apropos de asta, stateam eu in taxi ieri, in cel mai mare blocaj pe care l-am vazut de cand sunt aici, si care inseamna in termeni bucuresteni un trafic mediu pe bd. Unirii. Si ma uitam la masinile care stateau toate cuminti pe banda care nu avansa, si niciuna nu se baga pe banda de luat la dreapta care era libera, ca sa le taie celorlalti fata. Ce tampiti, auzi. Si trageam fericita concluzia ca de-asta sunt astia de pe aici atat de calmi, ca nu mai trebuie sa se enerveze din cauza nesimtitilor smecheri, stiu ca toata lumea sta la coada si ca nu e nimic de facut, si ca atare isi vad linistiti de ale lor. Si tocmai cand, cu multumire de sine, trageam eu aceste filosofice concluzii, taximetristul trage de volan si forteaza intrarea de pe banda libera pe care fusesem pana atunci pe banda corecta si aglomerata din stanga. Concluzia nu stiu care este, probabil ca taximetristii sunt la fel peste tot Sau poate doar al meu, ca era grec dupa nume. In fine.
Ce sa mai spun… sunt in tren acum. Tren de mare viteza, care ajunge din Stockholm in Goteborg in 3 ore, cu internet si prize si ceai si cafea gratis. Super. Desi la cat costa biletul, ar putea sa imi faca si un masaj exotic Imi plac in continuare peisajele si parca saptamana asta am inceput sa vad cu alti ochi posibiliteatea de a trai undeva aproape de natura, fie ea padure sau munte sau mare. E ceva profund linistitor in a avea o casuta frumoasa, departe de agitatia marelui oras, ceva ce pare sa se apropie de fericire mai mult decat alte scenarii. Doar ca nu in Romania Si marele oras sa fie totusi rezonabil de aproape. Ufffff. Ma mai gandesc
07.01.08
Ganduri de calatorie
Cautand cu totul altceva, am gasit niste notite din perioada in care am fost la Londra… O sa le scriu sub forma unei insemnari de jurnal, fiindca raman valabile pentru orice calatorie:
“10 aprilie 2008
Am notat ganduri asa cum mi-au venit si in ordinea in care mi-au venit. Unele au fost declansate de o imagine, altele de un parfum, altele de un telefon. Oricum, gandurile de departe de casa sunt semnificativ diferite, emotiile sunt mult mai intense. As vrea sa ma pot desprinde mai mult si sa la mai multe lucruri in urma, am obosit sa le tot car dupa mine ca pe un geamantan urias. Dar presupun ca sunt unele lucruri pe care nu le mai poti lasa niciodata fundamental un urma. Sunt aici, facand poze cu Big Ben, dar sunt si acasa. Si nu stiu care parte din mine isi traieste emotiile mai intens…”
Si tin minte ca mai notasem o idee, undeva pe un pliant din Dublin pe care nu stiu daca il mai am, dar am sa incerc sa o regasesc acum. Scriam ca atunci cand esti plecat, persoanele care tin si se gandesc cu adevarat la tine ies la iveala intr-un mod mult mai evident, mai devreme sau mai tarziu. Printr-un telefon, sau un mesaj, sau orice. Si tot atunci, ai revelatia deosebita ca restul nici nu contreaza atat de mult la urma urmei. O calatorie devine astfel un mod natural de a iti restabili prioritatile.
In plus, ma gandeam ca pentru mine fiecare calatorie a fost cumva benefica. De fiecare data mi-am gasit viata parca schimbata un pic in bine cand m-am intors, ca si cum prin plecarea mea rupsesem voit ritmul si fortasem o schimbare. Poate chiar asa este, poate fiecare plecare genereaza cate un flux de energie care inlocuieste persoana ta in locul din care ai plecat si care se concretizeaza prin schimbare… si daca pleci cu bucurie si cu inima deschisa, normal ca energiile sunt pozitive si schimbarea va fi in bine.
Da. Sau poate pur si simplu dorul de casa, constientizat sau nu, te face sa privesti altfel prezentul la intoarcere si sa te bucuri mai mult poate de lucrurile pe care le ai.
06.30.08
Suedia, take two (Stockholm)
Dap, clar Stockholmul este un oras mult mai prietenos Am ajuns in timpul unei furtuni atat de mari incat la 50 de m de pamant capitanul avionului a decis ca nu poate ateriza in conditii de siguranta asa ca ne-a adus stomacele in gat cand a tras brusc de mansa si in cateva secunde, inainte sa ne dezmeticim bine, eram iar la o inaltime considerabila. Am mai dat ture ceva timp, balanganindu-ne cu avionul lu’ peste printre nori si rafale de vant, pana ce ploaia s-a linistit la un nivel care sa permita aterizarea. A fost prima oara dupa nustiucat timp cand oamenii au aplaudat cu verva imediat dupa aterizare
Sa mai spun ca e frig? dar de data asta sunt blindata cu haina cu blanita, cu care stau pe mine si in birou, fiindca nu stiu daca am mentionat asta, dar in Suedia este la fel de deranjant de frig si in interior ca si in exterior.
OK, OK. E seara acum si trebuie sa recunosc, am inteles, Gothenburg e un fel de Valenii de Munte asa. Capitala ramane capitala si Stockholm-ul nu se dezminte. Nu am apucat sa ma plimb mult, dar suficient cat sa ma prind ca e alta atmosfera. Da, sunt chiar si oameni pe strada si magazinele mele de firma si strazile largi si pavate si centrul vechi si cladirile maiestuoase. Si chiar si soare. Si in mod clar e mai cald aici Si am vazut in mod oficial primul meu suedez atragator de fapt l-am suspectat a fi suedez, nu am de unde sa stiu 100%. In fine.
Si inca una scurta. Am poposit la o terasa cu intentia onorabila de a manca ceva. Meniul m-a socat un pic sincer, fiindca m-am gandit eu asa ca 30 de euro pentru un mixed grill e un pic cam mult chiar si pentru Suedia; am ramas totusi la masa, din inertie. Dupa ce am mai si asteptat 45 de minute pentru minunatele bucate, deja fierbeam de nervi si ma gandeam foarte dezamagita ca nu am ajuns prea departe de casa. Momentul cheie insa a fost cand am cerut nota si am fost literalmente obligata de catre cel care ma servise sa plec fara sa platesc nimic. Si cu scuze inmiite. Am primit cadou o masa de 40 de euro (luasem si doua beri intre timp ) pentru ca fusesem facuta sa astept. Deci sunt totusi in Suedia si nu acasa
06.26.08
si alte impresii
Multi ciudatei; densitatea de piercing-uri si par vopsit in cele mai dubioase culori si bocanci tintuiti si frizuri amuzante era depasita doar de densitatea de copii blonzi cred
Tokyo Hotel e o formatie? Daca da, azi am vazut cea mai mare fana a lor. Nu se vedeau, dar cred ca avea si chilotii imprimati cu Tokyo Hotel.
Din avion, inainte de a intra in stratul cel gros si interminabil de nori:
Altceva… le au si ei pe ale lor:
Asa arata panoul unui lift dintr-un hotel de 23 de etaje:
Si vederea de la micul dejun de care spuneam:
Si gata, plec acasa
